Cine e doamna din spatele „Poveștilor despre București”

Puțini știu, dar Victoria Dragu Dimitriu, autoare a numeroase cărți din colecția „Planeta București” a editurii Vremea, se află deja la al treilea roman publicat recent, opere de ficțiune prin care încearcă să-și „excaveze” trecutul, să foreze în interiorul acestuia. Cartea se cheamă „Deviații sau High Fidelity” și a apărut de curând la aceeași editură Vremea, în seria „Autori români”.

Autoarea și-a propus să scrie trei cărți, un “triptic”, prin care să redea “cronica” acestor ani pierduți (în sens proustian), ai primei tinereți, ai tinereții efective, dar și ai maturității târzii (“cei mai frumoși ani”, cum suna titlul unui film american); întâmplări și amintiri proprii, dar pe un fundal istoric precis și trecute prin ficționalizare.

Primul volet a apărut în 2018, tot la editura Vremea, sub titlul “Reproducere color”, iar odată cu actualele “Deviații” proiectul poate fi considerat încheiat (al doilea roman, “Odihnește-te unde noaptea te-a prins”, a apărut în 2019 la eLiteratura). Desigur, este doar o etapă în prodigioasa carieră a autoarei (care și-a început cariera scriitoricească tot cu literatură efectivă, ba chiar poezie).

Ambele cărți de ficțiune ale Victoriei Dragu Dimitriu publicate de editura Vremea, precum și multe dintre aparițiile anterioare ale scriitoarei dedicate poveștilor “Doamnelor și Domnilor din Bucureștilor”, pot fi găsite la standul editurii de la Bookfest – Salonul Internațional de Carte, care se va deschide miercuri la Romexpo.

O nouă “planetă” în Sistemul Solar

Cunoscută pentru o îndelungată activitate de realizatoare de emisiuni culturale la Radio București, chiar de domeniul deceniilor, Victoria Dragu Dimitriu a irumpt pe plan editorial, după Revoluția din Decembrie, și mai ales după anul-bornă 2000, cu numeroasele cărți publicate în colecția “Planeta București” a editurii Vremea.

An după an și carte după carte, aici s-au adăugat nenumărate titluri, toate dedicate dragii noastre Capitale (“tu București, oraș al poeziei”) și poveștilor obținute de autoare prin viu grai, într-un fel de “antropologie orală”: povești de Domni, povești de Doamne, ba chiar și povești cu... statui și fântâni din București (ed. Vremea, 2010).

Cenacluri bucureștene, de la Junimea la “Sburătorul” lui E. Lovinescu

O mențiune deosebită pentru volumul (apărut tot în “Planeta București”, dar cu totul aparte) “Povești cu cenacluri vechi din București. 1880-1954” (Vremea, 2021), 555 de pagini de excepțională documentare și acribie, care practic reconstituie o inedită istorie a literaturii române, prin intermediul “poveștilor” câtorva cenacluri literare de referință (a doua parte a cărții, cea mai substanțială, este dedicată însă cenaclului interbelic “Sburătorul” și lui Eugen Lovinescu).

“Învie astfel holografic o lume literară de altădată, cu nume intrate în patrimoniul național și altele uitate, cu bucuriile și dramele lor într-un București al cafenelelor, librăriilor, teatrelor, al boemei și tabieturilor burgheze, o lume în care ești atras participativ de Victoria Dragu Dimitriu”, scria, la momentul apariției cărții, reputata prozatoare Adriana Bittel.

Debut în 1969, sub semnul Iliadei

Cărțile de “povești”, urbanistice și nu numai, au avut mare succes și au impus un nou “star” al lumii editoriale românești. Cei care cred că acum, în ultimii ani, Victoria Dragu a ales – brusc și pe neașteptate – calea anevoioasă a literaturii de ficțiune, a introspecției și a ficționalizării propriei biografii se înșeală sau nu sunt foarte bine informați.

Autoarea a debutat încă din 1969, cu un volum de poezie, “Iliada, din nou” (apărut în legendara colecție de debut “Luceafărul”), iar înainte de Revoluție a publicat, semnate Victoria Dragu, cel puțin două romane în toată puterea cuvântului: “Mater Priensis” (Cartea Românească, 1987) și “Profil pierdut” (Eminescu, 1988). Așa că volumele de ficțiune de-acum (probabil scrise mai demult, dar pe care autoarea a prins recent curaj să le publice) nu vin chiar pe un teren viran.

