Spuneţi-i lui Marga că vreau să plec din ţară
0Tocmai am decolat de la Bucureşti. De data asta, cu un bilet dus-întors, dar cu speranţa că în cele trei săptămâni cât voi fi plecat, voi găsi un motiv (sau doar un pretext) ca următorul bilet de avion să fie doar “dus”.
Cred că m-aş putea numi “un tânăr întreprinzător”. Am lucrat de la 14 ani: în radio şi televiziune, apoi în film. Înainte să termin facultatea, mi-am înfiinţat firmă şi am terminat primul meu documentar mai serios, “Constantin şi Elena”.
Filmul m-a plimbat prin nenumărate festivaluri de pe patru continente. Firma m-a adus, de la 23 de ani, în lumea celor obligaţi să plăteasca impozite la stat: asigurări de sănătate şi alte dări aferente salariului meu (salariu pe care, de de cele mai multe ori, nu aveam bani să mi-l plătesc, dar impozitele le-am plătit cu sfinţenie), şi infamul impozit forfetar pe care l-am plătit în 2009/2010, când am avut venituri aproape de zero, eu fiind ocupat cu răspândirea faimei cinematografiei şi culturii româneşti în diverse colţuri de lume.
În câteva dintre festivaluri am fost cu sprijin de la ICR. Niciodată nu am apelat eu la ICR, ci au fost colaborări între organizatorii festivalurilor şi fialele ICR din respectivele ţări. Peste tot, filmul a fost apreciat, am participat la sesiuni de întrebări şi răspunsuri, conferinţe de presă şi, uneori, emisiuni radio sau TV. De multe ori am petrecut timp cu echipele ICR şi am aflat despre proiectele lor. Am apreciat ceea ce fac, la fel cum şi ei bănuiesc că se bucurau că filmele româneşti le dau posibilitatea de a fi parteneri la evenimente dintre cele mai prestigioase.
Mie mi s-a părut, întotdeauna, că ICR-ul funcţionează exemplar. Dar, din iunie 2012, aflu, sistematic, în formulări şi pe tonuri pe care nu le-aş fi asociat nici în coşmaruri cu preşedinţia unei instituţii de cultură, că tot ce ştiu eu despre cultura română e greşit.
Că oamenii pe care îi respectam şi admiram sunt o adunătură de impostori fără nicio valoare. Că manifestări de anvergură dedicate filmului, literaturii, teatrului, muzicii, cu ecouri incontestabile în presa şi cultura internaţională, reprezintă o viziune "restrictivă asupra culturii", nocivă, condamnabilă. Aflu, din comunicatele şi "precizările" noului ICR, ca m-am aflat, până acum, în ignoranţă şi prostie şi că am fost în slujba unei culturi false, nesemnificative.
Textele în sine mi se par halucinante (am citit misiunea ICR Oltenia-Gorj de trei ori, cu ochii mari, stupefiat), iar direcţia asumată în ele, dublată şi de o atitudine de cavaler-salvator-în-ceasul-al-doisprezecelea-al-Adevăratei-culturi-româneşti, mă face să pun la îndoială însuşi sensul vieţii aşa cum am văzut-o eu până acum.
Am mai aflat de la ICR că nu doar în ignoranţă, incultură şi incompetenţă m-am scăldat până acum, ci chiar şi în ilegalitate: sunt unul dintre beneficiarii nepotismelor, vinovat fără voie şi fără ştiinţă, dar luminat, acum, de o notificare oficială legată de suma de 60$, micul dejun pe câteva zile la un hotel din Toronto, din ianuarie 2010.
Micul dejun era inclus în preţ, dar a fost trecut de hotel pe factura ca "room service", lucru trecut neobservat până când, 3 (trei) ani (ani!) mai târziu, salvatorii culturii româneşti, aflaţi în misiunea de a purica dosarele semnate de vechea conducere, au scos la iveală această incredibilă ilegalitate, anunţându-mă că cei 60$ "reprezintă sume acordate necuvenit" şi trebuiesc returnaţi în termen de 7 (şapte) zile de la primirea notificării, după 3 (trei!) ani.
Altfel, voi fi dat în judecată şi voi plăti uriaşe penalizări. Şi iată cum neregulile de la ICR au fost scoase la lumină, vinovaţii vor plăti, iar de-acum înainte totul va fi minunat (mai ales în Oltenia-Gorj, Dobrogea şi alte locuri binecuvântate cu filiale ale mântuirii culturii strămoşeşti).
Desigur, eu nu am experienţa necesară să îndrăznesc să cred că domnul Marga greşeşte. Eu am făcut doar un film despre doi ţărani, care - cel mai probabil - a făcut un deserviciu adevăratei culturi autohtone; am mai organizat un festival de film dedicat tinerilor - probabil, şi el, o risipă inutilă de bani, şi am respectat nişte oameni despre care aflu, acum, că sunt doar nişte impostori.
Nu pot să-l contrazic, mai ales că nu e singur: mi se pare că tot ce se întâmplă în ultima vreme are scopul de-a pune la pământ toată cultura, aşa cum o văd şi o înţeleg eu. Trebuie să cred că eu m-am aflat într-o gravă eroare, crezând că pot să fac ceva pentru ţară şi apreciind oamenii despre care credeam că fac ceva bun.
Nu-mi rămâne decât să-mi plec capul, ruşinat şi să părăsesc ţara în care am crezut că pot avea un rost. Şi nu pot decât să-i mulţumesc domnului Marga şi celorlalţi ca el, că mi-au deschis ochii şi m-au salvat… sau, mai bine zis, au salvat ţara de oameni ca mine.