Paltonul! Cât costă paltonul pentru români

Unii tremură pentru funcţii, pentru pierderea libertăţilor şi averilor, pe alţii îi paralizează nu atât pandemia, creşterea fără precedent a facturilor, frica de sărăcie şi de foame, cât groaza de cipurile vaccinării anticovid. Disperarea acestei toamne se instalează şi în rândurile câţilor şi oportuniştilor politici ai momentului, îngroziţi că nu-i mai prind paltoanele în funcţiile temporare de înalţi dregători ai statului.

Mai mult ca niciodată în perioada ultimilor 31 de ani de democraţie originală în frumoasa noastră ţară, jefuită zi de zi, pe români îi strânge paltonul, ba pe unii nici nu-i mai încape. Iar alţii din păcate, cei chemaţi la Domnul, nu mai apucă să-l îmbrace tocmai acum când au mai mare nevoie de el, când frigul nu bate la uşă, ci intră în case neinvitat.

Lucrurile acestea se întâmplă ciclic, an de an, anotimp de anotimp, chiar dacă încălzirea globală a ultimelor decenii, a schimbat perceptibil clima în multe zone ale globului. Ştim cu toţii, mersul lucrurilor este influenţat semnificativ de politica, faptele şi acţiunile oamenilor, de evoluţia omenirii în general şi zonal, de la continent la continent, de la ţară la ţară.

Dar, ca anul acesta, în România, paltonul nu a fost niciodată mai scump! Şi mai special pentru viaţa şi moartea oamenilor şi începe să poarte un cuvânt care nu dă prea multe speranţe multora dintre români-disperare!

Conjunctura, modul în care se înţelege şi se practică democraţia originală, pandemia extraordinară care ne-a lovit ca un tsunami, în valuri tot mai mari şi mai mortale, incapacitatea, incompetenţa şi corupţia guvernanţilor şi a societăţii româneşti ne costă al dracului de tare.

Ne costă cel mai esenţial lucru-viaţa, pe lângă toate celelalte pierderi.

În această toamnă a anului 2021, disperarea se instalează cu repeziciune în toate spectrele societăţii, începând de la talpa ţării şi până la vârful icebergului puterii politice sau invers. Spre deosebire de alţi ani, acum disperarea topeşte tot mai mult speranţele românilor de mai bine, de evoluţie pozitivă şi de trai mai bun în această ţară.

Acum, speranţele românilor sunt închise ca într-o bulă teritorială de unde, din cauza pandemiei şi a altor valuri nenorocite care limitează libertatea de mişcare şi de alegere, este tot mai greu să evadezi. Evadările spre afară, spre mai bine, spre o viaţă mai decentă şi mai demnă sunt condiţionate de  mersul lucrurilor şi evoluţia vremurilor. Chiar şi de starea vremii! Acum disperarea oamenilor pare mai a dracului şi fără speranţă decât pe vremea epocii de aur, când poporul se învăţase cu greul, cu paltoanele subţiri şi cu burţile goale, închişi în ţară, în întunericul ”fericirii” sistemului comunist.

Atunci, oamenii nu erau atât de îngroziţi de frig, de facturi, de scumpirea vieţii şi cu atât mai puţin de valurile pandemiilor medicale. Nu erau disperaţi de moarte, ci mai mult preocupaţi de asigurarea hranei zilnice. Românii învăţaseră să supravieţuiască în condiţiile de atunci. Şi nu le trebuia prea mult şi prea multe, nu aveau nevoie de bogăţii şi preamăriri. Supravieţuiau pe burta goală, cu paltonul subţire, bocancii găuriţi şi un pulover în plus, cum îi sfătuiseră cârmacii să se protejeze de iernile mult mai grele din anii de tristă amintire.

Spre comparaţie, acum românilor nu le mai ajung banii, averile celor care le au, funcţiile, preamăririle, în special dregătoriile puterii politice, pentru a supravieţui demn şi decent.

Pentru perioada sezonului rece 2021-2022, paltoanele sunt tot mai scumpe şi mai rare, în ciuda opulenţei unei minorităţi a populaţiei, care mimează traiul fără griji. În ciuda stării materiale şi a preamăririlor unora, nici pe aceştia nu-i prind prea bine paltoanele.

Unii tremură pentru funcţii, alţii tremură pentru pierderea libertăţilor şi averilor acumulate prin rapt, pe unii îi dă prostia afară din case, pe alţii îi paralizează nu atât pandemia, creşterea fără precedent a facturilor, frica de sărăcie şi de foame, cât groaza de cipurile vaccinării anticovid.

Disperarea acestei toamne se instalează atât în rândurile câţilor şi oportuniştilor politici ai momentului, îngroziţi că nu-i mai prind paltoanele în funcţiile temporare de înalţi dregători ai statului.

Disperarea îi cuprinde şi pe amărăştenii speriaţi ca de moarte, de creşterile nelimitate de preţuri, de facturi şi de costul vieţii care nu mai are preţ.

Disperarea se instalează şi în rândurile negaţioniştilor, antivacciniştilor, conspiraţioniştilor afectaţi, ironia sorţii, de nenorocitul coronavirus, care îi ameninţă cu pierderea sănătăţii şi a vieţii.

Toate acestea, frici şi disperări, par ireale ca un bau-bau imaginar pentru cei care nu cunosc realitatea şi evoluţia lucrurilor actuale de la firul ierbii ce se usucă şi până la vârful puterii politice a statului, impotente şi incapabile de reacţii pe măsura provocării vremurilor şi a vremii. Dar, din păcate, este o realitate tot mai evidentă şi apăsătoare pe zi ce trece pentru trăitorii şi muritorii din România.

Paltoanele iernii pentru românii, în special pentru majoritatea pauperă, sunt tot mai rare, mai subţiri şi mai scumpe. Din păcate, nimeni nu le poate ieftini, nici un puternic al zilei, din fruntea statului, nici un croitor nu le mai poate decât eventual cârpi, prost, cu aţă ruptă.

În condiţiile în care circurile puterii politice oferă spectacole tot mai proaste, politicienii trăgând fiecare la păstrarea propriului palton, la ţinerea cu dinţii a funcţiilor şi privilegiilor câştigate pe spinarea poporului, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc, îşi pierd speranţele, iar unii chiar vieţile, oare ce minune ar trebui să se întâmple pentru ca lucrurile să se întoarcă din drumul lor nefast?

Totuşi, indiferent de vreme şi de vremuri, românii se agaţă de speranţa despre care spun că moare ultima, dar ce se întâmplă atunci când oamenii încep să moară înaintea speranţei?

Iar paltoanele îi prind tot mai puţin pe românii afectaţi nu doar de coronavirus, ci de toate nenorocirile care vin valuri, valuri peste ei.

Acum, ambulanţele sunt chemate în disperare şi la guvernare şi la vârfurile puterii politice, decizionale, pentru salvarea ţării, nu doar în zonele oamenilor simpli afectaţi de bolile mortale.