Profitorii și păgubiții polițelor de asigurare obligatorii

0
0
Publicat:

Cât de protejați sunt cei care, conform legii, trebuie să încheie polițe de asigurare obligatorii? Este o întrebare la care răspunsurile sunt tot mai mult în defavoarea asiguraților!

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Mai ales a acelor asigurați care se simt păgubiți, păcăliți, furați de către societățile de asigurări la care au încheiat polițe, dar care în opinia multor dintre ei nu-și respectă angajamentele. Mai mult, nu doar că sunt acuzate de fraude, chiar comit fraude cu bună știință fără să plătească și să răspundă în fața legii pentru faptele lor.

Cât de curată este piața asigurărilor din România și cât de serioase, profesioniste și competente sunt societățile care sunt pe această piață, se vede cu ochiul liber.

În prezent, mii de păgubiți așteaptă să fie despăgubiți, iar vinovații de fraude să fie pedepsiți, dar după cum evoluează lucrurile așteaptă în zadar!

Mai mult, cele mai mari societăți de asigurări sunt acuzate că fac fraude și ascund lucrurile, de multe ori cu complicitatea supraveghetorilor și a complicilor cointeresați!

Piața asigurărilor din România pare tot mai mult o junglă în care mafia asigurărilor jefuiește cu bună știință cetățenii, agenții economici, instituțiile, inclusiv cele de stat (cum este să asiguri instituții ca poliția, armata cu mii de polițe pe care atunci când se impune nu le mai onorezi și rămâi cu banii luați).

Credibilitatea societăților de asigurări de la noi este tot mai scăzută, dar cu toate acestea, încearcă, fac totul să vândă cât mai multe polițe și să câștige tot mai mult, fără să-și respecte prea mult obligațiile!

Acum bat fierul cald, după cataclismele din țările afectate, pentru a convinge cât mai mulți români să încheie polițe de asigurare a locuințelor, să le ia banii și să nu le mai dea nimic în caz de dezastru!

-Câți dintre românii care au avut sau au încheiate polițe de asigurare a locuințelor și au avut accidente au fost despăgubiți de societățile de asigurări la adevărata valoare a pierderilor?

-Cum să se grăbească românii acum să-și cumpere polițe de asigurare când nu au siguranța că acestea vor fi onorate de asigurători și vor pierde banii?

- De ce nu se înghesuie românii să-și facă polițe de asigurare pentru locuințe, în caz de dezastre, calamități naturale sau altfel de accidente și nenorociri?

Cutremurele recente din Turcia și Siria au readus în discuțiile publice necesitatea asigurărilor locuințelor și clădirilor în general în caz de dezastre naturale sau alte accidente provocate de oameni.

Evident că și în România se discută pe această temă, prilej pentru diverși analiști, specialiști, asigurători ori părerologi să facă din nou campanie pentru acest tip de asigurări.

În principiu, asigurările sunt necesare și binevenite dacă sistemul funcționează bine.

În prezent, se estimează că la noi doar aproximativ 19% din totalul locuințelor sunt asigurate în fața dezastrelor, asigurare care este obligatorie pentru toți proprietarii!

Iar mulți dintre acești asigurați nu le-au făcut de bună voie, ci determinați de condițiile băncilor atunci când au făcut credite pentru cumpărarea de locuințe.

Alți cetățeni care au avut polițe de asigurare obligatorie a locuințelor în anii trecuți, refuză să-și mai facă altele !

Cei care profită de pe urma acestor dezastre și fac campanie pro asigurări de locuințe nu uită să precizeze că cei care nu se asigură riscă amenzi consistente!

Dar nu spun nimic despre seriozitatea, profesionalismul și credibilitatea societăților de asigurări care funcționează în România, unde fraudele masive ale unora dintre cei mai mari asigurători, în toate domeniile, în special în zona auto, în care asigurările sunt obligatorii pentru cetățeni și alte entități, prejudiciază milioane de oameni!!!

Fraude tolerate, cunoscute și încurajate de autoritățile în domeniu, care ar fi trebuit să supravegheze prin atribuțiile care le revin la prevenirea hoțiilor și păgubirea oamenilor și societăților, dar nu au făcut-o!

Dacă se face un sondaj de opinie în rândul cetățenilor care au intrat în contact de voie (la asigurările facultative), de nevoie (la sigurările obligatorii) cu o societate sau alta de asigurări din țara noastră, clienți care au plătit an de an sume importante pentru diverse polițe, în special pentru asigurările obligatorii, rezultatul ar fi unul dezastruos pentru asigurători.

Dacă mâine nu ar mai fi obligatorii polițele RCA, cu cele mai numeroase contracte dintre toate categoriile de asigurări existente, firmele asiguratoare ar putea da faliment într-un timp record. Polițe RCA care se scumpesc continuu, nejustificat, și pentru care propietarii de mașini plătesc nemulțumiți, revoltați sume exorbitante în schimbul cărora majoritatea consideră că societățile asiguratoare nu-și respectă întocmai obligațiile asumate în contract.

Mai mult de atât, asigurații sunt expuși riscului ca asiguratorii să comită fraude, să intre în faliment, iar ei să devină păgubiți cu șanse infime de a-și recupera prejudiciul și în plus obligați să încheie alte polițe costisitoare de tip RCA în locul celor devenite nule la firmele fraudatoare.

Este binecunoscut cazul Citi Insurance, fostă cel mai mare asigurător din piața polițelor RCA, în urma căreia au rămas păgubiți mii de oameni, majoritatea așteptând și acum să-și recupereze banii plătiți.

Acum, o altă mare societate de asigurări care a preluat majoritatea clienților păgubiți de prima firmă, este suspectă de fraudă, iar piața asigurărilor este în pragul unui nou scandal, unde doar asigurații sunt singurii care pierd!

În aceste condiții, cum să se înghesuie românii să-și facă asigurări obligatorii la locuințe, când văd și constată pe pielea lor că piața asigurărilor este o junglă care doar le ia banii fără să le dea nimic înapoi?

Dacă la polițele RCA asiguraților li se respectă cu greu contractele polițelor, atunci când se respectă, în cazul despăgubirilor pentru locuințe în caz de calamități și dezastre, fie ele naturale sau din cauze umane ori de altă natură, cum își vor mai recupera oamenii prejudiciul din bunurile asigurate?

La ora actuală, în România, majoritatea asiguraților, dar și a cetățenilor neasigurați consideră că polițele de asigurare obligatorii au un singur efect până acum-jecmănirea asiguraților!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite