Spre trecut sau spre viitor?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am urmărit cu atenţie şi îngrijorare evoluţia dezbaterilor din societate, sau mai bine zis precaritatea lor, şi mă întreb: încotro se îndreaptă România?

Guvernarea în România suferă şi, niciodată în ultimii 30 de ani nu cred că s-a vorbit atât de des despre incompetenţă, promovare clientelară, dispreţ pentru valori sau subminare a politicilor fundamentale ale statului.

Diluarea valorilor autentice coincide, în mare parte, cu promovarea unor persoane fără experienţă profesională, cu mari carenţe de educaţie, obişnuite să spună şefului ce vrea să audă, nu ce e firesc să se întâmple.

Într-o perioadă în care România exercită preşedinţia Consiliului Uniunii, guvernanţii par preocupaţi de multe alte lucruri decât de agenda europeană. De fapt, e greu să urmăreşti agenda europeană atât timp cât nu o înţelegi iar cei cu care ai suplimentat lista de personal la Bruxelles se bucură de notorietate doar în rândul propriei familii! Între cormoranii care fac baie în piscină şi încurcarea foilor de pe care să citeşti nu există diferenţe semnificative! Ministrul Muncii nu are habar de propria agendă, iar ministrul Agriculturii e dintr-un film vechi, cu nomenclaturişti!

Am urmărit siderat cum primarul general al Capitalei este subminat într-o manieră inadmisibilă de încă colegii de partid! Am văzut cum un fost pdl-ist de cinste muşcă mâna pe care jura deunăzi să o servească, dar nu m-am mirat! E acelaşi personaj care jura fidelitate unei alte doamne, pitite pe undeva departe de mâna haină a justiţiei!

Dl Mutu, primar de sector şi proaspăt uns şef de filială de PSD, poartă un dialog intelectual, plin de reverberaţii filosofice cu un alt socialist de marcă, viceprimarul Bucureştiului (purtat, desigur, între două înjurături şi câteva îmbrânceli). Agenda publică este dominată de semizei, toţi specializaţi în doctrine juridice: a pumnului, a ţipetelor, a isteriei, a violenţei, a inculturii.

Am fost timp de 20 de ani membru al PSD. La Bucureşti i-am avut şefi de organizaţie, printre alţii, pe Dan Ioan Popescu, Sorin Oprescu, Ecaterina Andronescu. Oameni realizaţi profesional, lideri cu care îţi făcea plăcere să porţi o discuţie în contradictoriu. Ce e azi PSD? Ce mai e azi PSD? E suficient să deschizi televizorul ca să te cruceşti!

Doctori fără studii primesc certificări „de milă”, educaţia se zbate într-o permanentă reformită, justiţia este mai legată la ochi ca niciodată! Hotărârile instanţelor sunt subiect de glumă, atât timp cât curieri speciali plătiţi din banii noştri se deplasează de urgenţă cu actele necesare eliberării doamnei Udrea, iar hotărârile definitive nu pot fi puse în aplicare pentru că...

Mă uit la cazul Mazăre, recent condamnat definitiv...retrocedări ilegale uriaşe...oare cei care îi clamau nevinovăţia, gudurându-se la picioarele sultanului doar, doar, s-or procopsi cu vreo cadână, nu ar trebui să facă un pas în spate?

În PSD delictul de opinie este sancţionat! Nu eşti de acord cu ayatolahul din Kiseleff, eşti demn de dispreţ şi de excludere din partid! Democraţia e valabilă doar pentru cei care sunt de acord cu şeful! Ceilalţi au dreptul să tacă! Nimeni nu mai e interesat de agenda cetăţeanului, de problemele reale ale investitorilor, de economia naţională, de viitorul democratic al statului! Toţi sunt preocupaţi de completuri, de justiţie, de iertare şi, de ce nu, de subvenţii de la stat!

Acesta este partidul în care nu mai pot să stau! PSD se îndreaptă spre gard cu viteză mare, într-un act sinucigaş! Iar cei care parcă sunt plătiţi să distrugă social democraţia se simt pe cai mari, ei împart dreptatea... ei sunt noii semizei! Urâţi de cetăţeni, detestaţi de competitori, ignoraţi de partenerii externi!

Aici se încheie un capitol, dar să ne uităm spre viitor! Spre viitorul oamenilor frumoşi, spre copiii noştri pe care îi vrem parte a unei democraţii, respectaţi în Europa şi în lume!

Începe un nou capitol şi vă invit să gândim PRO!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite