Perplexitate, teamă, furie şi disperare: finalul misiunii americane şi NATO în Afganistan

Lagăr improvizat pentru femei şi copii în Kabul

Este greu de crezut că în zilele, săptămânile şi lunile care vor urmează va exista o altă discuţie majoră decât cea care a început deja:

cum oare, după mii de miliarde cheltuite de SUA şi de aliaţii de NATO şi ţările care s-au alăturat cu efective cu adevărat importante Coaliţiei împotriva terorii, s-a ajuns acum ca ultima prioritate vitală să fie operaţiunea extrem de dificilă şi care se complică pe oră şi zi ce trece, adică evacuarea în ordinea priorităţilor naţionale, mai întâi "ai noştri" şi, după aceea, cum putem, cât putem, cât ne-or mai da voie talibanii, pe "ai lor" adică nefericiţii afgani care au crezut că deja venise Pax Americana şi aveau să trăiască din beneficiile ei timp de generaţii.

Mai este doar o săptămână până la finele lunii august, data la care - evident la fel de prost informat ca şi predecesorii săi - Biden a comunicat oficial că a decis finalul prezenţei în Afganistan. Câţi vor fi lăsaţi de izbelişte, nu numai din populaţia afgană colaboratoare cu trupele americane şi aliate, dar chiar şi militari din Coaliţie care nu au reuşit să ajungă la timp la Kabul şi sunt încă izolaţi în diferite zone ale ţării. În plus, rămâne deschisă chestiunea sensibilă a contractorilor care au fost angajaţi direct de diversele agenţii americane sau care au venit prin companiile de mercenari.

Situaţia a depăşit cu mult nivelul "foarte îngrijorător" şi pare să evolueze spre o tragedie umană de mari proporţii pe măsură ce sosesc, via serviciile de informaţii indiene şi Pakistaneze (acum susţinute şi de surse ruseşti), ştiri în flux continuu despre vânătoarea de oameni declnşată de talibani care, în diverse regiuni ale Afganistanului, au început să percheziţioneze casă cu casă, în căutarea celor care au lucrat cu militarii şi serviciile de securitate ale americanil, ale NATO şi ale ambasadelor. Se vorbeşte despre controale minuţioase în zona proximă aeroportului din Kabul. Dar şi de execuţii sumare, mai ales în zonele rurale şi în micile oraşe.

Pe de altă parte, un oficial NATO care, fireşte, a dorit să rămână anonim declara pentru Reuters că din momentul cucerrii Kabulului de către Talbani au fost evacuate aproximativ 12.000 de persoane dar că"procesul de evacuare este încet deoarece este riscant fiindcă nu vrem să provocăm niciun fel de ciocniri cu talibanii sau cu civilii dinafara aeroportului".

Culmea e că şi talibanii par să dorească să aibă linişte acum, timpul organizării unei ofensive rapide înspre regiunea Panjshir, acolo unde există rapoarte că s-ar uni forţe anti-talibane. Relatarea este confirmată de un mesaj pe tweet din partea celor care transmit de obicei ştiri despre mişcarea de rezistenţă

Teama tuturor este că talibanii au format cel puţin câteva unităţi de comando pentru a forma nucleul de rezistenţă al ofensivei. Asta după ce au văzut succesul fulgerător înregistrat de Brigada Badr 313, cea al cărei nume evocă bătălia de la Badr de pe 13 martie 624, atunci când Profetul Mahomed, cu doar 313 luptători la dispoziţie, a învins armatele duşmane. Acum, cei din unitatea respectuvă sunt primii care au avut acces la armele, echipamentele, muniţiile, vehiculele de luptă şi aparatura de comunicaţii de înaltă performanţă capturată de la soldaţii afgani sau părăsită în depozite de soldaţii americani sau ai Coaliţiei. Cu toate că acest termen "capturat" este o simplă glumă proastă în condţiile în care unităţile importante ale armatei şi securităţii afgane au abandonat totul în grabă, încerând să se adăpstească rapid şi să devină invizibili.

Iată-i în acţiune, echipaţi integral cu echipament noi-nouţ din depozitele americane, unitate care se deplasează terestru dar se aude că ar fi angajat deja mercenari pentru a pilota o parte din cele 35 elicoptere Sikorsky UH-60 Black Hawk.

Cum s-a putut permite aşa ceva? Ce-au păzit armatele cele mai puternice ale lumii, pe care talibanii vor acum să le umilească difuzând un montaj care batjocoreşte o imagine intrată în istoria eroică a SUA: realizatăîn februarie 1945 de Joe Rosenthal, a imortalizat cucerirea insulei Iwo Jima şi a servit  pentru construcţia Marine Corps War Memorial în 1954.

Este o blasfemie dar şi o dovadă a unui sentiment incredibil de totală impunitate. Drept care, în ciuda tuturor promisiunilor, nu numi că aleargă acum ca după iepuri în goana pentru identificarea şi pedepsirea celor pe care-i vor găsi vinovaţi de colaboraţionism, dar au dat deja şi prima fatwa, decizie a molahilor care ţine lor de lege, nu poate fi contestată şi este aplicabilă imediat.

Dacă cineva poate interpreta fotografia de mai sus ca o simplăm provocare, aşa cum se explica doct şi aruncatul cu sandale în politicenii americani, de data asta este ceva care marchează efectiv eşecul uneia dintre politice cele mai importante politici promise de occidentali în spaţiul afgan. Şi, din nou, probează credulitatea, reală sau interesată, a liderilor occidentali care au crezut şi se fac şi acum că cred în promisiunea de non-combat a talibanilor.

În termenii acestei fatwa, este desfiinţat sistemul mixt din şcoli, pentru început în regiunea Herat. În ciuda faptului că promiseseră public, la modul cel mai serios, că vor respecta cu stricteţe drepturile femeilor astfel încât să poată studi inclusiv la nivel de universitate, acum vorbesc despre sistemul şcolilor mixte ca despre "rădăcina tuturor relelor în societate". Adică s-a terminat nu numai cu promisiunea respectivă, ci se vede că s-au evaporat definitiv sutele de milioane investite de occidentali în construcţia de şcoli, laboratoare şi universităţi precum şi în educarea unuin corp profesoral. Iar doamnele profesoare să fie bucuroase dacă, la propriu, vor rămâne cu capul pe umeri. La fel şi domnişoarele eleve .

Acesta este contextul în care începe să se joace în forţă "blame game", totul centrat pe incapacitatea NATO de analiză şi decizie. În UK, fostul consilier naţional pe probleme de securitate naţională (2012-2015) şi ambasador la Washington vine acum să spună că "era complet previzibil" ca talibanii să cucerească Afganistanul în momentul în care forţele occidentale s-au retras de acolo, consecinţă a lipsei de perseverenţă a aliaţilor din NATO. Iată ce declara Darroch pentru BBC:

"Ceea ce s-a petrecut în Afganistan este o lovitură în plin încasată de Occident, nu numai pentru SUA şi nici măcar pentru noi, care am fost al doilea contribuitor în ordin de mărime...Cred că trebuie să aruncăm o privire introspectivă către noi înşine, timp îndelungat şi severă asupra aceea ce s-a întâmplat şi de ce nu am avut spiritul de perseverenţă şi curajul de a fi rămas în Afganistan. Talibanii au stat mereu la pândă, ne-au provocat şi în final noi am fost cei care au clipit primii. Ce s-a petrecut după asta a fost pe deplin previzibil".

Iar acum, în condiţiile atât de speciale create la nivelul opiniilor publice din întreaga lume şi mai ales în cazul ţărilor membre NATO, perplexitatea, teama, furia şi disperarea sunt într-atât de mari încât justifică de deplin aprecierea făcută de primul ministru britanic: "Cred că este doar o iluzie să crezi că printre partenerii noştri, ar exista acum vreun apetit pentru o prezenţă militară continuată sau pentru orice alt tip de soluţie militară impusă de NATO în Afganistan".