Se va întâmpla deja

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galeria apARTe

"Să vorbeşti prin expoziţie despre iminenţa, memoria şi perpelxitatea morţii poate perturba obişnuinţa noastră cu irevocabilitatea situaţiilor care ne anunţă, şi vor face la un momentdat să ni se întâmple, moartea. Expoziţia de la Galeria apARTe din Iaşi face arheologia a doua situaţii de confruntare a finitudinii: reconstruirea certitudinilor unor experienţe limită şi renunţarea relativităţii condiţiei artei şi artistului".

Aflat în etapa de încheiere, proiectul ACOFIN, cu care cititorii rubricii de cultură s-au familiarizat deja în ultima vreme, propune realizarea unei expoziţii care preia discursul despre raportul dintre artă, consum şi finitudine, într-un univers vizual şi estetic în care fiecare dintre cele trei pare că „se va întâmpla deja” înaintea oricărei experienţe.

În chestiuni de artă şi de viaţă, limitele relaţiei noastre cu existenţa lasă urme uşor de recunoscut. Să vorbeşti prin expoziţie despre iminenţa, memoria şi perplexitatea morţii poate perturba obişnuinţa noastră cu irevocabilitatea situaţiilor care ne anunţă, şi vor face la un moment dat să ni se întâmple, moartea.

Nu aşa cum arta a murit şi încă ni se întâmplă, şi nu aşa cum suntem înconjuraţi de metaforele morţii şi murim în fiecare moment care nu ni se mai întâmplă.  

Expoziţia de la Galeria apARTe din Iaşi face arheologia a două situaţii de confruntare a finitudinii: reconstituirea certitudinilor unor experienţe de limită (ameninţarea morţii şi moduri de raportare la moarte) şi denunţarea relativităţii condiţiei artei şi a artistului (performare ironică, nevro-analiză asistată şi mock-onumentalizare a biblio-teancurilor de artă). 

***

Expoziţia se desfăşoară în cadrul proiectului cultural ARTĂ. CONSUM. FINITUDINE (ACOFIN), finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi derulat de Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Asociaţia Doctoranzilor şi Cercetătorilor în Filosofie.

Proiectul ARTA. CONSUM. FINITUDINE a presupus în lunile mai-noiembrie 2013 derularea de conferinţe şi ateliere interdisciplinare, cu participarea unor artişti vizuali, filosofi consacraţi şi medici specialişti. Scopul acestora a fost trezirea interesului tinerilor artişti şi teoreticieni asupra spectrului larg de probleme implicate de condiţia finitudinii umane. Începând cu luna octombrie 2013 se va desfăşura o serie de expoziţii în Iaşi şi Bucureşti şi se va lansa un DVD cu lucrările artiştilor participanţi la proiect.

Adresa expoziţiei: Galeria apARTe, Facultatea de Arte Vizuale şi Design, str. Sărăriei 189, Iaşi

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite