Revin la modă atentatele politice

0
0
Publicat:

Era firesc să se întâmple așa. Era singura concluzie logică a ridicării tuturor barierelor de control, în primul rând în spațiul virtual, lăsat complet liber tocmai în speranța că foarte mulți dintre idioții, nefericiții, nemulțumiții și zărghiții planetei vor rămâne acolo, acoperiți de pseudonime, vor fi mulțumiți că au găsit recipientul primitor pentru mesajele lor de ură. Socoteala celor care lăsau deschis spațiul virtual era (și mai este) motivată de rezultatul unor analize de risc făcute de diferitelor servicii secrete și ale poliției. Ele spuneau liderilor politici că, procedând astfel, puteau să controleze personajele reale ascunse curajos sub pseudonime și, astfel, la nevoie, sunt în stare să le controleze la nevoie și, mai ales, pot vedea cu exactitate care este circuitul mesajelor care circulă înspre acestea venind din partea centrelor de comandă interne sau externe.

Picture1 png

Atâta timp cât apelurile la revoltă sau la violență priveau un nivel minor al unei posibile revolte sociale viitoare, chestiunea a fost acceptată și, cum se petrece îndeobște, pe rețelele sociale respective au fost infiltrați și ofițeri acoperiți, asta în principal pentru a opera în zona mass media. Demersul, inițial interesant, a devenit inutil din momentul în care porțiuni importante din spațiul virtual au fost preluate, direct sau indirect, de marile rețele teroriste și, prin extensie, de rețele de crimă organizată care le folosesc pentru operațiuni de îndoctrinare, pregătire operativă, organizare de trasee de transport, infiltrare și exfiltrare de agenți,  pregătire de operațiuni în țări străine.

Cooperarea europeană în domeniu a mers încet, lovidu-se mai mereu de regulile de compartimentare naționale, de orgoliile inerente în raporturile inter-servicii și de legislațiile câteodată neașteptat de diferite care, în orice moment, ridică scutul „secretului național” și, în consecință, răspund tardiv sau incomplet cererilor de informații.

Numai că, în acest moment, se întâmplă ceva cumplit de grav: sr evine în mare viteză la moda atentatelor individuale împotriva unor personalități politicieni d vârf, ceea ce, în istoria Europei, a fost semnalul unor proxime conflagrații continentale care s-au transformat în războaie mondiale. În disperare, se cere acum serviciilor d informații și negociatorilor specializați în acest domeniu extrem de sensibil al cooperării trans-frontaliere în domeniul schimbului de informații sensibile, să finalizeze ceea ce ar putea deveni un set de criterii care să definească   ce este un terorist și, mai ales, în primul rând al urgenți, care este nivelul și care sunt caracteristicile în funcție de care se poate transmite un avertisment tip „red notice” privind apariția unui individ considerat amenințare extremistă. Dacă, vreodată, un asemenea catalog va fi realizat, el va fi la dispoziția sistemelor europene deja existente: European Information System, EUROPOL, sau Schengen Information System.

Discuția s-a purtat inițial la nivelul serviciilor de poliție și a unor servicii de informații din câteva țări (n-am auzit ca prolema să fie nici măcar evocată de ai noștri, păcat, dar este firesc în această perioadă în care țin cu dinții de scaunele care li se clatină la fiecare schimbare de stăpânire), dar se extinde deoarece, din diferite State Membre, au fost solicitate analize ale piețelor naționale. Totul pe baza unui document cu circulație limitată pe care-l puteți găsi la finele acestui articol.

Ceea ce mi se pare cu totul excepțional este că și acum autorii țin să menționeze (și să sublinieze să înțeleagă orice politician) că textul respectiv, deci eventualele indicații care să devină vreodată operaționale, nu are decât un caracter non-obligatoriu. Asta chiar dacă aceleași agenții atrag atenția că procesele de radicalizare a extremismului sub toate fațetele sale este în curs.

 Prima formulă de radicalizare este, cel puțin în perspectiv setului de alegeri din acest an,  încercarea de a le folosi ca pentru crearea de situații violente după ce, folosind rețelele sociale, va fi lansat avertismentul esențial deja transmis de Trump: se pregătește fraudarea alegerilor!  

Cred că de-abia de acum chiar ar trebui să ni se facă frică.de nebunii care se scoboară din spațiul virtual pentru a-și face singuri dreptate, invocând, cum spun ei cu totală convingere, falimentul statului actual

=======================================

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite