Mult claxon, puțănă tracțiune (III) - Un ministru politic, un minister neschimbat

Politica externă nu se face numai prin vizite, discursuri și declarații comune. Ea este produsul unei instituții: al felului în care aceasta își selectează oamenii, încurajează inițiativa, distribuie responsabilitatea și coordonează instrumentele de care statul dispune. De aceea, bilanțul unui ministru trebuie să privească și în interiorul ministerului. Uneori, mai ales acolo.

Ministerul Afacerilor Externe se află la un nivel de degradare la care nu a fost niciodată Foto: MAE FB

Nu exagerez atunci când spun că, în evaluarea mea, Ministerul Afacerilor Externe se află la un nivel de degradare la care nu a fost niciodată. Din multiple puncte de vedere: al coordonării, al regulilor, al motivării oamenilor și al funcționării.

Starea de astăzi a ministerului este rezultatul unei acumulări în timp a diverși factori care țin de reglementări, de atitudini, de obiceiuri, de moravuri și de lucruri lăsate la nesfârșit în suspensie. Astfel s-a ajuns la situația actuală, pe care cei din minister o conștientizează și o resimt acut.

Am mai scris despre aceste lucruri și în trecut. De aceea am crezut că un ministru venit din afara birocrației MAE poate constitui un factor care să ofere un plan, o premisă de schimbare și o viziune asupra a ceea ce este de făcut. Din păcate, această posibilitate nu a fost folosită.

Reforma MAE ar fi însemnat, în primul rând, o cunoaștere aprofundată a sistemului și a problemelor multiple cu care se confruntă: de la mecanismele de elaborare a concepției de politică externă la problemele de personal, de la politica plecărilor în străinătate până la chestiunile de ordin administrativ. Ar fi însemnat un dialog activ cu oamenii, un plan stabilit la nivelul unei echipe și delegarea de autoritate.

Ce să spui însă despre un ministru care nu se întâlnește cu echipa de conducere și care, deși vine din politică, este dominat de un anumit tip de neîncredere față de propriul aparat?

Propria mea experiență politică, guvernamentală și administrativă mi-a arătat că, în fața oricărei idei de schimbare, aparatul îți va spune întotdeauna că „nu se poate” sau că „nu este momentul”. Sunt expresii standard cu care m-am obișnuit. Până la urmă, dacă există voință politică, se poate și este și momentul.

Pot fi trecute în bilanț concursurile organizate, modificarea regulamentului de admitere, revizuirea unor detașări, evaluarea patrimoniului și declasificarea unor dosare diplomatice. Schimbările anunțate cu surle și trâmbițe au servit însă mai degrabă comunicatelor de presă: nu au produs efecte și, mai ales, nu au produs o perspectivă.

În privința concursurilor organizate de minister, claxonul a fost din nou mai important decât motorul — mai ales claxonul politic intern, care emite judecăți pe placul unui anumit tip de public: să terminăm cu detașații, pentru că aceștia ar fi, în realitate, oamenii partidelor sau „pilele” unuia și altuia. Or fi existat și asemenea cazuri. Pot însă să mărturisesc că, în cei zece ani petrecuți în Ministerul Afacerilor Externe, nu am întâlnit mai mulți idioți flagranți aduși din afara sistemului — de partide ori de alte forțe — decât printre cei care trecuseră prin selecția concursurilor organizate de minister. Am întâlnit, în fond, același număr în ambele categorii.

Concursurile au servit, așadar, mai curând consumului politic intern decât au oferit o perspectivă coerentă asupra selecției personalului. Continuăm, în același timp, să operăm cu imaginea unui Minister al Afacerilor Externe atractiv, moștenită din epoca comunistă, când o carieră în serviciul exterior oferea avantaje reale: libertatea de circulație și accesul la bunuri cumpărate cu valută, între altele. Astăzi, avantajele s-au subțiat considerabil, iar salarizarea este slabă în raport cu sectorul privat. Pentru cine intră în MAE, ea poate ajunge la nivelul celei oferite unei casiere de supermarket.

În interior, atmosfera continuă să fie apăsată, uneori de-a dreptul depresivă. Inițiativa este mai curând descurajată decât stimulată, iar energia profesională se consumă în calcule privind următorul post în serviciul exterior. Nu este numai o problemă de moral. Un minister în care oamenii învață că este mai prudent să nu propună nimic produce, inevitabil, o politică externă fără inițiativă.

