Revolta tăcută a democrațiilor - de la Washington la București
0Nu o bombă, nici o lovitură de stat sau vreun inamic extern n-au împins America în pragul unui colaps politic.
Sistemul se prăbușește sub propria sa greutate. Ceea ce odinioară era „guvernarea poporului, pentru popor”, a devenit o mașinărie de putere și bani care funcționează indiferent de voința celor pe care ar trebui să-i reprezinte. „Suntem martorii unui eșec total al sistemului politic american”, spunea recent o analiză video virală produsă de organizația RepresentUs — o concluzie greu de contrazis, susținută astăzi de o bibliografie academică vastă.
Într-un studiu devenit reper, Martin Gilens și Benjamin I. Page (Princeton & Northwestern) arătau că preferințele cetățenilor americani obișnuiți au „un impact statistic aproape nul” asupra politicilor publice federale. (Testing Theories of American Politics, Perspectives on Politics, 2014). Elita economică și grupurile de interese, bine organizate, domină decizia politică. Cetățenii obișnuiți rămân, în schimb, invizibili. Cu alte cuvinte, indiferent dacă 10% sau 90% dintre americani susțin o lege, șansele ca ea să fie adoptată rămân aceleași — circa 30%. Este o linie orizontală a neputinței civice, trasată în tăcere de decenii de dezechilibru între bani și reprezentare.
Cum s-a ajuns aici? Printr-o corupere lentă, dar constantă, a priorităților politice. În loc să scrie legi, senatorii americani petrec până la 70% din timpul lor strângând fonduri pentru propria re-alegere. Așa arată datele din Center for Responsive Politics. Pentru a-și menține un loc în Senat, trebuie să adune în medie 45.000 de dolari pe zi, în fiecare zi, timp de șase ani. Doar 0,05% dintre americani — miliardarii și marile grupuri de lobby — donează sume de peste 10.000 de dolari. Din acel moment, dependența devine structurală: puterea politică devine extensia directă a puterii economice.
Sistemul bipartid, conceput să asigure echilibrul, s-a transformat într-un cartel electoral. Democratul și republicanul nu mai concurează pentru idei, ci pentru acces la aceiași finanțatori. Aproape jumătate dintre americani s-au înregistrat deja ca independenți, dar regulile electorale — de la dezbateri publice până la sistemul de vot uninominal — îi exclud practic din arena politică. Iar gerrymanderingul — arta politică de a redesena circumscripțiile pentru a elimina competiția — a devenit, potrivit Brennan Center for Justice (2024), „cea mai perfecționată formă legală de fraudă democratică”. Doar 14% dintre cursele electorale pentru Camera Reprezentanților mai sunt cu adevărat competitive; restul sunt decise dinainte, un teatru electoral care întreține iluzia alegerii.
Rezultatul acestei dinamici este o democrație în care votul a devenit o formalitate, iar reprezentarea — un ritual golit de conținut. America are cel mai scump sistem medical din lume, dar și cea mai ridicată rată de încarcerare din lumea dezvoltată. Cheltuie trilioane de dolari pe risipă și contracte publice, în timp ce unul din cinci copii trăiește în sărăcie. „Guvernarea poporului” a devenit statistic o plutocrație funcțională — o guvernare a celor care își permit să fie auziți.
Și totuși, din ADN-ul american al contestării s-a născut o reacție civică nouă: RepresentUs, o alianță neobișnuită între progresiști și conservatori care văd în corupția sistemică „problema-mamă” a tuturor celorlalte. Mișcarea propune Anti-Corruption Act, o legislație-cadru care interzice mita politică, limitează influența lobby-ului, introduce finanțare publică a campaniilor, vot preferențial (ranked choice voting) și comisii independente de trasare a districtelor. Ideea nu este una teoretică: în ultimii ani, modelul a fost testat local în peste 80 de orașe și state americane, cu rezultate tangibile. În Michigan și California, de exemplu, trasarea districtelor a fost preluată de comisii neutre, crescând competiția electorală cu peste 20%. Poate învățăm și noi ceva din asta?!
Istoria le dă speranță. O analiză Bloomberg News despre dinamica schimbărilor federale a demonstrat că marile reforme americane — dreptul la vot al femeilor, abolirea interdicțiilor rasiale la căsătorie, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex — au fost precedate de o undă legislativă statală. Când un număr critic de state schimbă legea, Congresul le urmează inevitabil. Schimbarea nu mai vine de sus, ci de jos: este fractală, cumulativă, lentă, dar ireversibilă.
Astfel, lupta pentru recucerirea democrației americane se poartă acum nu în Washington, ci în consiliile locale, în tribunalele de stat, în mișcări de voluntari care transformă apatia în presiune civică. RepresentUs a câștigat 85 de bătălii legislative și are în plan să ajungă la 850. „E ca și cum ai cere vulpii să pună lacătul pe cotețul găinilor”, spune fondatorul Joshua Graham Lynn, „dar dacă fiecare comunitate pune propriul lacăt, sistemul se schimbă din interior.”
Poate că acesta este paradoxul Americii de azi - o societate polarizată până la atomizare are ideea unei reconstrucții ce vine dintr-o alianță, o punte între contrarii. Când progresiștii și conservatorii ajung să lupte pentru aceeași cauză — limitarea corupției — se redescoperă sensul originar al Republicii: nu unitatea ideologică, ci loialitatea față de reguli.
„Dacă nu facem nimic, nimic nu se schimbă”, avertizează campania RepresentUs. Dar dacă fiecare face un pic, ceva se poate schimba. Într-o epocă a cinismului democratic, această frază nu e un slogan, ci un diagnostic: America trebuie să decidă dacă mai crede în propriul ei mit fondator — acela că puterea aparține poporului.
România: oglinda estică a aceleiași boli democratice
Privind spre România, ecourile acestei disfuncționalități sistemice sunt izbitoare, chiar dacă structurile sunt diferite. Și aici, distanța dintre cetățean și decizie politică s-a adâncit, iar sistemul a devenit captiv propriilor privilegii.
Raportul Băncii Mondiale Anti-Corruption in Romania: The Way Forward (2021) arăta că 42% dintre firme au fost nevoite să efectueze „plăți informale” pentru interacțiuni cu autoritățile publice — un indicator clar al unui stat care confundă administrația cu captura. În plan electoral, Transparency International nota că partidele mari controlează peste 90% din finanțarea publică alocată politicii, iar sistemul de alocare a timpului media și subvențiilor favorizează reproducerea celor aflați deja la putere.
La fel ca în Statele Unite, și în România încrederea în Parlament se prăbușește constant — sub 15%, potrivit ultimului Eurobarometru (2025). Deși motivele par locale — corupția, nepotismul, incoerența guvernării — fenomenul este structural: un sistem politic autoreferențial, în care decizia publică nu răspunde decât parțial nevoilor societății. Exact ca în studiul Gilens & Page, în România politica publică se aliniază aproape exclusiv la interesele economice dominante.
Exemplele sunt multiple. În anii 2017-2019, mii de români au ieșit în stradă împotriva modificărilor legilor justiției care ar fi slăbit independența procurorilor — o formă locală de rezistență civică împotriva „decuplării” statului de la cetățean. În 2024, scandalul finanțării campaniei prezidențiale și decizia Curții Constituționale de a invalida primul tur al alegerilor au readus în prim-plan tema influenței banilor și a manipulării digitale. International Foundation for Electoral Systems (IFES) observa într-un raport din 2025 că „legăturile dintre finanțarea netransparentă, propaganda digitală și vulnerabilitatea instituțiilor au devenit principala amenințare la adresa integrității electorale în Europa de Est”.
România nu are gerrymandering în sens american, dar suferă de un fenomen analog: un sistem electoral și mediatic care reduce drastic competiția reală. Pragul electoral, controlul resurselor publice, distribuția discreționară a subvențiilor și limitarea accesului la mass-media pentru candidații independenți construiesc un ecosistem de „alegeri fără alternativă”.
Ca și în SUA, lipsa răspunsului instituțional la voința publică generează apatie și radicalizare. Când cetățenii simt că votul lor nu mai schimbă nimic, nu se retrag în tăcere — ci se refugiază în cinism, populism sau complotism. România a început să semene cu o versiune est-europeană a experimentului american: o democrație formală care își pierde substanța.
Dar lecția americană este și un avertisment practic și pragmatic: disfuncționalitatea nu este un destin, ci o alegere. Dacă în SUA reformele au început prin mișcări locale, în România ar putea începe prin deschiderea sistemului — transparență completă a finanțării politice, comisii independente de monitorizare electorală, acces real pentru candidați independenți, digitalizarea votului, finanțare publică echitabilă.
România - oglinda estică a aceleiași boli democratice ar putea avea un nou destin. Ceea ce unește cele două națiuni este aceeași întrebare esențială: cine controlează statul — cetățenii sau sistemul? Atât timp cât răspunsul rămâne unul ambiguu, nici America, nici România nu se mai pot numi pe deplin democrații funcționale.
Se încarcă comentariile...
