Războiul Europei pentru Mare Nostrum

Vă anunţam în urmă cu câteva săptămâni, iată că se şi confirmă: Uniunea Europeană a decis formarea unei foarte ample armada pentru a porni la o operaţiune de o complexitate fără precedent împotriva reţelelor de traficanţi care aduc sau încearcă să aducă valuri masive de imigranţi ilegali în Europa.

Navfor Med, operaţiunea militară europeană, este acum în ultima fază a pregătirii, ultima decizie urmând să fie luată în cadrul reuniunii din iunie a Consiliului European unde şefilor de state şi guverne li se va prezenta un document de sinteză – actualment discutat la nivelul miniştrilor de Externe şi ai Apărării din UE. Odată acordul obţinut - şi sunt extrem de puţine şanse să existe poziţii contradictorii – ultimul pas este obţinerea mandatului din partea Consiliului de Securitate al ONU, textul rezoluţiei fiind redactat la New York de o echipă britanică şi pentru care desfăşoatră un lobby intens Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate.

Sigur că decidenţii politici de la Bruxelles speră ca un asemenea mandat de acţiune să fie obţinut rapid, dar nu exclud nici ca, în prezenţa unor piedici, întâzieri sau chiar a unui refuz, UE să autorizeze unilateral misiunea respectivă, dar, în acest caz, doar în afara spaţiului maritim şi aerian al Libiei.

Dar nu asta este ideea centrală a documentului pe care experţii Comisiei Europene l-au redactat în ultime zile, cel în care vorbeşte despre o operaţiune militară complexă, de mare amploare.

Printre altele, în document se spune că „Această operţiune va necesita un larg evantai de forţe aeriene, navale şi terestre. Forţele respective ar putea include unităţi de informaţii, supraveghere şi recunoaştere, trupe de debarcare, patrule aeriene şi navale, mijloace amfibii, unităţi aeriene de bombardament, unităţi terestre şi navale din categoria forţelor speciale”.

Scopul operaţiunii este de a stopa traficul cu imigranţi şi de a le distruge navele. Dar, evident, nimeni nu-şi poate imagina că operaţiunea ar putea fi cu adevărat eficientă dacă nu vor fi atacate şi distruse bazele în adâncimea teritoriului folosite de traficanţi pentru aprovizionare şi zonă de aglutinare finală pentru convoaiele care vin de peste tot din Africa, nu numai din Maghreb. Se va trece oare la această fază ? Extrem de posibil, deoarece în documentul respectiv se pomeneşte despre posibile misiuni în teritoriul libian, dar şi împotriva bateriilor de artilerie de coastă şi bazelor militare, foarte bine fortificate, ale diferitelor miliţii care acţionează acum pe teritoriul libian. Neexcluzând nici ameninţarea pe care o pot reprezenta pentru trupele UE diferitele grupări teroriste care au deja acolo, de o bună perioadă de timp, tabere de pregătire destinate „luptătorilor străini” care pleacă pe diversele fronturi de luptă ale Statului Islamic.

În aşteptarea deciziei finale, ce avem acum este un plan de bază – cel al operaţiunii preponderent navale cu un comandament asigurat de un amiral italian de la o bază militară de lângă Roma – la care urmează să ia parte unităţi franceze, italiene, spaniole, britanice desigur cu o componentă aeriană importantă la care ar mai participa şi Polonia şi Slovenia. Asta, posibil, pentru a linişti temerile exprimate de unele ţări eurupene care nu ar dori ca mandatul operaţiunii să depăşească limita apelor teritoriale europene şi internaţionale.

Militarii avertizează însă că ar fi doar o jumătate de măsură care ar fi puţin eficientă deoarece, în lipsa unui mandat de folosire totală a forţei, navele traficanţilor vor evolua în limita apelor teritoriale libiene, aşteptând un moment propice pentru a încerca forţarea sistemului. Atunci, din moment ce nu se va trage decât în navele golite de pasagerii lor, imigranţii clandestini vor beneficia de statutul de „ictime în largul mării” care le asigură preluarea automată de cea mai apropiată navă din dispozitivul UE şi aducerea lor în portul proxim.

Aici apare problerma gigantică, deloc rezolvată, a modului în care Europa este gata să aplice ceea ce a fost anunţat ca Agendă europeană asupra migraţiei.

Măsuri foarte interesante, dar deocamdată doar teoretice, strict teoretice, deoarece prevederea de bază, cea privind stabilirea unei cote de imigranţi pentru fiecare ţară europeană, este violent contestată de unele state membre. Nu de România, fireşte, dar, iată, Franţa şi Spania au anunţat în termeni foarte duri că nu vor accepta baza de calcul folosită de Comisia Europeană în stabilirea cotelor respective.

Ceea ce poate duce la o situaţie extrem de sensibilă: să avem declanşată o operaţiune militară de mari proporţii fără ca măsurile din teren privind relocarea migranţilor ilegali să fi fost măcar definite şi unanim acceptate la nivelul principiilor. În al doilea rând, mai există problema semnalată de serviciile de informaţii care anunţă că o blocadă exclusiv a coastelor libiene, odată declanşată, va provoca o repliere imediată a traficanţilor pe rute de rezervă, mai întâi în celalalte ţări din Maghreb, apoi pe rutele terestre şi navale vin din Orientul Apropiat.

Din păcate, cel mai uşor lucru este de a lansa operaţiunea militară. Tragedia este că nu va rezolva decât o parte a unei probleme foarte vechi şi împotriva căreia nu s-au luat măsuri de forţă dar nici nu a fost creat, la timp, cadrul european care să permită o reacţie corectă şi unitară, fie şi numai în cazul repatrierilor forţate care ar trebui să fie organizate în cazul unora dintre cei ajunşi ilegal în Europa.

Sectorul libian reprezintă doar o mică parte a punctelor de transfer folosite de traficanţii de persoane – sigur, unul ajuns la punctul de fierbere datorită exploziei pieţei naţionale disputată feroce de bande înarmate de toate orientările – dar nu este, repet, decât un segment al unei reţele foarte active pusă ala punct de Statul Islamic şi folosită intens în ultimii ani.

Ca atare, întrebarea reală este dacă UE va putea fi în stare să adopte pachetul complet de măsuri necesare în domeniul imigraţiei ilegale, dublând forţa armelor cu un tratament pe lungă durată în acord cu ţările acum la originea problemelor.

Dar şi – aici subiectul chiar că ar trebui să ne intereseze, chiar în regim de urgenţă – iniţierea unor discuţii tip pregătire programe de acţiune cu ţări precum Grecia, Bugaria sau România (împreună cu vecinii din Balcani) pentru analiza consecinţelor apariţiei unui flux major de migranţi ilegali. Efect direct al succesului prezumabil al operaţiunii din Mediterană, dar şi ca urmare a ivirii unor noi surse de tensiune la graniţa de est a UE, posibil după încheierea Summitului de la Riga.

Nici nu îndrăznesc să întreb dacă autorităţile noastre au o analiză de risc pentru o asemenea situaţie şi dacă, în cazul în care chiar ar fi pe undeva, dacă n-ar fi cazul să fie prezentată opiniei publice.

Harta rutelor urmate de imigranţi pentru a ajunge în Europa