FOTO Golanii de la Cluj

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Duminica protestelor şi în Cluj FOTOGRAFII Andrei Dăscălescu
Duminica protestelor şi în Cluj FOTOGRAFII Andrei Dăscălescu

Premierului nu-i pasă de oamenii din stradă. Pentru că oamenii din stradă sunt tinerii educaţi, inteligenţi, informaţi şi întreprinzători care nu-l vor (mai) vota niciodată. Sunt cei care duc sau vor duce în spate economia ţării. Într-o ţară guvernată cu bun-simţ şi logică, ei sunt prioritatea politicienilor. În România, ei sunt DUŞMANUL.

Explicaţia e simplă: e mult mai uşor să manipulezi (era să zic „să convingi”, dar nu e cazul) asistaţii social, pensionarii şi alte categorii „defavorizate”. Aceştia vor vota pentru o pungă de făină. Sau pur şi simplu pentru că se uită la televizor.

Eu, îl voi vota numai când guvernează pentru noi, când ia măsuri să dezvolte economia, când îşi şterge zâmbetul arogant de pe faţă. Ca mine, sunt cei din stradă.

proteste rosia montana la cluj foto adrian dascalescu
proteste rosia montana la cluj foto adrian dascalescu

Pentru premier, însă, suntem ANARHIŞTI, EXTREMIŞTI, LEGIONARI, TERORIŞTI, GOLANI. Violenţi şi periculoşi. Împotriva investiţiilor şi dezvoltării.

Nu, el nu crede asta. El ştie exact ce spune şi ce face. Manipulează imaginea poporului despre noi, pentru a-l avea de partea lui. Ne jigneşte şi ne indignează, dar cei care-l văd la televizor îl cred. Deci, câştigă.

image
proteste rosia montana la cluj foto adrian dascalescu

În ultima vreme, a depăşit, cu jignirile, orice limită. De aceea, după aproape două luni de proteste în care mi-am regăsit prieteni vechi, mi-am făcut prieteni noi şi am dat cu pet-ul de asfalt cu o vagă speranţă că vom fi băgaţi în seamă, mi-am luat aparatul foto la protest. Duminică seara, la Cluj. Şi a fost…cum vedeţi în imagini şi-n video.

Aceştia sunt golanii şi duşmanii poporului ?! Împotriva cărora Jandarmeria are mandat de a interveni „fără complexe” ?!

Uniti salvăm! Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!
proteste rosia montana la cluj foto adrian dascalescu
proteste rosia montana la cluj foto adrian dascalescu
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite