Momentul Zero al Zilei Z în Cabinetul Unu al Revoluţiei Confiscate

E instructiva o pelicula despre harababura din jurul celor care, la 22 decembrie 89, faceau si confiscau noua Romanie de la masa de lucru a unui birou din sediul CC al PCR.

În prim plan aproape perpetuu, filmat cu multa dragoste de catre Adrian Sarbu, se pare, il vedem pe Ion Iliescu. Omul pe care Europa Libera il mentionase, ori il negociase anterior ca posibil succesor de obedienta moscovita al lui Nicolae Ceausescu, se asezase, strategic, in pozitia cea mai puternica din incapere. Ocupase de unul singur partea lata a mesei. Sedea cu spatele la peretele de care atarna o harta in relief a Romaniei, semn ca, simbolic, oamenii din camera, asezati unul langa altul in fata sa, de cealalta parte, mai expusa si neprotejata a mesei, ii recunoscusera lui Ion Iliescu tacit si explicit, statutul de sef.

Desi taiata, prelucrata si montata, pelicula imi pare cu atat mai valoroasa, cu cat pare sa ajute la implinirea visului tainic, nicicand materializat inainte, al oricarui istoric dornic sa inteleaga episoade decisive ale unui trecut complex, nebulos si tenebros, marcand destinul unei natiuni. Filmul inregistreaza si evidentiaza momentul zero: primele clipe, vorbe, controverse si actiuni insotind constructia nucleului de putere al unui regim nou, instalat fie pe creasta unei revolutii, fie pe baza unei lovituri de stat, fie, dupa cum pare, in urma unei stranii combinatii de revolta si de puci.

La lucru, in proximitatea lui Ion Iliescu, ii vedem pe oamenii momentului. Militari, nomenclaturisti, securisti. Secretarii lui Ceausescu, Dumitru Apostoiu si Vasile Nicolcioiu. Alti insi nu mai putin sulfurosi. Penibilii Sergiu Nicolaescu si Cazimir Ionescu. Colonelul Parcalabescu. Colonelul securist Gheorghe Ardeleanu, seful trupelor "antiteroriste, USLA, care sta de vorba cu generalul Guse si cere, intre altele, o echipa pentru casa Ceausestilor. Isi fac aparitia ulterior si ofera sfaturi utile vechi activisti si politruci cazuti in dizgratie, in faza national-comunista a regimului instalat de sovietici, deveniti disidenti in epoca finala a regimului Ceausescu si reactivati instantaneu dupa fuga dictatorului cu elicopterul de pe acoperisul sediului CC al PCR din fata Palatului Regal. Chemati de Iliescu ii regasim pe faimosii Alexandru Birladeanu si Silviu Brucan. Si facem cunostinta cu protejatul lui Iliescu, Petre Roman, fiul prietenului defunct al noului om forte al Romaniei. Tatal lui Petre Roman fusese inlaturat din guvernul comunist la inceputul anilor 50 din pricina valului de stalinism antisemit, caruia ii cazuse victima si Ana Pauker. 

Ce au in comun toti acesti insi de varste, profesii si cu instructii, experiente, origini, minti si personalitati diferite? Altfel decat copiii, adolescentii si studentii impuscati, raniti, ori arestati de militie, securitate si soldati, pentru ca sunt insetati de libertate si au constituit, spontan, coloana vertebrala a revolutiei, fara sa se cunoasca reciproc, politrucii si securistii din jurul lui Ion Iliescu sunt tipi pragmatici, nederanjati si periclitati de iluzii, mai degraba cinici si, in principiu, expirati. Dar bine organizati din capul locului. Se cunosc bine, reciproc. Par sa-si fi asteptat sansa de mult.

Sunt insi de regula in varsta. Ii leaga un simt exacerbat al importantei lor si al importantei apocaliptice a clipei. Impartasesc frica de a fi lasati pe din afara dupa ce au riscat in faza finala, ultrarepresiva a dictaturii, ori, mai grav, de a trece drept tradatori. Ii mai anima, pe langa teama de a rata momentul, o irepresibila vointa a puterii, o nietzscheana "Wille zur Macht". I-a cotropit irezistibil, ii locuieste indestructibil si ii mana pofta indiscutabila de a se instala cat mai sus si cat mai confortabil in ierarhia locului ocupat anterior, timp de un sfert de veac, de tiranul criminal. 

