Pentru cine mai e valabil mesajul de forță al SUA? În orice caz, nu pentru Israel

Se întâmplă ceva foarte ciudat și îngrijorător pentru că arată că speranțele de pace se dizolvă rapid în fața retoricii nemiloase și furibund a partizanilor războiului.

Ce speranțe mai poate avea acum comunitatea internațională pentru „Soluția celor Două State” susținută de covârșitoarea majoritate a statelor lumii și care, acum, în plin conflict aflat în expansiune în întregul Orient Apropiat, primise cu oarece entuziasm luările de poziție foarte clare ale Secretarului de Stat Anthony Blinken care spuse că Israelul nu va beneficia vreodată de o „securitate adevărată” fără să deschidă calea Statului Palestinian independent. O poziție îndelung apărată de ONU, prezentă în numeroase Rezoluții votate în Adunarea Generală și, ca atare, revenită neîncetat în luările de poziție americane și ale liderilor politici din întreaga lume, susținută fără ezitare și de România, acum și prin vocea Președintelui Iohannis.

Degeaba. Absolut degeaba, în Israel vocile care susțin continuarea războiului sunt mai puternice. Asumându-se riscul de a-i umili pe americani, inclusiv pe Președintele Biden care repetase de multe ori acest tip de mesaj, premierul Netanyahu a afirmat că Israelul nu-și va opri ofensiva până nu va îndeplini toate obiectivele asumate. Mai mult, a acuzat direct SUA de a încerca să silească Israelul să intre într-o situație care ar putea să „primejduiască” țara, context în care a amintit faptul că a spus celor de la Washington că este împotriva oricărei formule statale palestiniene care nu ar garanta securitatea Israelului.

În plină campanie electorală americană, declarația lui Netanyahu este, cel puțin din punctul meu de vedere, o umilință totală pentru prestigiul american și, în orice caz, de data asta fără niciun fel de îndoială, constituie o problemă directă pentru Administrația de la Washington care trebuie să justifice, măcar formal, sumele uriaș care curg continuu pentru a asigura necesarul dorit de Israel.

„Doresc să clarific faptul că la orice soluție s-ar ajunge în viitorul previzibil, cu sau fără acord (de pace n.n.) Israelul trebuie să dețină controlul de securitate asupra întregului teritoriu la vest de Iordan. Aceasta reprezintă o condiție necesară. Asta contrazice principiile suveranității, orice ar doriți să spuneți” a spus premierul israelian la o conferință de presă la Tel Aviv, adăugând că absența unui stat palestinian nu a fost până acum o piedică în calea normalizării relațiilor politice cu câteva state arabe și că intenția sa este să extindă pe viitor aceste acorduri.

Iar problemele pentru viitorul imediat nu țin numai de prestigiul SUA în regiune, oricum în declin după înfrângerea din Afganistan și ieșirea succesivă a mai multor țări din regiune, începând cu Arabia Saudită, de sub ceea ce fusese până de curând umbrela protectoare americană. În opinia mea, problema reală este că Israelul confirmă scenariul cel mai negru privind Zona Gaza și refuză concret – și cred definitiv – soluția coexistenței unui Stat Palestinian, în paralel cu semnalele succesive din ultimele zile că este gata să inițieze acțiuni militare majore către alte ținte din regiune. Începând cu Libanul ca primă etapă, apoi, spun diverse scenarii, mergând în direcția Irakului, Siriei, Iranului.

Are loc o internaționalizare a conflictului, este clar, dar în stilul nou al războiului complet asimetric: este vorba despre intrarea succesivă în luptă a din ce în ce mai multe grupări armate non-statale unele dintre ele foarte aproape de mărimea uni armate tradiționale. Asta arată cât de nefondată și chiar aiuristică a fost poziția militarilor americani care au difuzat știrea că mișcările teroriste din Orientul Apropiat fuseseră definitiv învinse și eradicate. Uite că nu-i așa, iar realitatea cu care se acum întreg Occidentul este chiar extrem de problematică, mai ales că este exacerbată de pozițiile-limită ale guvernului israelian care nu mai lasă o speranță negocierilor. Iată doar un exemplu de schimbare a parametrilor jocului: într-un comunicat receptat de unele servicii de informații, gruparea Kitaib al-Farouk din Sinai declară că urmează linia deschisă de rebelii Houthi și se alătură luptei împotriva Israelului și cheamă la unitatea tuturor arabilor și musulmanilor pentru a răzbuna oroarea abătută asupra fraților lor din Gaza. Din cele ce știm acum, este vorba despre prima acțiune majoră a unei grupări noi fără asocieri cunoscute încă cu Statul Islamic, A Qaeda sau cu facțiunile tradiționale palestiniene, dar tabloul cu imaginea lui Mohamad Salah sugerea că e vorba despre o grupare legată de Egipt, asta ridicând o amenințare suplimentară la granița și așa mereu instabilă de sud a Israelului. Asta în timp ce rebelii Houthi lovesc direct orașul Eliat din Israel, iar Abdul Malik al Houthi liderul rebelilor, spune că „este o mare onoare” să combată direct forțele armate ale SUA, Marii Britanii și Israelului.

Devine evident încă ceva: conflictul din Israel are perspectiva certă de a deveni regional cu intrarea în joc a acestor trupe care nu se identifică cu formule statele, ci doar cu ideologia lor împotriva Israelului și lupta pentru Statul Palestinian, revenind deci la formulele enunțate de liderii OLP la începuturi și care, amintiți-vă, au fost însoțite de atacuri teribile împotriva unor ținte civile în întreaga Europă acuzată de a ține partea americanilor și de a susține necondiționat Israelul.

Curios fenomen și absolut real. Unul care, iată opinia celor de la Voice of America „afectează poziția internațională a SUA”.

Așa e, dar, ca și în cazul sprijinului dat Ucrainei pe principiul „cât e nevoie, atâta timp cât va necesar”, este clar că Administrația Biden nu poate da înapoi nici în cazul Israelului. Se așteaptă urmarea, sau urmările, multilaterale și, foarte posibil, cu mult mai costisitoare ca până acum.