Recep Tayyip Erdogan: „O spun foarte clar: Israelul este un stat terorist!“ Netanyahu îi răspunde cu o acuzație similară

Este foarte grav că șefii de state și de guverne au început să se înjure ca la piață, să se blesteme de neamuri și să se amenințe, trimițând în ridicol (poate definitiv) întreg eșafodajul, altădată pompos și impresionant, al relațiilor internaționale. Nici măcar faptul că se înjură nu este teribil de impresionant, s-a mai întâmplat și, în general, sunt scuzați pe temeiul faptului că „oameni sunt, au vorbit și ei la supărare, le trece și să vedeți că se uită tot”. E adevărat, s-a întâmplat de mult ori asta, numai că se petrece acum este cu totul nou în sensul că, pe neașteptate, liderii politici mondiale ale au fost determinați să facă apel la cutiuța super-protejată a unui anumit tip de acuzații, cele considerat până acum imposibil d folosit cu excepția unor cazuri cu adevărat extreme, tocmai fiindcă, la modul cel mai direct, fac apel la memoriile cele mai înfiorătoare ale istorii noastre recente.

Amintiți-vă că , afinele celui de-al Doilea Război Mondial, conducătorii de atunci ai lumii libere s-au confruntat cu dilema cutremurătoare ridicată de  juriștii care trebuiau să pregătească procesul criminalilor naziști și nu găseau articolele de lege care să codifice în mod corespunzător de ce anume se făceau vinovați conducătorii naziști , politicieni și militari. S-au definit atunci conținuturile juridice pentru noi categorii de crime: crimele împotriva umanității, crimele de război.  S-a spus atunci că așa ceva nu se va mai repeta vreodată și că omenirea civilizată lua astfel primele măsuri de construire și a unui zid de apărare prin legislația corespunzătoare, reluată ca atare în Carta Națiunilor Unite.

În acest moment se produce o ruptură în logica de sistem a construcției relațiilor internaționale: acel tip de acuzații revin în discursul politic de cel mai înalt nivel, într-un meci de ping-pong politic care se întețește în virulență și amenință să demonetizeze și să le trimită în ridicolul demagogiei politice.

Zice acum Președintele Erdogan, a cărui țară este membră NATO și aliatul nostru strategic cel mai puternic și mai influent în asigurarea directă a securității în Marea Neagră: „blestemăm guvernul israelian, dar nu-i uităm pe cei care susțin în mod deschis masacrele și care fac tot ce este posibil să le legitimeze...încercând să- i exonereze pe ucigași...asistăm la un genocid...Israelul încearcă de peste 75 de ani să construiască un Stat pe teritoriile furate de la poporul palestinian”. Atenție la formularea următoarei acuzații, extrem de precisă și atât mai dureroasă, cu cât se îndreaptă, explicit și cu maximă furie, împotriva „țărilor occidentale” adică, repet, aliatele Turciei în NATO”:

 „Occidentalii sunt principalii vinovați pentru masacrele comise în Gaza. Cu excepția câtorva voci care s-au ridicat împotrivă, aceste masacre sunt în întregime opera Occidentalilor...spun asta Occidentului; veți crea oare o nouă atmosferă (propice) Cruciadelor împotriva Semilunii?...Ați deplâns copiii uciși în Ucraina, de ce această tăcere în ce-i privește pe copiii uciși în Gaza...În fața lumii întregi, declarăm Israelul vinovat de crime de război. Israel, sunteți ocupanții, invadatorii.. Desigur, fiecare țară are dreptul să se apere, dar unde este justiția? Ce se petrece acum în Gaza nu este autoapărare, ci un masacru”.

Nu noi sunt teroriștii, voi sunteți, răspunde exact pe același ton primul ministru Netanyahu: „Există forțe care-i sprijină pe teroriști. Și una dintre acestea este Președintele Erdogan al Turciei care numește Israelul stat terorist și de fapt îi sprijină pe teroriștii din Hamas...a dat el însuși ordinul de a fi bombardate sate din interiorul Turciei, așa că nu avem de primit lecții de la ei”. Ministrul de externe Eli Cohen a adăugat: Oricine adăpostește teroriști și încurajează organizațiile teroriste nu ar trebui să țină predici de morală Israelului. Președintele Turciei distorsionează realitatea și, din nou, se găsește de partea greșită a istoriei, împreună cu toți cei laudă masacrele din Iran, Liban, Siria și Yemen”.

Puține sau extrem de puține lucruri mai pot fi spuse în plus, iar comunitatea internațională, jucând încă după vechile reguli și sperând într-o minune, se laudă cu o reușită pe care Israelul nici măcar nu se obosește s-o ia în seamă: ieri, Consiliul de Securitate a adoptat prima sa Rezoluție de la începutul războiului între Hamas și Israel în care solicită „pauze umanitare urgente și extinse”. Evident că, având în spate susținerea de facto a SUA, Israelul a respins Rezoluția votată cu 12 voturi „pentru”, dar cu SUA, Marea Britanie și Rusia care s-au abținut.

De acum, ce se mai poate întâmpla? În contextul acesta, se pare că pe masă n-au mai rămas decât soluțiile radicale și, pe fond, discuția finală nu mai are opțiuni deschise altele decât eventuala preluare totală de către Israel a teritoriului Gaza.

Bine că Președintele nostru se află departe, alături de soție, în liniștea unui prelungit safari unde cunoaște îndeaproape animale dintre cele mai exotice cu care-și poate face poze de grup. Asta-l scutește să reacționeze la probleme mici și meschine, aidoma clasei politice balcanic-fanariote-locale.