Papuci şi pijama. Despre români şi maghiari

Cîteodată mă simt neajutorat în ceea ce priveşte relaţiile dintre maghiari şi români. Superficialitate, prejudecăţi tîmpite, gîndire unilaterală - iată păsurile mele.

Ce e un „maghiar” în gîndirea unui „român”? (Pun în ghilimele substantivele pentru că mă amăgesc că totuşi nu suntem la fel — cu toate acestea, stereotipiile există.) Un maghiar e un arogant, un grof care se uită la români de sus în jos. Un nătăfleţ, un fălos care vrea Ardealul, bălosul dracului. Unul care vrea autonomie în mijlocul oceanului românesc. Unul care (apage satanas!) vrea să înveţe româna ca pe o limbă străină. Unul care mănîncă pîine românească şi totuşi îi arde de identitatea maghiară, de limba maternă şi de alte asemenea. E drept, are şi poeţi mari, Petőfi, de exemplu. Am auzit că şi Markó ăla scrie, da n-am citit un rînd de el în viaţa mea. Şi care e problema lor? Uită-te la germani, ăia au ştiut să dispară.

Un român e un mîrlan care-şi scutură nasul pe stradă. Un slugarnic care nu va exploda în viaţa lui, vezi că şi în 89 au avut nevoie de un maghiar. Un necioplit care s-a mutat în Mărăşti sau în Mănăştur şi s-a bucurat că a văzut apă caldă. Un cameleon care a ştiut mereu unde să stea şi cînd să-şi lase aliaţii. Unul care ne-a luat tot şi acum se miră că nu ne place. E drept, are şi poeţi mari, Eminescu. Dar vezi că nici Caragiale n-a ştiut să-şi laude propria naţie. Lasă-mă, domle, cu Eliade ăla, gardistul dracului! 

Şi uite-aşa, suntem fericiţi. Nu spunem că suntem, fireşte: asta ar însemna să ne recunoaştem prostia. În definitiv, e infinit mai uşor şi mai comod să ne zidim în ideile gîndite de mult de alţii decît să avem ideile noastre. Nu admitem că realitatea este asemenea nisipului mişcător — vorba regretatului Alexandru Tocilescu, vrem să ştim ceea ce ştim deja.

Numele poeţilor pe care le amintim arată în ce secol suntem de fapt: într-un secol al XIX-lea, cel al trezirii naţiilor. Ne-am trezit şi-am rămas în zori. Urlăm în pijama şi-n papuci adevăruri pe care vrem să le vedem. Suntem fericiţi prin nefericire, treji prin adormire, inteligenţi prin prostie. Bravo nouă!