Ofensivă a prozei româneşti contemporane la final de deceniu. Răsuceanu, Vancu, Zografi sau Panţu au publicat cele mai apreciate cărţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spre finalul
deceniului, Humanitas a invadat piaţa cu literatură română contemporană: 19 cărţi publicate până la finalul lui 2019
şi peste doi ani de la lansarea colecţiei Humanitas „821.135.1 – Scriitori
români contemporani“     FOTOGRAFII:
Facebook/humanitas.ro
Spre finalul deceniului, Humanitas a invadat piaţa cu literatură română contemporană: 19 cărţi publicate până la finalul lui 2019 şi peste doi ani de la lansarea colecţiei Humanitas „821.135.1 – Scriitori români contemporani“     FOTOGRAFII: Facebook/humanitas.ro

E încă vremea bilanţurilor (de an sau de deceniu), şi putem spune că, anul trecut, dar şi în ultimii ani ai deceniului (late 2010s), colecţia de proză română contemporană a editurii Humanitas, „821.135.1“, coordonată de scriitoarea Andreea Răsuceanu, a fost de departe cea mai dinamică şi activă, publicând detaşat cele mai interesante lucruri. Cel puţin, aici se află cele mai multe titluri de cărţi publicate în premieră care mi-au făcut cu ochiul.

Acesteia trebuie să-i adăugăm neapărat numele celorlalte (în principal) trei colecţii, aparţinând unor edituri prestigioase, cu care „821.135.1“ (e greu de înţeles, dar numele reprezintă coeficienţii zecimali, pentru stocarea în biblioteci, ai respectivului domeniu editorial) se află într-o concurenţă benefică: în primul rând, tradiţionala (deja, au trecut, dacă nu mă înşel, mai mult de 15 ani de la lansarea aici a primului pluton, „desant“ de tineri – la acea vreme – autori) „Ego. Proză“ de la Editura Polirom (coordonator: prozatorul Lucian Dan Teodorovici), apoi mai noua (dar deja cu rezultate merituoase) „n’autor“ (aici chiar că nu înţeleg denumirea) a Editurii Nemira (coordonată de criticul literar şi recenzenta Eli Bădică), în sfârşit (last but not least) „Avanpost“ de la Editura Paralela 45 (coordonator: poetul şi prozatorul Cosmin Perţa).

Să nu uităm nici o editură profilată, în general, pe alte sectoare editoriale, editura Vremea, care s-a deschis spre proza contemporană, iniţiind o serie de autor dedicată unui romancier reputat, Dan Stanca, din care a publicat deja patru cărţi (două apariţii pe an, în preajma târgurilor de carte, ar fi ritmul dorit şi autoimpus de editură).

Toate bune şi frumoase, toate aceste edituri se întrec în a publica lucruri merituoase, manuscrise inedite ale scriitorilor contemporani (multe apariţii au fost chiar debuturi, cel puţin în volum), sprijinind astfel literatura tinerilor (dar şi mai puţin tinerilor) autori autohtoni, numai la denumirea colecţiilor (un aspect esenţial al marketing-ului) ar mai trebui lucrat puţin: „Ego. Proză“ (care provine, de fapt, din „reîncălzirea“, reşaparea unei colecţii mai vechi, „Ego“, profilată altfel) este banal, învechit şi nu spune nimic, „821.135.1 – Scriitori români contemporani“ (numele complet), cum spuneam, este confuz şi greu de înţeles (plus de reţinut şi de pronunţat), din „n’autor“ chiar nu se înţelege nimic (nici măcar cum se pronunţă), iar „Avanpost“ este, puţin spus, banal şi lipsit de imaginaţie.

