Reforma din aviația românească nu se face cu indemnizații de 3.000 euro/lună pentru habarniști!
0În aviație e ca în viață - e vital cine ține mâna pe manșă.
Dacă ai un profesionist, zborul e lin, pasagerii ajung în siguranță la destinație, iar motorul nu se oprește la primul nor. Însă dacă ai pe cineva care nu distinge un Boeing 737 de un ATR 72, atunci când vede aceste aeronave parcate pe plaforma aeroportuară, e doar o chestiune de timp până când ne prăbușim... în absurd. Și credeți-mă că în cazul acestei confuzii vorbesc despre o situație reală.
De prea mulți ani, aviația românească e ținută la sol de rețele de interese și numiri făcute după alt criteriu decât competența. Aeroporturile, companiile și autoritățile trăiesc din inerție, vizitele de formă și rapoartele cosmetizate, în timp ce deciziile se iau în consilii de administrație populate cu personaje care aduc cu ele umbre de scandal. Păpușarul-șef de la minister e deja pomenit de-a lungul timpului în presă pentru roluri în „inițiative ascunse” finanțate din bani publici, iar visurile lui spre o carieră europeană în aviație sunt alimentate, în paralel, de poziții-cheie în sistem. Bine, nu e ca și cum și el ar duce lipsă de CA-uri. Iar agenda politică, împinsă din umbră (cum altfel?), produce reverberații care nu vor neapărat zboruri mai bune. Produc, mai degrabă, dileme de integritate..
Recent, am fost întrebat de presă ce cred despre această realitate. M-am abținut să dezbat public cazurile punctuale, dar când am văzut nivelul la care s-a ajuns, am simțit că tăcerea poate însemna și o oarecare complicitate.
3.000 de euro pe lună. Atât câștigă, în acest moment, un membru în Consiliul de Administrație de la TAROM. Iar asta în urma unei majorări a indemnizației lunare, făcută tot de ei, în ultima perioadă. O companie națională cu o istorie zbuciumată, cu un plan de restructurare în derulare, cu rute tăiate și active vândute.
Un politician declara cu mândrie, recent, că e justificabilă creșterea indemnizației de CA pentru că TAROM „e pe profit”. Da, se poate spune asta, dar nu pentru că s-ar fi redresat miraculos, ci pentru că s-au vândut patru aeronave și un slot extrem de valoros la Londra Heathrow. Zeci de milioane de euro. Adică s-au lichidat bucăți din viitor pentru a acoperi găurile prezentului. Ca să nu mai zic că s-a externalizat și partea tehnică, de mententanță, a companiei.
Iar problema e mai profundă decât atât. La nivel național, în consiliile de administrație ale entităților relevante cu rol în aviație, fie că vorbim de aeroporturi, AACR, ROMATSA sau companii de stat, sunt azi 108 membri. Da, CA-urile din aviație totalizează 108 persoane. După o analiză riguroasă și în detaliu, s-a constatat că din aceștia:
- doar 17% au vreo legătură profesională cu domeniul aviatic;
- peste 40% au un CV croit în preajma partidelor (apartenență politică asumată);
- 27% ocupă simultan poziții în mai multe CA-uri - câteodată și trei odată.
La Aeroportul Timișoara, pe locul 4 în topul aeroporturilor din țară, un membru CA ia 2.500 euro net/lună. La Constanța, aeroportul de pe locul 12, cu un trafic infim, se depășește acest prag: 2.800 euro/net. Dar să fim sinceri, mult mai puțin ca la CNAB. Nu mă înțelegeți greșit, nu mă opun remunerației corecte, dar unde e performanța care s-o justifice? Unde e progresul, unde sunt investițiile, unde e profesionalismul?
Am ajuns într-un punct în care reforma e doar un cuvânt tocit în conferințe de presă. Se vorbește cu patos despre „schimbare”, „digitalizare”, „strategii integrate”, dar realitatea de la sol e una birocratică, opacă, în care totul funcționează greu, iar reacțiile vin doar când apare scandalul.
De aceea, e încurajator că în programul de guvernare al noii echipe de la Palatul Victoria, condusă de Ilie Bolojan, apar măsuri care, dacă sunt aplicate cu seriozitate, pot schimba lucrurile:
- Construirea unui nou terminal la Aeroportul ”Henri Coandă” București Otopeni;
- Dezvoltarea centrelor de cargo și reactivarea facilităților de marfă abandonate;
- Reforma entităților din subordinea Ministerului Transporturilor, ROMATSA, TAROM, AACR, CNAB etc.;
- Consilii de administrație formate din profesioniști autentici, cu reducerea numărului de mandate;
- Stabilirea unui sediu fiscal în România pentru operatorii aerieni care activează aici sau, alternativ, introducerea unei taxe fixe per bilet de plecare, ca soluție compensatorie.
Da, sună bine, sunt direcții corecte. Mai ales pe zona de cargo. Dar știm cu toții că ideile bune nu lipsesc în România. Ce lipsește e voința de a le aplica. Ce lipsește e curajul de a spune „ajunge!” atunci când impostura devine regulă.
În numele Asociației Companiilor Aeriene Românești, repet ce am spus și în aparițiile recente: vrem dialog real, transparent. Vrem reguli egale pentru toți jucătorii. Vrem CA-uri în care majoritatea membrilor să înțeleagă ce înseamnă o aeronavă, un plan operațional, o schemă de rute. Vrem predictibilitate fiscală și tarife transparente pe aeroporturi. Vrem ca operatorii români să aibă aceeași șansă ca marile companii înregistrate în Malta care azi zboară de pe Otopeni în condiții mai avantajoase decât ale noastre.
România are profesioniști. Are oameni care au trudit în această industrie, care au dus companii prin crize, care știu să construiască. Dar nu pot fi auziți atâta timp cât la masă sunt mereu aceiași. Rotați, reciclați, reșapați politic.
Aviația nu se face cu povești. Se face cu oameni care știu, care asumă, care livrează. Reforma nu se face cu o medie de 3.000 euro/lună pentru... habarniști. Reforma se face cu respect față de pasageri, față de contribuabili, față de România.
Suntem la capătul pistei. Motoarele sunt la ralanti. E nevoie doar de un semnal clar din turnul de control. Să decolăm, în sfârșit, dar cu profesioniști la manșă.
Se încarcă comentariile...
