
Gherila urbană: manual de organizare și grila de măsurare a nivelului de violență
0Este adevărat că nu toate manifestările marcate de violențe mai mult sau mai puțin intense care apar în cursul unor evenimente de tipul demonstrații de protest, manifestări publice sponsorizate de partide politice cu agende extremiste sunt susceptibile sunt organizate în scopul de a atinge stadiul final, cel mai dramatic, al gherilei urbane.

Asta nu înseamnă că toți cei interesați nu se pregătesc într-un sens sau altul, protestatarii urmând cursuri teoretice și practice deosebit de bine argumentate și concepute în zona practică de adevărații profesioniști ai violențelor urbane, cei din Black Blocks, iar de cealaltă parte, echipele structurilor de forță din diferite state au pus la punct strategii minuțios detaliate pentru a estima nivelul violențelor urbane și, pe cât este posibil, să le răspundă gradual, tocmai pentru a nu inflama și mai mult atmosfera.
În principiu, cel mai interesant și reprezentativ manual https://files.libcom.org/files/MarighellaManual.pdf din iunie 1969 care teoretizează gherila urbană este cel redactat de brazilianul Carlos Marghiella, activist revoluționar care afirmă că acțiunea armată este singurul mijloc real de a răsturna un regim autoritar și dictatorial așa cum erau atâtea pe timpul său în America Latină și America de Sud, susținute de Administrația de la Washington. Principiul pe care-l prezintă este că trecuse timpul gherilei urbane (teoretizată și susținută anterior de Che Guevarra și terminată cu un eșec total), noua etapă fiind cea a luptelor care se duc în mediul urban, în orașele devenite noile centre nevralgice ale țării. Principala strategie militară urma să fie teroarea, asta însemnând acțiuni care presupuneau o forță publicitară cu obiective atent selectat, astfel încât să declanșeze reacții foarte violente din partea organelor de represiune ale statului. Gherila urbană teoretizată de Marghiella va influența în foarte mare măsură formarea și acțiuni le ulterioare ale unor mișcări importante cum ar fi Weather, FLQ din SUA și, în Europa, Facțiunea Armata roșie, Brigăzile Roșii, Actiune Directă sau Celulele comuniste combatante. Mai multe detalii, pe Wikipedia https://fr.wikipedia.org/wiki/Guérilla_urbaine , acolo unde găsiți câte un link către două alte amnuale de acest gen, Tactici ale gherilei urbane redactat de cei din Tupamaros, Estrategia de la guerilla urbana a lui Abraham Guillen și Das Konzept Stadtguerilla.
Evoluțiile actuale ale formelor de protest care pot să fie puse sub umbrela acum destul de largă a „mișcărilor insurecționale urbane” au nevoie de o definire mai precisă, în acord cu evoluțiile societăților timpului nostru. Mi s-a părut corectă aceasta : „gherila urbană este un război asimetric care presupune grupuri armate care se opun în mediu urban guvernului. Dacă, mai întâi de toate, este o strategie militară cu metode și obiective precise, în mod obișnuit acest termen desemnează toate tipurile de luptă de gherilă dar și, în același timp, orice situație de tip revoltă, fără ca mișcările sau evenimentele respective să se revendice în mod expres de la aceasta.
Aceste manifestații pot să exprime o opoziție ideologică radicală față de guvern sau pot fi ghidate de interese pur economice (cazul unor bande sau organizații mafiote care vor să recâștige controlul strategic al orașului în care și-u clădit afacerile).
Gherila urbană procură acestor instigatori numeroase avantaje tactice care permit compensarea unui arsenal efectiv sau a unui număr important de adepți. Printre aceste avantaje, putem cita faptul că permite amestecul cu populația civilă și, în consecință, actorii sunt dificil de identificat, fapt care pune probleme forțelor de ordine.
În mod tradițional, gherila, spre deosebire de terorism, nu vizează civilii. Cu toate acestea ca strategie, poate folosi terorismul” GEOLONKS, septembrie 2017 https://geolinks.fr/sans-categorie/les-guerillas-urbaines-de-quelles-manieres-evoluent-ces-mouvements-sociaux-en-amerique-latine-2/
Spaima reală de a vedea cum revoltele urbane de diverse tipuri sunt folosite pentru a provoca incidente în serie, posibil degenerând în lupte de tipul celor care caracterizează gherila urbană, instituțiile de forță au început să pregătească unități speciale de intervenție în cadrul trupelor de jandarmi (vezi aici ce se face în Franța, de exemplu https://www.gendarmerie.interieur.gouv.fr/gendinfo/actualites/2021/les-affrontements-armes-urbains-au-caeur-de-la-preparation-operationnelle-du-gign ). Voi reveni asupra subiectului căci sunt semnale că ne aflăm la debutul unui sezon foarte special caracterizat prin ridicarea, câteodată foarte intensă, a nivelului tensiunilor sociale.
Dar, dacă vor să le măsoare cât de cât exact pentru a pregăti răspunsul adecvat, cum fac?
Aveți alăturat răspunsul francez, preluat și dezvoltat acum de mai multe servicii de informații: se numește „Scara Bui Trong”, după numele unei polițiste franceze specialistă în violențele urbane pentru definirea corectă și măsurarea cărora a crea un instrument care se dovedește extrem de precis și folositor pentru decidenții care vor să calibreze corect intervenția în stradă.
În fine, o altă problemă – deosebit de greu de descifrat și mereu actuală – este analiza modului în care diverse grupări sau grupuscule politice folosesc exploziile de nemulțumire în mediu urban pentru a „însămânța” manifestațiile cu grupurile ultra-violente cu evidentă pregătire para-militară pentru a crea diversiunile în care sunt specializați cei din Black Blocks. Pe bază de studii și documente, vorbim despre asta în alt material.