Cărtărescu şi Zografi, „vârfuri de lance“ ale editurii

Aşa cum spuneam, cărţile care mi-au făcut cel mai mult cu ochiul şi mi-au stârnit interesul se află în colecţia dedicată de editura Humanitas, „821.135.1“ (şi lansată, în formula aceasta, dacă nu mă înşel, prin 2018, aşadar când deceniul era deja pe sfârşite, se pregătea „să-şi dea duhul“, să zic aşa). Trebuie spus de la bun început că acest imprint (sau nu ştiu cum să-i zic) al Editurii Humanitas (aşadar, nu Humanitas Fiction, care este profilată exclusiv pe literatură de ficţiune, numai că nu prea română contemporană) nu este singura formă în care apar, în continuare, manuscrise de literatură inedite la Humanitas.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu, redactate, în general, de editorul Lidia Bodea, continuă sa apară, inedite sau reeditări (sau, de multe ori, cărţi făcute din „bucăţi“ din cărţi mai vechi, cum a fost cazul cu „Ştiutorii“ sau cu „Fata de la marginea vieţii“), bine-mersi aici în afara colecţiilor (probabil, sunt socotite prea „puternice“ pentru a fi înglobate, „încastrate“ într-o colecţie anume; cel mult, s-au încercat, de-a lungul vremii, mai multe „serii de autor“, cu o formulă grafică unitară). De acelaşi tratament au beneficiat şi cărţile unui alt nume prestigios, Vlad Zografi, ale cărui două romane de până acum – „Efectele secundare ale vieţii“ (2016) şi „Şapte Octombrie“ (2018, şi acesta redactat de Lidia Bodea) – au apărut tot aşa, „în afara colecţiilor“. La fel apar la Humanitas şi cărţile de proză ale scriitoarei Ioana Nicolaie (pe lângă o antologie de poeme, „Lomografii“, mai veche, din 2015), dintre care le menţionăm pe ultimele două, dipticul compus din romanele „Pelinul negru“ (2017) şi mult-apreciatul, din 2019, „Cartea Reghinei“ (sau, dacă considerăm şi un roman mai vechi, „O pasăre pe sârmă“, publicat la Polirom, se „rotunjeşte“ la o trilogie), asupra cărora cu siguranţă vom reveni mai pe larg după lectură.

Răsuceanu, cu „OFDVN“, rulz

Voi trece în revistă ceea ce mi se par cele mai interesante apariţii ale colecţiei din 2018 până acum, dar, cum capacitatea de a asimila prin lectură aceste cărţi este mult mai scăzută decât ritmul de apariţie al lor, până la eventuale cronici dedicate fiecărui titlu în parte, mă voi folosi de prezentările editoriale ale titlurilor din colecţia coordonată, cum spuneam, de Andreea Răsuceanu, apreciat critic literar şi eseist, definită apoi de recenzenţi ca „teoretician al literaturii“ (după apariţia, la Humanitas, a extraordinarului volum „Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului“, căruia i-am dedicat un interviu cu autoarea în 2016, care poate fi citit aici, volum care introduce, în România, noţiunea de „geografie literară“, vehiculată deja în Occident), mai nou şi prozatoare de calibru, după cum vom vedea.

Nu ştiu dacă prima apariţie în „821.135.1“ a fost chiar romanul Andreei Răsuceanu, „O formă de viaţă necunoscută“ (e greu de aflat acum şi nici nu mai contează), cert este că această carte (publicată în octombrie 2018) s-a instalat de la bun început ca una dintre cele mai apreciate şi de succes apariţii ale colecţiei, având cronici de întâmpinare foarte bune şi câştigând, nu chiar tot ce se putea câştiga, dar multe premii şi distincţii prestigioase. Un amplu interviu cu Andreea Răsuceanu despre această carte şi despre receptarea ei va apărea, de altfel, în curând pe acest blog. Ştim şi că Andreea Răsuceanu lucrează deja la al doilea roman sub semnătura sa, care probabil va apărea, când va fi gata, în aceeaşi colecţie de la Humanitas.

Later edit: O cercetare online arată că colecţia de la Humanitas datează, totuşi, din 2017, înaintea lui Răsuceanu şi Vancu aici fiind publicate cărţi semnate de Cupşa, Adamek, Niculescu (ex-Bran), Sifft, Răileanu şi Ilea.

Reputata prozatoare Gabriela Adameşteanu (autoare a unui clasic, „Dimineaţă pierdută“) spune despre romanul de debut în proză al Andreei Răsuceanu următoarele: „O formă de viaţă necunoscută le aduce numeroşilor admiratori ai eseurilor Andreei Răsuceanu surpriza pe care am avut-o şi eu, de a descoperi o prozatoare de forţă, care construieşte o naraţiune plină de dramatism, cu fire desfăşurate contrapunctic.

Imagine indisponibilă
humanitas 821.135.1
Humanitas Rasuceanu
Autoarea juxtapune poveştile a trei femei care n-au cum să se întâlnească, trăind în epoci diferite, dar care au în comun simţul trecerii şi dorinţa de a opri curgerea necontenită a timpului, construind ceva – o biserică, o casă, o familie.

A ales momente de criză – a ţării cufundată în război (unul este chiar cel serbat de Centenar), a cuplului încercat de boală, a existenţei ajunse la final, a despărţirii prin moarte. Prozatoare a prezentului, în aceeaşi măsură ca şi evocatoare a trecutului, Andreea Răsuceanu ştie să dea viaţă personajelor şi lasă să se vadă, sub naraţiunea plină de culoare, desenul subtil al destinelor, meditaţia profundă despre generaţii, viaţă şi moarte. O carte frumoasă, în care plăcerea de a trăi e permanent însoţită de o discretă melancolie“. Nimic mai mult de adăgat.

„Au fost 16...“ Vor fi...?

Un alt nume prestigios care-a publicat tot în 2018 în această colecţie este cel al sibianului Radu Vancu, şi el un reputat poet şi (hélas!) critic, dar şi teoretician literar („Elegie pentru uman. O critică a modernităţii poetice de la Pound la Cărtărescu“, Humanitas, 2016), care, la rândul său, a simţit nevoia să treacă spre proză, debutând astfel aici cu un roman voluminos (436 de pagini!), intitulat, ambiguu şi provocator, „Transparenţa“. Motto-ul cărţii (bestseller Gaudeamus 2018) este dat de un poem aparţinând lui Mircea Ivănescu, iar cunoscătorii ştiu relaţia deosebită care i-a legat pe cei doi (mari) poeţi, să le zicem, ironic-limitativ, „sibieni“.

Sinopsis: „Doi studenţi la Litere, pasionaţi de poezie şi de plimbări printr-un Sibiu mitic, trăiesc o poveste de dragoste care rescrie harta oraşului lor.

humanitas vancu
Măcinaţi de maladii stranii, el de o inexplicabilă decorporalizare, care îl face să devină transparent la orice emoţie mai puternică, ea de o sensibilitate exacerbată, care are consecinţe dintre cele mai dramatice, cei doi înaintează permanent pe graniţa subţire dintre normalitate şi angoasă existenţială dusă la extrem, alimentată cu alcool, discuţii literare şi dragoste fizică.

Câteva toposuri exemplare apar pe această hartă a unui Sibiu magic, a cărui istorie în straturi se revelează de-a lungul cărţii: apartamentul ticsit de cărţi unde locuiesc cei doi, Graalajul, un misterios local supranumit şi „subpământa“, catedralele şi străzile labirintice ale oraşului.“

A urmat, în 2018, o culegere de proză scurtă, „16 prozatori de azi.lit“, cuprinzând multe dintre numele esenţiale de prozatori noi contemporani, publicate – înainte sau după – în această colecţie sau nu, aparţinând portofoliului altor edituri (Diana Bădica, Lavinia Branişte, Vitalie Ciobanu, Dan Coman, Bogdan Coşa, Augustin Cupşa, Tudor Ganea, Adela Greceanu, Mihai Mateiu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Cosmin Perţa, Bogdan Răileanu, Corina Sabău, Sebastian Sifft, Tatiana Ţîbuleac), apoi încă două volume, semnate de Iulian Popa (povestiri, „Guadalajara“, 2018) şi Cornel Bălan („Liftul“, 2019).

