Marcel Ciolacu se joacă cu focul!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriam, la două zile după alegerile pentru Parlamentul European, despre faptul că, în mod natural și legitim, la Bruxelles se va crea un cordon sanitar împotriva partidelor extremiste. Scriam despre faptul că reprezentanții acelor partide nu vor obține nimic pentru oameni, decât că vor posta pe internet filmulețe în care fac scandal, urlă, sau sunt evacuați din sală. Diana Șoșoacă, dar și alții, vor învăța la Bruxelles și Strasbourg ce înseamnă proceduri, norme și reguli parlamentare. Și vor încasa, vreme de cinci ani, bani mulți degeaba.Și am avut dreptate.

Dacă și pentru cei mai extremiști politicieni germani Șoșoacă este indezirabilă, asta spune multe. Sau ar trebui să spună.Ce să vezi însă?Primul ministru al României, președintele PSD, nu doar că nu înțelege nimic din ce se întâmplă la nivel european, dar invită la așa-zise consultări, la Guvern, reprezentații nu doar ai extremismului grobian din România, ci și ai putinismului! De ce? Ca să ia lumina de la Moscova prin interpușii din AUR și SOS?Mă rog, e prea ridicol ca scenariu ca să nu îl iau altfel decât ca pe o ironie, dar nu pot, tot în spirit ironic, să nu mă gândesc la celebrul citat din Talleyrand: ''E mai mult decât o crimă. E o greșeală!''

Asta a făcut domnul Ciolacu: a greșit! Doar că în cazul de față vorbim despre o greșeală majoră care, la acest nivel, de prim ministru și de președinte de partid aflat la guvernare, nu poate și nu trebuie trecută cu vederea.Inițiativa domnului Ciolacu de a-i aduce pe extremiști în sediul Guvernului, de a le cere oficial părerea, legitimează astfel de indivizi, în văzul Europei, exact când toate forțele politice democratice și responsabile fac eforturi pentru a izola trompetele Rusiei și ale lui Putin de corpul social.Ce mai urmează pentru domnul Ciolacu?

Cafele săptămânale cu AUR și SOS pentru a discuta despre politicile Guvernului?Ar fi, oarecum, comic, dacă nu ar fi tragic și periculos.Ce înseamnă acest gest pentru România?În primul rând, un semnal negativ transmis partenerilor noștri europeni. Îndepărtarea de valorile și principiile Uniunii Europene nu doar că subminează credibilitatea României, dar ne poziționează periculos de aproape de zonele gri ale politicii internaționale. Într-un context global marcat de tensiuni și de provocări majore, să te aliniezi cu extremismul este nu doar o mișcare greșită, ci și o trădare a intereselor naționale.În al doilea rând, această inițiativă aduce o validare periculoasă unor ideologii care promovează ură, intoleranță și destabilizare. Partidele extremiste nu oferă soluții reale pentru cetățeni; ele exploatează frustrările și temerile oamenilor pentru a-și promova agenda proprie. Prin urmare, a le oferi o platformă oficială înseamnă a legitima aceste practici și a încuraja un discurs toxic în societatea românească.

Mai mult, în contextul în care România se confruntă cu provocări economice și sociale majore, ultimul lucru de care avem nevoie este o polarizare suplimentară a societății. Avem nevoie de unitate, de dialog constructiv și de politici bazate pe rațiune și pe interesul comun al cetățenilor. În loc să invităm extremiști la masa dialogului, ar trebui să ne concentrăm pe consolidarea instituțiilor democratice și pe promovarea valorilor europene care au stat la baza dezvoltării noastre din ultimele decenii.Partidul Național Liberal, în calitatea sa de apărător al valorilor democratice și al integrării europene, va continua să se opună ferm oricărei forme de extremism și populism.

Vom continua să milităm pentru o Românie puternică în Europa, o Românie care respectă drepturile omului, statul de drept și valorile democrației.Domnule Ciolacu, nu vă jucați cu focul! Istoria ne-a arătat de nenumărate ori unde poate duce flacăra extremismului. Este obligația noastră, a tuturor politicienilor responsabili, să protejăm viitorul României și să nu lăsăm acest foc să ne mistuie.Puteți oare să faceți acest lucru?  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite