Râsete în Paradis

Aşa s-ar putea rezuma Ceremonia în care s-a anunţat palmaresul Festivalului de la Cannes, din 2021. După defilarea, adică parada modei, de pe covorul roşu, fireşte eco, unde au predominat rochiile albe, de mare, de vacanţă - nu mai suntem în luna mai, cea mai elegantă fiind jurata, vedetă la Tarantino şi în Concertul lui Radu Mihăileanu: Melanie Laurent-, a început dezastrul.

Spike Lee, primul preşedinte de culoare (el are voie să spună black) al juriului (deocamdată, sper pentru americani să nu-i vină ideea să candideze), îmbrăcat şi mai pestriţ, în pantaloni cu curcubeu şi şapca pe cap, a anunţat din zăpăceală sau ca să aibă ce scrie jurnaliştii, că Palme d’Or-ul merge la Titan (nu la cartierul bucureştean şi nici la figura emblematică a mitologiei greceşti, ci la elementul de pe Tabelul lui Mendeleev din care se fac avioane şi se dreg oase în trupurile bolnave sau accidentate).

Sigur, ar fi putut fi o glumă sau o confuzie ca în anul în care s-au încurcat plicurile la Oscar. Dar asta a găsit el că trebuie să citească, din prima, de pe hârtiuţa format copiuţă pe care o ţinea în mână ! N-o fi văzut cum arată o asemenea seară sau care-i protocolul? Ba a văzut, că a luat Le Grand Prix pentru genialul BlacKkKlansman (Oare-i bipolar? Cum să fie un asemenea circar autorul unei capodopere atât de originale?). Sau era prea preocupat de sine şi de asta n-a mai băgat nimic de seamă ! Sau ceva probleme cu ţinerea de minte ? Că a zis la un moment dat că, de 62 de ani de când e el… Şi doar e născut în 1957. Şi cu aritmetica sunt neclarităţi? 

Biata prezentatoare, Doria Tillier, care era şi după o despărţire de Nicolas Bedos, fix regizorul filmului din închidere, nu mai ştia pe unde să scoată cămaşa! A improvizat strălucit, în franceză şi engleză. Pe Big Boss, căruia fiecare laureată îi făcea mătănii, l-a scos din impas şi fermecătorul Tahar Rahim, care a avut, pe nepusă masă, şi rolul de interpret de simultană.    

Să începem:  

Cel mai bun actor: Caleb Landry Jones, psihopatul din Nitram /Pacostea, care era atât de dus că n-a fost în stare să articuleze două vorbe! Era previzibil, pe lângă că e foarte convingător şi pe ecran, să nu fie ratat un personaj real, cu nevoi speciale, lăsat liber, ceea ce a dus la un omor în masă în Tasmania.  

Cea mai bună actriţă: Nu Lea Seydoux, pe care toată lumea pariase, a luat premiul, ci Renate Reinsve, norvegianca de 33 de ani, formidabilă (că tot s-a cântat Aznavour la intrare) în complicatul Cea mai cumplită fiinţă din lume.  

Premiul juriului a plecat ex-aequo pe 2 continente, pentru Genunchiul lui Ahed, în Israel, şi Memoria, în Thailanda (cu o “haltă” la Tilda Swinton).  

Cel mai bun scenariu i-a revenit japonezului Hamaguchi Ryusuke pentru Drive my car. I-a mulţumit şi lui Murakami, de la al cărui text a pornit, dar l-a uitat (chiar dacă deja mort, dar nemuritor) pe Cehov şi al său Unchiul Vanea, citat intens! A mai luat şi premiile juriului Ecumenic şi FIPRESCI. Le merita din plin, pentru complexitate şi ingeniozitate. 

Cel mai bun regizor: Leos Carax pentru Annette, şi care n-a putut veni din pricina unei dureri de dinţi ☹. Fireşte, la cât era de încrâncenat la deschidere… 

Grand Prix, iar ex-aequo între iranian şi al său Un erou şi minunatul finlandez Compartimentul nr 6.   

Şi parţial surpriza, La Palme d’Or pentru Julia Ducournau şi Titan, prima femeie regizor după Jane Campion (Ne şocase scena cu zdrobitul degetelor şi distrugerea pianului? Fleacuri pe lângă ororile din 2021).  

Chiar franţuzoaica a recunoscut că au fost lăsaţi monştrii să intre (nu cei sacri), de vreme ce în discursul de mulţumire chiar cineasta a pomenit cuvîntul, fiind însoţită pe scenă de înspăimântătoarea şi megatatuata actriţă, de sex nedefinit, transexuală (?), secondată şi de musculosul Lindon (iubitul cântăreţei Mylene Farmer din juriu, nu-i cumva un conflict de interese ? Sau interesul poartă fesul ?). 

Dar e Politically Correct ! Preşedintele Macron s-a grăbit pe Net să felicite Franţa, dacă la fotbal nu le-a mers, măcar la a-7-a Artă. E déjà în cinema coşmarul, interzis sub 16 ani tocmai ca să incite şi mai tare.    

Noroc că ne-am amuzat pe cinste cu Jean Dujardin, un pseudo James Bond, OSS 117 (pe 17 iulie) care se petrece acum 40 de ani (vezi La Belle Epoque al aceluiaşi regizor): Alerte rouge en Afrique noire, un roşu şi negru, cu conotaţii de haz şi nu de Stendhal.   

PS : Un moment ca-n filmele bune, de altădată: Camera d’Or pentru Murina de o regizoare din Dubrovnik, care a studiat la New York, şi îl are coproducător pe Scorsese. În plus, Antoneta Alamat Kusijanović a adus pe lume un băieţel chiar cu o zi înainte de premiere. Şi lui Jane Campion i-a purtat noroc Cannes-ul şi ca mămică.  

Mergeţi în continuare la cinema ca să vă dregeţi după dezamăgiri, dar aveţi grijă cum alegeţi. Cinefilii sunt adevăratul juriu al Planetei ! 

Irina-Margareta Nistor  

Corespondent de cinema la Cannes