„Demonii“ redivivus sau Stavroghin 2020

Trecem la, în opinia mea, nucleul dur, core-ul (de până acum) al colecţiei. Alina Pavelescu este un (fericit) caz bizar, de prozator ajuns la literatură venind din alte domenii umaniste, în speţă istoria (mai putem menţiona, totuşi, şi pe Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, cu „Evgheniţii“, şi chiar şi pe Andreea Răsuceanu însăşi, deşi demersul ei pre-ficţiune a fost totuşi unul în primul rând literar). Născută în 1972, Pavelescu este de profesie istoric şi arhivist. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un doctorat în ştiinţe politice obţinut în anul 2009 la Institut d’Etudes Politiques din Paris. A publicat proză scurtă în diferite reviste literare şi a debutat în literatură cu romanul „Moştenirea babei Stoltz“ (ed. Herg Benet, 2016). „Recidivează“ acum, în colecţia de la Humanitas, cu romanul „Sindromul Stavroghin“ (2019), o abordare unică asupra perioadei comuniste, venind dinspre profesia autoarei de istoric (amintind, totuşi, de demersuri semi-non-fiction mai vechi, aparţinând unor autoare ca Doina Jela sau Ruxandra Cesereanu), care e păcat că a trecut relativ neobservată.

Sinopsis: „Sub aparenţa unui scriitor veleitar, în prezent pensionar inofensiv, retras într-o existenţă banală, Septimiu Făcăleanu ascunde un trecut întunecat, de miliţian şi paznic la penitenciarul din oraşul S. Prins în maşinăria cinică, necruţătoare a presei, acceptă să-şi dezvăluie adevărata poveste, participând la o discuţie televizată cu câţiva foşti deţinuţi politici. Confesiunea lui va declanşa o avalanşă de reacţii a unor foşti torţionari, care vor fi exploatate pe larg de întreaga presă românească, adâncind criza morală a celui care, din vanitate, acceptase şarada jurnalistică.“

Alina Pavelescu îşi prezintă cartea în felul următor: „Cu mulţi ani în urmă, am avut o discuţie pasionantă cu un cunoscut istoric al comunismului despre un fel de maladie misterioasă, pe care, iată, o definesc abia acum, în titlul unui roman, drept «sindromul Stavroghin». Acest personaj din Demonii lui Dostoievski m-a fascinat şi, într-un fel, mă obseda de multă vreme. Stavroghin cel măcinat de propria luptă interioară, incapabil să se decidă între extazul binelui şi hăul înspăimântător al răului satanic, chinuit de imposibilitatea unui echilibru între bine şi rău.

humanitas pavelescu
Azi, cred că ştiu ce îl înfricoşa pe Stavroghin: nu neputinţa lumii de a empatiza cu remuşcarea lui, ci propria neputinţă de a traversa deşertul mântuirii.

Dacă ai practicat răul până la un punct, întoarcerea la bine nu poate fi altceva decât parcurgerea în sens invers a aceluiaşi drum demonic. Nu te poţi mântui pe căi lăturalnice. A căuta drumuri lăturalnice pentru mântuire e o laşitate la fel de mare ca aceea de a refuza să te pocăieşti. Dacă aş fi torţionar pocăit în căutarea mântuirii, aş fugi mai ales din calea celor dispuşi să mă ierte prea uşor şi m-aş ascunde mai ales de aceia care mă aplaudă pentru curajul meu“.

Un roman „al femeilor“, deloc singurul, la acest sfârşit de deceniu

O apariţie surprinzătoare, hardcore, provocatoare în egală măsură, a fost cea a romanului de debut al Cristinei Vremeş, „Trilogia sexului rătăcitor“, lansat la salonul Bookfest de la începutul verii 2019. Un debut absolut, această carte a revelat o autoare despre care nimeni nu ştia nimic până atunci (deci, iată, se poate, „am întâlnit şi scriitori/scriitoare fericiţi“).

Sinopsis: „Un roman despre trei generaţii de femei, surprinse în momente de criză ale vieţii lor, Trilogia sexului rătăcitor e totodată povestea unei maturizări dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necruţătoare, care propune, dincolo de naraţiunea propriu-zisă, o poetică a corporalităţii şi a visceralului, a organicului şi a vieţii instinctuale. Dincolo de portretele individuale ale femeilor şi de istoriile lor personale se conturează însă imaginea unei Românii în timpul războiului, în comunism şi apoi în perioada tranziţiei, o oglindă a unor epoci care îşi pun decisiv amprenta asupra celor care le trăiesc.“

Autoarea Cristina Vremeş îşi prezintă romanul astfel: „Într-o primă etapă a scrierii cărţii m-am lăsat ghidată de imaginea unui cor polifonic de voci feminine care povestesc momente-cheie din viaţa lor. În cazul fiecăreia, un anumit prag emoţional sau social este depăşit în chip violent, cu multă suferinţă. Eram într-un metrou din Paris, când am scos telefonul din buzunar, l-am deschis, şi aşa au apărut primele fraze. Scenele şi personajele provin din fapte imaginate, trăite, fantasmate şi auzite.

humanitas vremes
Când am adăugat punctul final, am înţeles că este o carte despre femei, despre femeie, despre om şi copilarie, despre durerosul proces al maturizării“. - Cristina Vremeş

„Recuperarea memoriei evreilor din România“

Au urmat, în întervalul dintre târguri (adică „lunga vară fierbinte“ a lui 2019), două apariţii unicat pe ansamblul pieţei editoriale româneşti. Este vorba despre „Deborah“, noul roman al ieşeanului Cătălin Mihuleac (aşadar, un scriitor relativ consacrat), şi despre un alt debut absolut „marca“ „821.135.1“: volumul de povestiri „Tonomatul“ al autorului debutant Andrei Panţu, dar de data aceasta, fiind vorba de o colecţie de povestiri fantastice, vorbim de ceva care nu s-a mai văzut demult de tot în peisajul editorial românesc (piaţă obsedată, după cum se ştie, după 1989, de realismul mizerabilist şi comportamentalist, de „luarea pulsului“ unei actualităţi şubrede şi precare, desigur cu excepţiile notabile ale unor Cărtărescu şi Stanca; plus, sporadic şi irelevant, două apariţii din „primele zile“ ale colecţiei „Ego. Proză“ de la Polirom: „Fairia“, de Radu Pavel Gheo, şi „Războiul fluturilor“, de Paul Cernat şi Andrei Ungureanu, dar aici vorbim mai degrabă de science fiction, respectiv fantasy). Să le luăm pe rând.

Sinopsis „Deborah“: „Cu romanul Deborah, Cătălin Mihuleac îşi continuă un proiect literar care are în centru recuperarea memoriei evreilor din România. Cartea comprimă câteva intervale esenţiale din istoria României – între 1918 şi 2018 –, concentrate în jurul poveştilor de viaţă ale unor evrei din Bucovina, unul dintre fire urmărind chiar viaţa lui Deborah, născută la Câmpulung şi deportată împreună cu membrii familiei într-un sat ucrainean de peste Nistru. Prigoana evreilor e văzută prin ochii lui Deborah, în scene foarte puternice, ca şi episoadele care surprind deportările în Transnistria, într-un tablou de epocă ce reuneşte personaje memorabile.“

Cătălin Mihuleac spune: „Există eroine de roman care intră între coperte greu, ca într-un corset. Pe altele, capitolele flutură fără graţie, aidoma hainelor uzate pe o sperietoare din lanul de grâu.

Nu-i cazul lui Deborah.

humanitas deborah
Deplasându-se – în pantofi cu talpă de lemn, pe tocuri sau în baston – de la o perioadă istorică la alta, în cei aproape o sută de ani ai săi de viaţă, ea nu este o simplă eroină de roman. Ea este o femeie-roman, ea este un veac de femeie, ea este o istorie vie.

Îmbolnăvitoare şi tămăduitoare, brutală ca un sloi şi tandră ca un gheizer, umană şi inchizitoare, perversă şi naivă, bine-venită şi regretabilă, imprevizibilă şi descifrabilă, montană şi oceanică, Deborah face din cititor ceea ce a făcut în timpul scrierii romanului din autor – un gigolo de conversaţie, un secretar de plictiseală, un sparring partner de polemică, un bursier de insomnii.

Suferind cronic de nesomn, Deborah este un personaj la care scriitorul şi cititorul visează într-o deplină solidaritate.“

Fantasticul n-a murit. „Doar s-a odihnit puţin“

Sinopsis „Tonomatul“: „Stranii, uneori întunecate, alteori exotice, întâmplările din povestirile lui Andrei Panţu conduc cititorul într-o lume fantastică, populată deopotrivă de animale vorbitoare, făpturi mitologice sau personaje aparent banale, care se trezesc angrenate în evenimente neobişnuite. Fie că e vorba despre dispariţii misterioase, inexplicabile alunecări în timp sau intervenţii ale unor entităţi supranaturale, că întâmplările sunt povestite în cheie ironică, macabră sau au intrigă poliţistă, universul acestora e perfect conturat, având, de obicei, în centru o enigmă pe care trebuie să o dezlege cititorul.“

Andrei Panţu (născut în 1983, a studiat filozofie şi literatură la European College of Liberal Arts, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale la AUBG, apoi a obţinut o diplomă de masterat în ştiinţe politice de la Universitatea din Leiden şi Universitatea din Manchester; în perioada 2014-2018 a fost editor al revistei academice Romanian Journal of Political Science): „Am încercat să tratez mai multe teme care m-au obsedat întotdeauna – singurătatea, nevoia de perfecţiune, dorinţa de a avea succes, cinismul, gelozia.

humanitas tonomatul
Am abordat povestirile din perspectivă fantastică, pentru că e registrul de care mă simt cel mai apropiat, şi pe care îl şi stăpânesc cel mai bine. Cu ajutorul fantasticului, am vrut să arunc o lumină nouă asupra acestor teme.“ - Andrei Panţu
humanitas tonomatul

Să menţionăm şi celelalte apariţii lansate în colecţie pe parcursul anului, iată, deja trecut: la Bookfest 2019, „Zilele după Oreste“, de Vitalie Ciobanu, şi „Ziua de naştere a lui Mihai Mihailovici“, de Dumitru Crudu (aşadar, ambii autori basarabeni, destul de consacraţi, unul optzecist, al doilea, mai tânăr, douămiist/„fracturist“ – de fapt, Crudu e cel care-a lansat denumirea revistei/curentului), iar la Gaudeamus-ul din toamnă, încă două: „Şi se auzeau greierii“, de Corina Sabău, şi „Teoria apropierii“, de Bogdan Răileanu (al doilea roman al acestuia în colecţie, după „Dinţii ascuţiţi ai binelui“, 2018), ultimele două apariţii, deocamdată, din această colecţie deja prestigioasă. (Nota bene: Toate aceste apariţii, de la cele din 2017 până acum, se află încă pe piaţă, putând fi achiziţionate unele dintre ele la preţuri devenite chiar „normale“.)

Zografi, 60 de ani în 2020

Este corect să prezentăm şi celelalte apariţii importante de literatură română contemporană publicate la Humanitas „în afara colecţiilor“, în primul rând, cum spuneam, cele două romane de până acum ale reputatului Vlad Zografi (afirmat iniţial, până la aceşti mid 2010s, mai mult ca dramaturg şi eseist: „Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate şi istorie“, din 2012, a fost un eseu fulminant): „Efectele secundare ale vieţii“ (2016, apărut odată cu „Inocenţii“ Ioanei Pârvulescu, un alt roman important, chiar dacă nu primul al autoarei) şi „Şapte Octombrie“ (2018).

Ioana Pârvulescu despre „Efectele secundare ale vieţii“: „Un roman polifonic de mare virtuozitate, în care cinci voci se îmbină şi conturează o secvenţă tensionată din prezent. Nu lipseşte din decor un detectiv improvizat (de meserie psihiatru), admirator al locotenentului Columbo, o jurnalistă de succes, un reputat om de ştiinţă, o femeie dezamăgită şi – miezul cărţii – un autist, care are partitura cea mai originală. Depăşind imediatul, se aude în carte şi un discurs de primire în Academia Română, care povesteşte idei, cu inteligenţă şi plasticitate. (Aici veţi găsi explicaţia «sentimentală» a titlului.)

humanitas zografi
Reuşita cea mare a unui romancier este ca realitatea să-i copieze cartea, nu invers. Vlad Zografi a scris un roman de actualitate românească şi nu rămâne decât ca fiecare cititor să-i verifice, pe pielea lui, credibilitatea.

Sfatul criticului: nu citiţi această carte, ci ascultaţi-o aşa cum se ascultă muzica: este o simfonie contemporană.“

Citate din „Şapte Octombrie“:

„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“

humanitas zografi
„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu ştii foarte bine, eşti scriitor.“

„M-am născut fără certificat de garanţie şi fără mod de întrebuinţare.“

„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simţi, de evacuat nu poţi s-o evacuezi orice ai face.“

Sinopsis: „Un roman încărcat de erotism şi observaţii sarcastice, cu aventuri care ţin de lumea literară şi de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate, un tandru roman de dragoste.“

„Trei eroi de literatură intră într-un bar: Capşa“

În sfârşit, una dintre cele mai importante apariţii lansate la târgul de carte Gaudeamus 2019 (bestseller al târgului, de fapt), nu numai a editurii Humanitas, ci a întregii pieţe editoriale româneşti, este „Dicţionar de locuri literare bucureştene“, coautoare: Andreea Răsuceanu şi Corina Ciocârlie, cu hărţi originale de Rareş Ionaşcu – o apariţie încântătoare şi extrem de utilă, dincolo de plăcerea intrinsecă creată pentru împătimiţii de literatură şi de vechiul Bucureşti.

Dicţionarul de locuri literare bucureştene explorează toposuri şi legende urbane privite cu ochii, bătute cu pasul şi întipărite în memoria personajelor: Calea Victoriei, Pe strada Mântuleasa, Craii de Curtea-Veche, Şoseaua Virtuţii, Calea Văcăreşti, Hotel Universal, Gara de Est… Dincolo de nomenclatorul străzilor, sunt repertoriate monumente, gări, intersecţii, parcuri, pieţe, cafenele, cârciumi, hoteluri, cinematografe, ba chiar tarabe de anticari ori chioşcuri de ziare – fiecare dintre ele reprezentând un reper, un nod în reţeaua simbolică a oraşului.

Humanitas Rasuceanu
Reale ori fictive, străzile, aleile, bulevardele se bifurcă şi îşi răspund, dând naştere la o serie de poveşti interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudeşti, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureştiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane şi romaneşti.

Cu puţină imaginaţie, i-am putea zări pe Paşadia, bietul Ioanide şi Ştefan Gheorghidiu aşezaţi la aceeaşi masă la Capşa, în vreme ce doamna T. şi Elena Drăgănescu schimbă impresii într-un separeu la Athénée Palace, iar Dania, Aneta Pascu şi Emilia Răchitaru ies braţ la braţ de la un film programat la Capitol.“

Citeşte şi:

INTERVIU Andreea Răsuceanu, scriitoare: „Bucureştiul fiecăruia este unul mental“

INTERVIU Ioana Nicolaie: „Vreau să schimb cu slabele mele puteri faţa poeziei“

Vara se numără bestsellerurile. O selecţie personală Bookfest

„Cărţile care stau la baza civilizaţiei occidentale“

INTERVIU cu scriitorul Dan Stanca, autorul cărţii „Adio, România“: „Nu fac altceva decât să mă supun unei legităţi superioare“

humanitas vremes
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite