Misterul „Doamnei Albe”: simbol ascuns sau figură mitologică? Controversele unei picturi mai vechi de 2700 de ani
0Una dintre cele mai misterioase vestigii ale trecutului se află în vestul Africii și reprezintă o serie de desene realizate pe piatră, vechi de acum 2700 de ani. Printre acestea se află și reprezentarea unui personaj numit „Doamna albă” a cărui semnificație este și acum controversată.
Arta rupestră este cunoscută în toată lumea și a îmbrăcat diferite forme. Ea este specifică comunităților umane arhaice, în special vânători-culegători paleolitici sau cel mult fermieri neolitici, de acum 6000-7000 de ani în urmă. Fie că erau realizate pe stânci, pietre sau pereții peșterilor picturile rupestre spun o poveste despre trecutul nostru îndepărtat, despre îndeletnicirile și credințele strămoșilor noștri. Una dintre cele spectaculoase și totodată controversate picturi rupestre se află pe continentul african, în Namibia. Misterul acestor reprezentări artistice foarte vechi, este dat mai ales de prezența unui personaj bizar, rămas cunoscut în istoria cercetătorilor arheologice drept „Doamna Albă” de la Brandberg. Există mai multe ipoteze privind rolul acestui personaj misterios, care a sârnit controverse.
O descoperire incredibilă în teritoriile „primilor oameni”
Aceste picturi rupestre au fost realizate pe o stâncă de pe Muntele Brandberg, în ținutul Damaraland, Namibia, în zona Africii de sud-vest. Brandberg este cel mai înalt din Namibia, situat în nord-vestul deșertului Namib, la aproximativ 50 km de coastă acoperind o suprafață de aproximativ 650 km². Cel mai înalt punct al său, Konigstein, este situat la 2.573 m deasupra nivelului mării. În această zonă se află peste 45.000 de picturi rupestre realizate de triburile boșimanilor. Cea mai importantă este cea cunoscută drept „Doamna Albă” și se află în apropierea drumului de la Khorixas la Golful Henties, în zona Uis, pe Masivul Brandberg, în peștera cunoscută drept „Adăpostul Maack”. Pictura căreia i se mai spune și „Grupul Doamnei Albe” înfățișează mai multe figuri umane, aparent vânători boșimani, cu arcuri și sulițe, dar și antilope Oryx. Cea mai detaliată figură umană în cadrul picturii realizate direct pe stâncă, cu materiale, evident, organice, este o siluetă umană de culoare albă, gracilă, cu picioare și brațe lungi, înarmată cu un arc și câteva săgeți. Reprezentarea are o dimensiune de 39.5 centimetri x 29 de centimetri. Întreaga pictură are dimensiunea de 5.5 metri x 1.5 metri.
Acel personaj misterios a fost poreclit „Doamna Albă” și a fost descoperit pentru prima dată la începutul secolului XX. Mai precis, în 1917, geologul german Reinhardt Maack a explorat și a studiat geologia Munților Brandberg. Acaparat de munca sa de teren nu a observat că-l prinde noaptea. Nu s-a mai putut întoarce la tabără, fiind destul de periculos să meargă noaptea prin teritoriile bântuite de animale sălbatice și s-a refugiat într-un adăpost de stâncă, cel care-i poartă și numele. Dimineața, s-a trezit și a văzut o pictură rupestră fascinantă pe unul dintre pereții adăpostului. Evident impresionat a realizat o schiță detaliată a acestei picturi. La sfârșitul anilor 20, o copie brută a fost realizată de Fraulein Weyersberg în timpul unei expediții în zonă a lui Leo Frobenius.
Figura centrală a desenului, acea „Domană Albă” a fascinat cercetătorii. Și asta în condițiile în care aceste picturi rupestre se află într-un teritoriu ocupat de sute de mii de ani de triburi de vânători culegători și mai apoi crescători de vite africani. Munții Brandberg dar și întreg Damaraland este teritoriul boșimanilor sau a populațiilor San, cum li se mai zice.