„Victoria” Victoriei Dragu

Probabil că mulți s-au întrebat cine este doamna din spatele tuturor acestor “Povești din București”, cea care a dedicat câte un volum întreg chiar și câte unei singure personalități (Domn și Doamnă) care și-a spus “poveștile” către autoare (Tatiana Mărgescu, respectiv Dinu Roco)? Dar niciodată nu și-a spus povestea ei, propria poveste, pentru că la urma urmei și autoarea, Victoria Dragu, este, la rândul ei, o Doamnă din București.

Un posibil răspuns se află în acest set de cărți, de noi romane ale Victoriei Dragu. Este, însă, unul la rândul său ficționalizat, trecut prin “meandrele” literaturii, posibil de decriptat doar pentru cititorii experimentați și rafinați, și mai ales cunoscători de teoria literaturii. “Acesta e sufletul meu, Raşel. Rugaţi-vă pentru el”, spunea Tudor Arghezi în “Epitaf” (este și motto-ul “Travesti”-ului cărtărescian), și aceasta este, la urma urmei, menirea literaturii, de când există ea pe pământ.

„Deviații sau High Fidelity” este cartea Bucureștilor anilor ’90, cu speranțele și deziluziile de atunci, cu jertfele eroice de vieți nevinovate și cu durerile lor fără leac, cu trădările de prieteni și de sine, cu macarale ruginite, cu prăbușiri în clipele cele mai înalte ale împlinirii, cu frumusețea infinită a zborului, a fiecărei dimineți, a fiecărei nopți, a fiecărei nașteri”, spune autoarea despre propria carte.

VDD, DD, BK, MG. „Conexiuni” și sincronicități, din subtila țesătură a Universului

Cu puțin înainte de a redacta acest text, am aflat un lucru tulburător, care deschide noi perspective și ridică discuția despre cartea Victoriei Dragu la un nivel superior: e posibil ca autoarea să fi fost sora regretatului scriitor-aviator, pilot de aviație, Doru Davidovici (1945-1989), nume extrem de important al anilor literari de dinainte de Revoluție și pentru care am nu numai interes, ci un adevărat cult (Davidovici este autorul a cel puțin unei cărți-cult a anilor ’80, “Lumi galactice. Colegii mei din neștiut”, 1986, dar s-a exersat, pe lângă romanele inspirate din lumea aviației, și în genurile SF – “Zeița de oricalc” – și chiar polițist). (Elemente pentru aceasta se află, însă, dacă știi să citești “printre rânduri”, și în paginile “Deviațiilor”.)

Reproduc mai jos un poem, se pare scris de Victoria Dragu Dimitriu, dedicat străzii bucureștene Rafael Sanzio (aici se află casa unde a locuit, până de curând, nonagenara Beatrice Kiseleff și unde a trăit un alt scriitor important, de SF și nu numai, Mihail Grămescu, fiul doamnei Kiseleff), și un link de internet (cu fotografii excepționale ale străzilor bucureștene, inspirate de Planeta București, realizate de bloggerul Sorin Mircea Vasilescu), care face legătura între toate aceste nume enumerate mai sus, în primul rând între Victoria Dragu și Doru Davidovici.

Pe strada Rafael (Victoria Dragu Dimitriu)

Și-atunci pe când trăiai, ne vedeam rar

Tu, un vârtej, iar eu, un vânticel.

Schimbam în treacăt un cuvânt fugar

Apoi o luai pe strada Rafael.

Dar din cuvânt, creșteam un dinosaur,

Dintr-o privire, construiam un țel,

Și plumbul zilei se făcea de aur,

Acolo-n colț cu strada Rafael.

Absența nici nu-ncerc să ți-o măsor,

M-agăț de lucruri care par la fel,

De-o carte, de-o lumină, de scrisori,

Și-apoi o iau pe strada Rafael.

Ce s-a schimbat? Nimic nu s-a schimbat,

Un zvâcnet din aripi de porumbel,

O dâră de avion, un pom uscat,

Nu-s semne noi pe strada Rafael.

O treaptă spre subsol, un pas săltat,

Zâmbet fugar și ochi de stânjenel…

Trăgând de-un fir de suflet deșirat,

Zadarnic trec pe strada Rafael.

Te-am mai zărit în câte-un vis rebel,

Uitat îndată ce m-am deșteptat.

Departe, undeva, tu simți la fel…

Dar parcă ți-ai dori să fii uitat

Și nu mai treci pe strada Rafael.