Care evacuase scena in dimineata aceleiasi zile. Le pasa activistilor prezenti de romanii rasculati a caror prezenta in fata CC l-a isterizat si l-a determinat pe dictator sa se lase convins ca e momentul sa fuga? Ii pasa noii puteri in formare de oamenii din strada asupra carora s-a tras si se va mai trage si mai ucigas? De ei, ca oameni, deloc. Nu-i pomenesc nici macar o data, daca se face abstractie de o mentiune tardiva "a multimii" din strada, evocata cu maxima indiferenta de Sergiu Nicolaescu, in timp ce regizorul isi da importanta, agitand spectrul unei improbabile "minari" a cladirii, spre a-i convinge pe potentati sa se plaseze sub protectia recomandarii sale de a se muta in alta cladire. De preferinta la guvern.

Dar de prezenta revolutionarilor din strada oriunde mai e nevoie de ei, morti, raniti sau vii si nevatamati, ca baza de legitimitate a unei puteri in disperata cautare de legitimitate, le pasa cu atat mai mult cu cat evita cu grija sa-i aminteasca. Pe Ion Iliescu debandada din strada il deranjeaza, probabil. Desi l-a adus la putere si deci o foloseste, n-o iubeste. Fiindca el e obsedat "sa organizeze si sa controleze". Cat mai rapid, cat mai riguros. 

Protestele deci il incurca, atata timp cat nu-l ajuta la stabilizarea puterii. Foamea de putere si de stabilizarea ei si sentimentul urgentei in conditiile in care unii dintre ei banuiesc ca mai exista forte si unitati care le-ar mai putea lua jucaria le-a lichidat celor prezenti omenia. Daca au avut-o vreodata. Sangele varsat nu conteaza decat ca factor de putere. Raman vechile reflexe ale politrucilor comunisti. Sa anuntam "ca ne pastram aliantele, ca nu schimbam nimic", zice nomenclaturistul Birladeanu. Am luat legatura cu ambasada (rusa) "ca sa comunice la Moscova, sa se stie cine suntem si ce vrem", ii replica Ion Iliescu. 

Discutia cea mai animata, care-i asociaza pe multi dintre cei prezenti, vizeaza chestiuni formale. Sunt nesemnificative la prima vedere, dar, in fond, extrem de importante ca sursa de prestigiu al noii puteri, si, prin urmare, ca izvor de legitimitate, perceputa, corect, ca o functie a naratiunii pe care o pun in circulatie, ca functie a imaginii proiectate. Dovada ca in noul Cabinet Unu de la CC al PCR s-au reunit insi cu experienta in materie de putere, e vadit ca actorii amatori ai peliculei simt, instinctiv, cat de important e sa adopte decizia buna: cum sa li se numeasca "restructurata noua structura", vorba lui Iliescu: Frontul Salvarii Nationale? Frontul Unitatii Populare? Nu isca panica sa zici "salvare"? Sa nu bagam cuvantul democratie? Nu suna ca dracu, dixit Petre Roman, "de partid si de stat"?

In acest moment zero al zilei Z noul partid-stat zis FSN si puterea sa au fost in mod evident (re)constituite. In noul "Cabinet Unu" au in fruntea lor un sef recunoscut, care beneficiaza la randul sau de ajutorul si complicitatea unor militari, securisti si activisti multiplu santajabili intrucat au sprijinit in varii faze regimul totalitar: spera fie sa revina la conducere, fie sa scape de raspunderea pentru crimele regimului. Patati candva, nu vor avea probleme sa se mai pateze. Sunt ei monstri? Nu neaparat. Nu tocmai. Sunt printre ei si unii hotarati sa comita la nevoie crime, pentru a-si asigura pozitiile? De buna seama.

Sunt printre ei agenti ai Moscovei? Posibil. Dar in acest moment gorbaciovismul si perestroika reprezinta, pentru multi romani chinuiti de frica, de frig si de foame, salvarea nationala. Sunt fericiti ca a aparut la orizont, ca front, o garnitura noua. Prea putin le-ar pasa in aceasta faza daca li s-ar spune ca e echipa de rezerva a comunismului si securismului. Fiindca, dupa Ceausescu, li s-ar fi parut un comunism cu fata umana. Dupa numai cateva luni, in Duminica Orbului, 80 la suta dintre ei aveau, orbiti de suferintele ceausismului, manipulati si prostiti de noua naratiune salvationista si de vechile masluiri ale istoriei si memoriei, sa valideze fara rezerve acest comunism.

Petre Iancu - Deutsche Welle