Lupta contra terorismului în Europa

0
0
Guy Verhofstadt

Liderul ALDE a venit cu cinci propuneri la reuniunea Consiliului European de Marţi 10 Februarie. Propunerile sale vizează combaterea terorismului prin prevenţie fără a încălca respectarea drepturilor cetăţeneşti.

Guy Verhofstadt pare un tip cool, carismatic, care reuşeşte sa spună lucrurilor pe nume, într-un limbaj mai puţin pompos, direct şi la obiect. L-am văzut şi ascultat prima dată la Eurosfatul de anul trecut, organizat de colegii de la Europuls la Palatul Parlamentului. Apoi l-am urmărit în dezbaterile pentru Preşedinţia Comisiei Europene. A fost favoritul meu, alături de Ska Keller, de care mi-a plăcut pentru idealismul specific vârstei. În confruntările la care m-am uitat, Guy parcă era tipul cu care beai bere într-un pub şi discutai probleme politice importante, într-o manieră prietenească, de şuetă. Aşa ar trebui să fie politicienii europeni, dar şi cei naţionali: mai aproape de cetăţeni, ca limbaj, ca atitudine, ca dialog. La fel cu declaraţia pe care a făcut-o zilele trecute.

Zilele trecute a vorbit despre tonul voluntar pe care îl au liderii europeni când e vorba de strategia de securitate internă a UE. La o lună de la atentatele de la Charlie Hebdo liderii europeni au intrat în apatia declaraţiilor de genul „este nevoie de o mai mare cooperare” fără să arate o colaborare intensă între serviciile secrete europene. Fiecare ţine cam pentru el informaţia.

La reuniunea Consiliului European de ieri, Marţi 10 Februarie, s-a discutat despre Passenger Name Record data proposal. Guy Verhofstadt spune că nu este împotriva acestei măsuri, însă cetăţeniilor europeni ar trebui să li se explice aceste lucruri. Liderul ALDE continuă şi spune că autorii atacurilor recente – Londra, Madrid, Bruxelles, Paris – au fost identificaţi de serviciile de informaţii înainte de a comite crimele. Dacă Europa vrea cu adevărat să combată terorismul e nevoie de o strategie care să forţeze statele membre să coopereze în timp ce, în acelaşi timp să respecte drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

ALDE propune 5 etape prin vocea lui Verhofstadt:

1. În primul rând, Comisia ar trebui să prezinte o propunere pentru crearea EuroIntel, o platformă europeană pentru serviciile de informaţii naţionale pentru a face schimb de informaţii cu privire la ameninţările teroriste. Statele membre ar trebui să fie obligate să facă schimb de informaţii cu privire la infracţiuni grave şi la terorism.

2. Statele membre ar trebui să găsească un acord cu privire la un nou cadru pentru Europol, cât mai curând posibil, astfel încât să putem consolida cooperarea poliţienească în Europa. În prezent Europol nu are dreptul de a utiliza prea multe instrumente şi primeşte puţine informaţii de la statele membre.

3. Îmbunătăţirea cadrului juridic la nivel european pentru a stimula puterile agenţiei Eurojust.

4. Nu poţi câştiga un război, fără a elimina motive fertile ale conflictului şi revoltei. Acesta este motivul pentru care e nevoie de a viza cauzele profunde ale terorismului şi ale radicalizării. La nivel naţional, sunt necesare strategii de prevenire, iar Comisia trebuie să lanseze o strategie europeană de combatere a propagandei teroriste.

5. Sursele de terorism internaţional intră în sfera de aplicare a politicii externe a UE existente. Există oportunităţi ample de cooperare cu ţările din afara UE privind combaterea terorismului, în special cu Turcia. Dar aceste strategii trebuie să fie întotdeauna în strictă conformitate cu standardele internaţionale privind drepturile omului.

Guy spune că e nevoie de mai multă inteligenţă, mai multă Europă, mai puţină luptă si mai multă prevenţie pentru combaterea terorismului.

Acest articol a apărut pe blogul www.gratieluimihailescu.ro

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite