Separatiștii pierd în Catalonia, câștigă socialiștii lui Sanchez

Partidele separatiste din Catalonia au pierdut puterea pe care-o dețineau de aproape un deceniu, un eveniment extrem de important și nu numai pentru Spania, ci relevant pentru orientările electoratului european care, la un moment dat, se lăsase tentat de discursul populist și independentist care produse BREXIT și amenința să producă un efect tip „bulgăre de zăpadă”.

Între timp, s-a văzut foarte clar care sunt efectele multiple ale ieșirii unei țări din UE și, în acest context, s-a înțeles foarte limpede că europenii n-ar putea în niciun caz să admită secesiuni la nivelul unui Stat Membru UE care să ducă la nașterea unor unități teritoriale independente și care să fie primite ulterior în UE. Acesta, în final, era visul pe care politicienii locali îl promiseseră în momentul în care încercaseră să proclame independența și acesta era mesajul care însuflețise în perioada respectivă și alte formațiuni politice de extremă dreapta extremiste din Europa care vorbeau cu entuziasm despre „modelul catalan de independență”.

Episodul electoral de acum ar fi trebuit să fie încă o confirmare a opțiunilor profunde ale cetățenilor din Catalonia în favoarea ruperii de Spania, mai ales că cele patru partide de pe lista  „independentiștilor” se reuniseră sub conducerea lui Carles Puigdemont, fostul lider regional, odinioară fugit în Belgia de frica mandatului de arestare emis pe numele său de autoritățile de la Madrid care, în final, pentru a obține o mult dorită liniște socială, îl amnistiaseră și i-au permis să revină în țară. O mișcare politică surprinzătoare deoarece venea după ce justiția spaniolă condamnase pe liderii separatiști la închisoare și interzicerea drepturilor civile.

Dar, în ciuda tuturor părerilor contrare, decizia guvernului socialist a fost foarte bine primită în contextul în care sondajele de opinie arată că, în acest moment, 50% dintre locuitorii din Catalonia sunt împotriva independenței și doar 42% sunt în favoarea ei, ceea ce înseamnă o schimbare față de de datele din 2017 ( proclamarea nereușită a independenței) atunci când 49% era în favoarea independenței și 43% se pronunțau împotrivă. Rezultatul de acum face posibilă realizarea unui guvern regional de coaliție între socialiști, stânga radicală și un partid independentist moderat din cadrul Stângii republicane din Catalonia, totul sub conducerea Salvador Illa, candidatul socialist și fost ministru al sănătății.

Semnalul electoral este clar. Dar mai există și alte motive profunde care să justifice acest vot? Cred că da și, din nou, cel puțin din punctul meu de vedere, explicațiile trebuie căutate în zona economică. Nu uitați că foarte mulți din lumea occidentală privesc cu inima strânsă datele privind scăderea – chiar prăbușirea – calității vieții pentru clasa medie din UK și amplificarea unor probleme existențiale pentru cei săraci. Iar spaniolii știu că o reducere sau o deteriorare a relațiilor economice cu UE ar reprezenta o lovitură mortală.

Nu este deloc o exagerare căci percepția spaniolă asupra riscurilor cu care se confruntă țara lor pune pe primul loc, firesc, nu chestiunea independenței Cataloniei, ci efectele pe care le va avea continuarea și amplificarea secetei catastrofale care lovește țara de mai mult timp, provocând deja efecte de deșertificare. Linia de sprijin cea mai evidentă și credibilă o reprezintă banii europeni și, în caz de mare urgență, de acolo se poate crea linia de creditare prevăzută în planurile de solidaritate europeană. Greu de crezut că mecanismele respective ar putea funcționa la maxim în caz de probleme cum fuseseră cele create de proclamarea unilaterală a independenței din 2017.

În al treilea rând, victoria din Catalonia întărește credibilitatea internă și externă a lui Sanchez. Sigur că-i va face bine peste doar câteva zile, pe 21, când se pregătește  să anunțe că țara sa recunoaște oficial Statul Palestinian, devenind liderul unui demers la care s-au asociat și alte state din UE și, cu siguranță, va fi urmat de altele, prefigurând niște mișcări de amploare la nivelul Adunării Generale a ONU.  De văzut dacă acest cumul de mișcări politice va fi susținut de electorat și la nivelul alegerilor europene, continuând astfel ceea ce este foarte importanta pondere a socialiștilor europeni în instituțiile europene.