Câte birouri există în Ministerul Afacerilor Externe, aproape tot atâtea liste de posibili viitori ambasadori sunt discutate și întoarse pe toate fețele. Lor li se adaugă listele celorlalte plecări în misiuni, combinațiile, anticipările și speranțele individuale. Uneori am impresia că singurul exercițiu strategic practicat cu adevărat consecvent în minister este anticiparea următoarei rotații.

În materie de predictibilitate a carierei diplomatice am rămas, în esență, acolo unde eram. Ministerul poate deveni un decor prestigios pentru o carieră individuală. Problema este că, în primul an al actualului mandat, decorul a rămas neschimbat. Nu se vede un impuls de reformă instituțională, o politică nouă de resurse umane sau încercarea de a reda inițiativei profesionale o valoare reală.

Incapacitatea de a coordona instrumentele acțiunii externe ale statului român în ansamblul său aparține aceleiași diagnoze. Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior a rămas în dezordinea instituțională moștenită. Schimbarea conducerii Institutului Cultural Român și situația mandatelor directorilor institutelor din străinătate nu au fost folosite pentru formularea unui nou proiect de diplomație culturală.

Faptul că aceste instituții nu sunt integral în subordinea Ministerului Afacerilor Externe nu exonerează ministerul. Prima se află în coordonarea Guvernului, iar a doua sub autoritatea Senatului. Tocmai de aceea era nevoie ca MAE să inițieze coordonarea lor și să propună o utilizare coerentă a instrumentelor economice, culturale și diplomatice ale României. Nu a făcut-o.

Sigur, putem împinge întotdeauna anumite decizii în seama unei coaliții care funcționează cum funcționează și pe agenda căreia se vor afla mereu alte probleme. Dar rolul ministrului politic nu este de a găsi scuze pentru inacțiune în conflictele din coaliție. Dimpotrivă, rolul său este de a convinge coaliția că opțiuni precum unificarea instrumentelor diplomatice ale României — inclusiv Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior și Institutul Cultural Român — trebuie să devină o prioritate politică a Guvernului și a coaliției care îl susține.

Nu a existat o încercare vizibilă de a reuni diplomația politică, diplomația economică, diplomația culturală și comunicarea externă într-o singură concepție. Instituțiile continuă să funcționeze separat, uneori în concurență și adesea fără o agendă comună. România dispune de instrumente. Ceea ce îi lipsește este mâna care să le transforme într-o politică.

Mi-aș fi dorit să aud din partea ministrului Afacerilor Externe al României o inițiativă, un concept, o interpretare - în fond, un gând care să merite reținut. Nu l-am auzit încă.

Mi-e teamă că și la această reuniune anuală a diplomației române vom auzi aceleași texte standard: atașamentul față de parteneriatul strategic cu Statele Unite, consolidarea profilului României în NATO, aprofundarea integrării europene, sprijinirea Republicii Moldova și susținerea Ucrainei. Toate sunt corecte. Tocmai acesta este necazul: sunt atât de corecte și atât de repetate, încât nu mai spun nimic despre mandatul celui care le rostește.

Corpul diplomatic le cunoaște de ani de zile. Nu mai produc surpriză, nu mai creează energie și nu mai oferă direcție. Sunt ritualuri. Și atât.

Aceasta nu înseamnă că primul an a fost lipsit de activitate sau că nu au existat rezultate. Rezultatele au fost însă modeste. Activitatea nu s-a transformat într-o schimbare de substanță și de ritm. Au existat deplasări, contacte și comunicate, dar nu a apărut inițiativa capabilă să definească mandatul, să deschidă un spațiu nou de acțiune sau să așeze România în centrul unei construcții diplomatice.

Mandatul nu este gol. Acest prim an arată însă că el este subdimensionat în raport cu nevoile României, cu deteriorarea mediului internațional și cu posibilitățile unui stat aflat la frontiera războiului, la Marea Neagră și pe flancul estic al NATO.

Am intitulat acest serial „Mult claxon, puțină tracțiune”. Unora titlul li se va fi părut nedrept sau excesiv de ironic. El descrie însă destul de exact schimbarea de imagine a Ministerului Afacerilor Externe în ultimul an. MAE a devenit mai vizibil, titularul său mai prezent, iar controversele mai numeroase decât în mandatele precedente, când miniștrii proveniți din corpul diplomatic lăsau instituția mai curând în umbra altor centre de putere ale statului. Da, imaginea s-a schimbat. Dar aceasta nu înseamnă că, dincolo de claxon, lucrurile au evoluat pozitiv.