Cei din triburile San sunt considerați primii oameni, sau mai precis primii „homo sapiens”. Cercetările ADN-ului acestor populații i-a condus pe oamenii de știință la concluzia că triburile San își au originea în sudul Africii, astăzi într-o regiune de confluență între Namibia și Africa de Sud, o zonă de unde se spune că a apărut cea mai veche populație de pe Pământ. Și asta deoarece diversitatea lor genetică este cea mai mare. Pe scurt, ei sunt descendenții celor mai vechi strămoși umani din care provin toate celelalte grupuri africane, asiatice și europene. Majoritatea triburilor din Damaraland, vorbesc limba Khoekhoe și trăiesc în regiunile de nord-vest al Namibiei. Pe lângă vânătoare și cules aceștia mai cresc vite, capre și oi. Au o organizare tribală, cu un șef de trib și legături între clanuri, având o credință bazată pe magie, totemism și o lume a spiritelor.
O „vrăjitoare” europeancă în Africa Neagră
Prezența acestui personaj misterios în cadrul picturii rupestre de pe muntele Brandberg a stârnit numeroase controverse și discuții în lumea științifică. Încă de la început figurina centrală a picturii, a dat impresia primilor exploratori și cercetători că este vorba de silueta unei femei albe, în mijlocul unui grup de nativi africani. În special este vorba despre abatele Henri Breuil, un specialist al Preistoriei din Franța, a vizitat, în 1922, Africa de Sud, unde a putut examina colecțiile etnografice din Departamentul de Antropologie al Universității din Witwatersrand. Aici a văzut schița originală a lui Maack. În 1947, abatele a putut în sfârșit să viziteze personal picturile de la Brandberg. A realizat schițe ale imaginilor pictate din adăpost. Pe baza observațiilor sale și a celor ale asociatei sale, Mary Boyle, a declarat că figura centrală era reprezentarea unei tinere femei grațioase și echilibrate, de origine minoică sau cretană, a cărei prezență era explicată printr-o vizită mediteraneană antică în acest tărâm sudic al Africii.
Au fost comparate modelele și personajele cu cele realizate pe zidurile palatului din Cnossos din Creta. Așa a ajuns Breuil la concluzia că „Doamna în Alb” era de fapt o preoteasă cretană care a ajuns într-un mod sau altul, personaj central-spiritual în mijlocul triburilor de boșimani. Breuil credea că și desenele au fost realizate de minoici, adică o veche civilizație europeană. Argumentele lui Breuil au influențat mai multe ipoteze ulterioare, unele dintre ele sugerând că personajul principal ar putea fi de origine feniciană. Femeia albă așa cum era imaginată de Maack, Breuil dar și alți cercetători de până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, era fie un lider tribal dar cel mai probabil un șaman puternic care conducea un ritual al vânătorii la care participa toată comunitatea. Și asta în condițiile în care se presupune că într-o mână ține și o cupă în care s-ar fi scurs sângele animalelor ucise.
Doamna era de fapt domn, dar „meseria” nu se schimbă
Teoriile lui Breuil dar și ale altor specialiști din perioada sa au fost ulterior contrazise de cercetătorii moderni. Se spune că teoriile lui Breuil au fost influențate de mentalitatea colonială și rasială de la începutul secolului XX, fiind de altfel folosite de politicile rasiste ale guvernului sud-african de la acea vreme. Aceste politici au fost utilizate pentru a infirma originea africană a vieții și civilizația poporului San. Specialiști moderni precum Harald Pager sau Jean Platvoet au studiat picturile rupestre, modul de viață dar și istoria triburilor San. În special Harald Pager a documentat majoritatea picturilor rupestre din Brandberg. Acesta a realizat zeci de mii de copii manual.
Lucrările lui Pager au fost publicate postum de Institutul Heinrich Barth, în seria de șase volume „Picturi rupestre din Brandbergul Superior”. În urma cercetărilor realizate s-a ajuns la concluzia că „Doamna Albă” era de fapt un bărbat. Și în niciun caz european, ci african. Iar cea mai bună dovadă este că partea de sus a trupului este de culoarea neagră. Partea albă, arată specialiștii, ar fi un veșmânt anume sau efectiv pictură pe corp. În plus, fără urmă de îndoială cei care au realizat aceste picturi rupestre sunt membrii populației San. Chiar și noile cercetări au păstrat „meseria” personajului central, adică rolul său în cadrul grupului. Majoritatea cred că ar fi vorba despre un șaman. Specialistul J.R. Harding constata în anii 60 că scena nu este de fapt una de vânătoare ci de război. Șamanul vine în preajma oamenilor săi (adică personajul central, în alb) și îi protejează magic de săgețile inamicilor. Mai mult decât atât, îi slăbește pe adversari, cu ajutorul magiei. Harding credea că întreaga scenă este o expresie magico-religioasă și arată importanța șamanului în viața tribului. În acest scop sunt folosite ca dovezi alte relatări despre practicile de război și religioase ale triburilor Ovambo, care locuiau în zona apropiate.
„În timp de război, când bărbații ieșeau în întâmpinarea inamicului, șeful - căruia nu i se permitea niciodată să părăsească zona tribală - era reprezentat de un adjunct de încredere, a cărui datorie era să conducă armata în luptă. El era cunoscut sub numele de omuliki wita (care înseamnă „reprezentant și șef de război”). De asemenea, armata însoțea „un membru al unei familii tradiționale de războinici” - ochambati wo shikuni - a cărui sarcină era să care un jar din focul sfânt și să-l mențină aprins pentru aprinderea focului sfânt din tabără. Omuiliki wita nu este înarmat ca ceilalți războinici, ci poartă doar un arc, câteva săgeți, un kirri mare cu buton și două bețe mici de mărimea unui creion. Cele două bețe mici erau cunoscute sub numele de omsindilo: erau aprinse la focul sfânt din tabără și, în timp ce ardeau ca niște lumânări, erau fluturate de omuiliki wita deasupra soldaților pentru a-i face invizibili pentru inamic. La ieșire, slăbește coarda arcului său până la punctul în care nu se poate trage o săgeată din el ”, se arată în „Triburile native din Africa de Sud-Vest”, a lui C. H. L. Hahn. Cel mai probabil, șamanul din imagine, cel în alb, era un omuliki wita, omul care făcea și ca toate corzile arcurilor inamicului să slăbească și prin urmare să devină inutile. Harding credea că scena pictată înregistrează întoarcerea triumfătoare din luptă.
Nu doar o simplă pictură ci o incursiune într-un lume misterioasă și dispărută
Pentru specialiști precum Jan G. Platvoet, cercetător al istoriei poporului San, scena „Doamnei Albe” nu este o simplă mostră de artă rupestră. Adică nu este joacă și nici doar creativitate. Este pur și simplu un mod ritualic de a transmite informații extrem de prețioase, majoritatea inițiatice. Ca un fel de carte de învățătură și spiritualitate. În acest caz se referă la intrarea în transă a șamanului și a războinicilor, fie la vânătoare, fie la război. La fel ca și tăblițele de la Tărtăria, picturile rupestre cu „Doamna Albă” din Namibia au rolul de a păstra tradiția și de a transmite date vitale pentru spiritualitatea tribului.
„Ultima trăsătură remarcabilă a societăților Ju hoansi și a altor societăți San anterioare a fost cultivarea amintirilor de transă, analiza transei și pedagogia acesteia. Acestea au permis societăților San anterioare să își înregistreze experiențele de transă în arta lor rupestră. În aceste picturi, ne-au lăsat o documentație unică și prețioasă pe care cercetătorii religiilor trebuie să o studieze cu atenție, în cooperare cu arheologii și paleontologii, pentru a încorpora mai ferm această lungă istorie religioasă și iconografie a omenirii în istoria generală a religiilor, decât s-a făcut până acum”, preciza Platvoet. Lewis Williams într-o lucrare din 1996 preciza că aceste picturi rupestre sunt „lucruri puternice în sine, rezervoare de potență și imagini mentale”, mai degrabă decât simple amintiri ale experiențelor de transă din trecut.
Se încarcă comentariile...
