László Tőkés, Ungaria şi Decembrie 1989 (1)

Recentele pasiuni şi poziţii publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a poziţiilor şi declaraţiilor sale constant anti-româneşti, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-şi lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timişoara din 16 decembrie 1989,

preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceauşescu pe 22 decembrie 1989.

În contextul evenimentelor care se derulau în spaţiul Europei Centrale şi Est, respectiv prăbuşirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Ti­mişoarei erau în aşteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraş ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context, „Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemul­ţu­miri latente ale cetăţenilor Timişoarei, pentru manifestarea dorinţei de schimbare a vieţii de zi cu zi şi, de ce nu, chiar a regimului social-economic şi politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teo­dorescu, fost adjunct al şefului Direcţiei a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS), va menţiona că, totuşi,

„Securitatea română nu numai că nu a fost inspi­ra­toarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuinţa parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidenţial erau inatacabile în concepţia cvasitotalităţii colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.

László Tőkés (n. 01.04.1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoţi reformaţi şi va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Îşi va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Braşov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară. „În 1983 - 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat, cred că prima revistă samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viaţa bisericească, situaţia bisericii reformate din România. Pe de altă parte, am redactat nişte memorii în secret către biserica reformată din Ungaria şi către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianţei mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés. După lungi şi interminabile procese cu autorităţile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timişoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 şi László Tőkés va rămâne singur în relaţia cu comunitatea.

„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 - 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (...) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă“, mărturisea Árpád Gazda, redactor-şef al cotidianului maghiar Kronika.

Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Refor­mate în care îşi va exprima acordul faţă de politica acestei organizaţii care apăra existenţa Bisericii Reformate în România socialistă şi critica, totodată, planul de sistematizare a satelor. Trebuie menţionat faptul că la cea de-a IV-a Conferinţă a preşedinţilor Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceauşescu a anunţat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente la 5.000, cel mult 6.000. Reacţia comunităţii internaţionale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 de comune din Belgia, 95 din Franţa şi 42 din Elveţia au adoptat sate româneşti. Alteţa sa Regală Prinţul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.

În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informaţie referi­toa­re la faptul că episcopul László Papp intenţionează să-l mute din Timişoara. În perioada martie - mai 1989 se vor desfăşura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcţia de preot. Pe 17 mai 1989, o nouă delegaţie de preoţi conduşi de protopopul József Kovács soseşte la Timişoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés şi a-i înmâna decizia de numire în Mineu, judeţul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989. László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenţii excluşi din Teatrul Studenţesc Thalia. Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.

Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare şi va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timişoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul şi a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii. „După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuşi ţinea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă, ţinea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Ţeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare... Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda. Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuinţa lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de ameninţare sau în cazurile în care ofiţerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformaţi din România, László Papp (Oradea) şi Gyula Nagy (Cluj-Na­poca), vor trimite o scrisoare tuturor preoţilor reformaţi din România, prin care îi anun­ţau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoţilor, cât şi din Biserica Reformată.

Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ţinută, totuşi, de László Tőkés şi nu de către noul preot venit de la Reşiţa, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timişoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluţia evenimentelor şi în condiţiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va înce­pe să prezinte săptămânal evoluţia evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timişoara. Referindu-se la motivaţiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara: „Mi-am asumat responsabilitatea şi pericolul să lupt pentru drepturile bise­­ricii, ale minorităţii maghiare. N-am avut în vedere să joc un rol pe plan naţional. Aşa trebuie înţeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării ţării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.

În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy şi Ildiko Sepssy. „L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acţiune a parohiei, chiar la şedinţele presbiteriului unde doar soţia era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă şi la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio şi TV”, mărturisea Bela Sepssy. Cei doi soţi Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând percheziţiile şi interogatoriile ofiţerilor DSS privind relaţia cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.

„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soţul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăşi fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu ştiu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.

În martie 1989 vor sosi la Timişoara doi reporteri canadieni, Michel Claire şi Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor şi va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofiţerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzaţi iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video. Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.

Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timişoara şi, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situaţie ciudată să priveşti interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condiţiile în care locuinţa era supravegheată permanent de către ofiţerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbuteşte Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”. Intervievat de către revoluţionarul Marius Mioc în 17 şi 20 sep­tembrie 2001, Iosif Kabai va declara: „După revoluţie am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés - n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii ve­neau fără aparatură, astfel încât securiştii să nu-şi dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsaţi să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuinţa lui Tőkés era supravegheată, exista o uşă care dădea spre subsol şi care n-a fost niciodată supravegheată. De asemeni, vizitatorii mai pu­teau intra duminica, împreună cu mulţimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reuşit să facem asta (transmiterea de informaţii de la şi către László Tőkés - n. n.) chiar şi atunci când a fost păzit de miliţieni în uniformă în faţa casei, întrucât nora mea a reuşit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audio-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie. Eu am avut mulţi prieteni RDG-işti cu care am cutreierat munţii, şi prin ei am reuşit de cele mai multe ori să trimit informaţiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameşilor şi securităţii de la graniţă”.

Maiorul (r) Radu Tinu, fost locţiitor al şefului Securităţii Timiş în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acţiunile lui László Tőkés: „Fără a greşi am spus-o în 8 martie 1990 şi pot afirma şi azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceauşescu, ci împotriva României. Cultivat şi inteligent, ambiţios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptăţite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profe­sio­nalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării - chitanţa olografă pentru 20.000 lei (atenţie! în '89 octombrie) şi două pagini cu informaţii, toate găsite la ieşirea din ţară la doi cetăţeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din ţara vecină, s-a datorat lui N. Ceauşescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situaţia politică, internaţională din momentul respectiv”.

Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susţine că un preot din Ungaria a venit la Timişoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, şi i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor. „La scurt timp - declară Iosif Kabai - a venit un poliţist (pe 20 noiembrie 1989 - n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetăţean străin care se întorcea acasă şi dacă recunoaşte semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care şi i-a însuşit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.

„Cazul Ernő Újvárossy“

Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariţia de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a ingi­ne­rului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés şi şeful lucrărilor de re­no­vare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputinţă şi revoltă surdă împo­triva regimului comunist. Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde şi pe el se înregistrau urme de violenţă. După o investigaţie jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunităţii maghiare reformate din Timişoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.

„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autorităţile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internaţional regimul lui Nicolae Ceauşescu. Mátyás Szűrös, preşedintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanţii SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy. Árpád Gazda, redactorul-şef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” şi László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria şi SUA. Informaţia lui Árpád Gazda provenea de la cetăţeanul maghiar care i-a furnizat informaţiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös. În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulţime”.

Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă şi o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varşovia folosindu-se de problematica drepturilor omului şi cele ale minorităţilor, miza fiind impunerea intereselor personale şi o autoritate privilegiată asupra spaţiului românesc. Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activităţii” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varşovia pentru Drepturile Omului şi Problemele Umanitare. În condiţiile unei relaţii speciale între Moscova şi Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înfiin­ţarea acestor noi organisme şi implementarea anumitor „obligaţii comune” refe­ri­toare la drepturile minorităţilor, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia din iulie 1989, cu speranţa unui eşec care putea să fie pus pe seama poziţiei intransigente a României cu privire la drepturile umane şi la cele ale minorităţilor, şi de a se asigura, astfel, că publicul internaţional era informat pe canalele corespun­zătoare. Un aspect relevant pentru aceste relaţii „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea şi desfăşurarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Oraşului (Varosliget), la Monumentul Ostaşului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Naţională a Ungariei. Numeroşi lideri din conducerea de partid şi de stat a Ungariei au participat la recepţia oferită de Ambasada URSS la Budapesta.

DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care îşi afişa, din nou, intenţiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spaţiul Europei Răsăritene din vara - toamna anului 1989. Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane şi 3.300 în 1986.

În 1988 au primit permis de şedere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetăţeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania. În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie - mai 1989. În urma semnării de către Ungaria a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la refugiaţi, în martie 1989, doar 29 de azilanţi au fost trimişi înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiaţi trimişi înapoi în 1988. În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetăţeni români, dintre care o şesime erau etnici români. „Compe­ten­ţele informative ale Direcţiei I în problematica acţiunilor de factură re­vi­zionistă au per­mis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcţia Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această ţară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuaţia schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcţiei I funcţiona, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revi­zio­nis­mului şi extremismului iredentist maghiar şi erau monitorizate cazurile im­por­tante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ş. a.). Informaţiile obţinute la sfârşitul anilor '80 relevau că una dintre mo­da­lităţile de acţiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor ro­mâni staţionaţi în Ungaria în acţiuni vizând subminarea şi răsturnarea re­gi­mu­lui Ceauşescu. La Direcţia I erau gestionate şi informaţiile privind faptele infrac­ţio­nale la regimul frontierei de stat cu relevanţă pentru securitatea naţională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autorităţile ungare au început să returneze sistematic cetăţeni români trecuţi ilegal în această ţară”, mărturiseşte generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.

În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitaţi pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, şi pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuţie privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare şi situaţia naţionalităţilor din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceauşescu pentru „represiuni la adresa mino­rităţii maghiare” şi a cerut reinstituirea „regiunii autonome Transilvania”. Încu­rajaţi de aceste afirmaţii, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare perma­nentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.

În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaţionale şi, mai apoi, preşedinte al Parla­mentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă că „cea mai bună soluţie pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mon­dial”. Omul politic şi de stat maghiar va declara în mod foarte clar: „Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorităţii naţionale maghiare din Transil­vania... În Ungaria nu există, de fapt, tendinţe iredentiste sau revizio­niste adevă­rate. Este posibil ca naţionalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naţionalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Şi asta s-a întâmplat în România. Politicile româneşti nu sunt doar antimaghiare, ci şi direcţionate împo­triva Uniunii Sovietice şi împotriva slavilor de sud”.