Scorsese s-a ținut de cuvânt

0
0
Publicat:

Când s-a lansat cu mare tam-tam „The Irishman”, pe Netflix, Marty, alias îndrăgostitul de cinema Scorsese i-a făgăduit lui Leonardo Dicaprio un rol, în următorul său film, având în vedere că nu l-a putut strecura în cel cu legende vii. A trecut ceva până a terminat foarte complexul „Killers of the Flower Moon”, unde l-a rechemat pe Robert De Niro, dar și pe cel care avea să fie oscarizat, anul acesta, pentru „Balena”, Brendan Fraser, și o actriță extrem de specială și de talentată, în rolul principal al indiencei din America, Lily Gladstone (ea însăși idigenă, lansată acum 10 ani cu „Jimmy P” ), îmbogățită datorită unei mane cerești: zăcămintele de petrol de pe terenurile lor.

Martin Scorsese si Robert de Niro la Festivalul de Film de la Cannes FOTO AFP
Martin Scorsese si Robert de Niro la Festivalul de Film de la Cannes FOTO AFP

Cineastul cult a atacat subiectul, după întâmplări adevărate,  care va stârni mult interes, căci era o minoritate consistentă, aproape ignorată și care ajunge în prim-plan, ceea ce va însemna și multe nominalizări, cu șanse de izbândă. Cel mai lung film de la Cannes, în afara competiției, are un final absolut genial, care mi l-a amintit pe cel din „Polițist adjectiv” al lui Porumboiu (cel cu dicționarul explicativ, care i-a plăcut enorm și lui Pintilie), tot aici prezentat, în premieră, la Un Certain Regard, și premiat.

Ei bine după crime, intrigi, KKK, multă băutură, un tren, un taxi și deja insulină, în anii '20, inserturi și imagini de arhivă, febra fotografiilor care aduc nemurirea și o Rezervație unde trebuia să existe câte un aparținător pentru o populație fără drepturi, se ajunge la momentul când ar trebui să se facă dreptate. FBI-ului, trimis de președintele Hoover (care se va împăuna cu acest succes al justiției), ni se spune, pe scurt, pe repede înainte toată tărășenia, într-o emisiune de radio, cu public, câțiva ani mai târziu,  în care unul dintre crainici e chiar Scorsese,  într-un splendid cameo, o prezență scurtă, dar esențială a unei celebrități și un tur de forță cu efecte sonore speciale (foley), ingenioase și pline de haz. Firește că publicul e cucerit definitiv și răsplătește întregul efort. De neuitat și o ceremonie funerară de început, care aduce cu cea a adoratorilor lui Zamolxe, iar la final cea a Florii Lunii, o margaretă cu petale din trupuri omenești, în jurul căreia se adună toți nativii din partea locului, într-o incantație magică, de bun augur și pentru soarta peliculei care iese pe marile ecrane în octombrie și apoi pe AppleTV+.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite