Lumea paralelă, cumplită și ucigașă a sectelor din SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, justiția din statul american Idaho  a pronunțat verdictul de condamnare într-un caz care a agitat foarte mult opinia publică americană și internațională: este vorba despre o femeie care și-a asasinat cei doi copii și a fost complice în asasinarea fostei soții a noului său partener de viață. Aparent, doar o poveste extrem de simplă, poate cu scuza eternă a unui banal acces de demență, poveste ca oricare alta, absolut obișnuită într-o Americă obișnuită cu violențele extreme și, în orice caz, absolut obișnuită pentru presa de acolo.

image

Și atunci, de unde atâta interes?

În iunie 2020 sunt găsit, după luni întregi d căutări intens, trupurile calcinatee ale celor doi copii dați dispăruți, Josuha Vallow (7 ani) și Tyler Ryan (17 ani), fiii acuzatei și condamnatei de acum, Lori Vallow , îngropați pe proprietatea lui Chad Daybel, noul său soț.

Clipboard02 jpg

Foarte rapid, ancheta poliției se concentrează asupra convingerilor sale religioase ale cuplului, dintre cele mai stranii și promovând acțiuni radicale: este adeptul bisericii intitulate „Biserica lui Isus Hristos și a sfinților ultimelor zile”  denumite în mod comun „Mormonii”, cu referire la cartea lor sfântă .”Cartea Mormonilor” care este descrisă drept o „readaptare” a religiei creștine, restabilind pe Pământ Biserica originară și singura adevărată a lui Isus Hristos.  Biserica aceasta este creată în 1830 de către Joseph Smith care afirmă că avusese cu zece ani înainte o viziune care i-a permis să asiste la apariția lui Dumnezeu Tatăl și a fiului său care, personal, îi dă misiunea de a restabili Biserica, pierdută și uzurpată de oameni.

Aceasta est Biserica oficială (una dintre cele mai puternice și cu o politică expansionistă extrem de susținută, acum vizând, printre altele, și țările din Europa de Est) a născut și numeroase și extrem de active grupări dizidente care ființează pe baza învățăturii mormone care spune că ”Dumnezeu conferă oamenilor niște daruri spirituale care să le servească pentru a-i ajuta pe ceilalți”. De aici nu mai este decât  un pas la interpretarea mult mai radicală pe care o dau sectele extremiste mormone care spun că, deoarece credința mormonă dă oamenilor puterea de a fi profeți, pot să acționeze ca atare și, spre exemplu, să permită apariția și acțiunea unor persoane care spun că, brusc, au primit inspirația divină pentru a putea vindeca pe alții sau pentru a exorciza demonii.

Clipboard01 jpg

Daybell era autorul unui podcast cu totul special, „Preparing a people” care reunea adepți care credeau că aveau obligația să se pregătească foarte activ pentru a doua venire a lui Isus. În grupul respectiv , obsedat din ce în ce mai puternic de ideea unei proxime apocalipse și de nevoia de a se pregăti pentru supraviețuire, a intrat și Lori Vallows care, mai apoi, conform afirmațiilor unor apropiați, „credea că devenise o ființă aleasă pentru a pregăti venirea lui Isus pe Pământ în iulie 2020”. Nu s-a întâmplat asta și, așa cum confirma o prietenă apropiată, a început să-și închipui că cei doi copii ai săi deveniseră niște zomi. Era ceva care vene dirct din învățăturile promovate de Daybell care explica public că „un zombi este un spirit muritor care a fost alungat din corpul său de către un alt spirit, venit din limburi diabolice”. Singura soluție posibilă era să ucizi corpul devenit astfel gază pentru spiritul diabolic și, astfel, doar astfel, poți să-l eliberezi. Zis și făcut, începând cu proprii copii și cu nefericita primă soție a lui Daybell.

Desigur, problema este cu mult mai largă și implică existența unei extraordinare diversități de secte din bisericile-mamă, de regulă adoptând linii ideologice extremiste și propagând comportamente adeseori la limita legii și bazându-se pe fanatismul adepților reuniți în grupuri ermetic închise și care, foarte rapid, se izolează complet de exterior și promovează o respingere totală a „legilor unei umanități care s-a îndepărtat de Dumnezeu și este deja blestemată în timpul vieții”.  Pedepsele aplicate de liderii acestor grupuri sunt și ele extreme pentru orice tip d transgresare a manualului lor de ordine interioară.

Este un semnal important? Cred că da, fie și numai pentru că arată care este nivelul real de recrudescență al mișcărilor sectare, un adevărat fenomen care era considerat în anii ‚70 drept una dintre amenințările de securitate dintre cele mai importante în domeniul social, reactualizat în apropierea anului 2000, odată cu înflorirea nenumăratelor mișcări ale adepților  venirii iminente a Apocalipsei. și care păruse să fie lăsat pe plan secund fiindcă  apăruseră alte surse major de neliniște, cum ar fi masacrele provocate de deținătorii de arme, la început în SUA, apoi în Europa.

Iată, fenomenul respectiv revine în forță, sunt numeroase exemple în acest sens, expresie a neliniștii sociale exacerbate de pandemie și de efectele sale multiple. Totul favorizat și de existența unui mesaj al unor lideri religioși care forțează asemenea mesaje dure privind decăderea lumii și traiul în păcat, diabolizând totul în speranță aducerii a cât mai multe oi rătăcite în țarcul propriilor biserici care, iată se pot fragmenta din ce în ce mai ușor în mișcări schismatic incontrolabile, foarte adesea ultim refugiu pentru tinerii debusolați și cărora societatea actuală nu le mai oferă speranța de răspunsuri în registrul convențional.

Estimați singuri dacă este sau nu posibilă sau chiar probabilă proliferarea unor astfel de secte și în spațiul acesta al nostru de Europa...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite