Simona Halep, victoria calităţii

„De ce Simona? Pentru că ea este unul din simbolurile performanţei, prin muncă, efort, voinţă şi determinare! Este unul din modelele neaoşe pe care le putem promova şi urma!”

Ieri Simona Halep a câştigat Turneul Campioanelor, în Sofia, iar începând de azi este numărul 11 mondial. Aceasta este informaţia cu care, într-o lume normală, ar fi început toate ştirile de ieri şi de azi. Dar, dezolare...evenimentul este tratat superficial, marginal, nesemnificativ.

Ieri, alături de preşedintele Federaţiei de Tenis, George Cosac, am fost la Sofia pentru a o susţine şi încuraja pe campioana noastră. În faţa unui public pătimaş, nu mereu favorabil, într-o arenă modernă, nouă (poate reuşeşte să citească acest lucru şi Sorin Oprescu), în ciuda durerilor musculare, Simona a strălucit şi ne-a făcut să fim bucuroşi şi mândri. Am vorbit cu ea, puţin, înainte de meci. Era calmă, zâmbitoare, dar concentrată. Am vorbit cu ea după meci. O campioană modestă, dornică de mai multă performanţă, relaxată, bucuroasă. Fără declaraţii arogante, fără să caute scuze, fără impertinenţă, fără flegmatism. Şi atunci am înţeles de ce nu e “o vedetă”. Atunci am  înţeles de ce presa noastră nu s-a îngramădit să-i aloce spaţii ample şi interviuri fluviu. Am înţeles de ce televiziunile generaliste nu i-au transmis meciul!

Simona Halep nu face parte din lumea promiscuă, imbecilă, suficientă care atrage spectatori la TV. Simona e excepţia care ne face să ne întrebăm ce se întâmplă de fapt cu societatea noastră, cu valorile, cu idealurile, cu perspectivele.

Orice copil azi îşi doreşte, azi,  să fie Simona! Aşa cum, în urmă cu decenii, toţi ne doream să fim ca Nadia! Dar ce facem pentru a le da copiilor o şansă la performanţă? Ar trebui să începem prin a reconstrui sportul şcolar. O mulţime de cluburi şcolare finanţate de Ministerul Educaţiei, o sumedenie de cluburi sportive finanţate de Ministerul Sportului toacă mărunt şi sigur banii noştri, ai tuturor. Iar în acelaşi timp, dacă vrei performanţă, trebuie să faci lecţii particulare, să te antrenezi pe banii părinţilor. Lehamitea, suficienţa, prostia şi incompetenţa din multe din componentele sistemului public ne fac să ne bucurăm din ce în ce mai rar de performanţele tinerilor noştri.

Joi am semnat, ca reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale, un protocol cu Federaţia Română de Tenis, prin care ducem tenisul în şcoală în 8 judeţe. Este al doilea astfel de protocol, după ce în luna iunie copiii din alte 8 judeţe au avut ocazia de a se bucura de ore de iniţiere gratuite. Şi proiectul continuă!

Tenisul este un sport greu, în care munca se îmbină cu inteligenţa şi determinarea. Nu am jucat niciodată tenis de performanţă, dar joc, de plăcere oricând am ocazia. De ce vorbesc despre tenis? Pentru că aici nu e ca la fotbal, unde jocul prost al unora poate fi compensat de alţii, unde mereu există o scuză, sau, dacă nu, măcar nişte arbitri haini care şi-au bătut joc de săracii jucători! Pun pariu că aventurile bahice ale lui Nikolici au fost mai dezbătute decât victoria Simonei!

De ce Simona? Pentru că ea este unul din simbolurile performanţei, prin muncă, efort, voinţă şi determinare! Este unul din modelele neaoşe pe care le putem promova şi urma! Iar Simona este şi Sorana Cârstea, Monica Niculescu în acelaşi timp! Pentru că toate sunt una: România noastră!