Explozia de violență și victime care vine. Cinci teme cruciale despre războiul din Gaza
0Atacul violent al Hamas în Israel, care a făcut victime nevinovate din civilii găsiți în cale - la un festival de muzică, pe stradă, în casele lor - a dus inevitabil la răspunsul statului Israel sub forma unei operațiuni militare pe scară largă menită să apere statul, teritoriul, pe cetățenii săi și să prevină orice viitoare acțiune de această amploare, cu peste 1300 morți până în prezent, circa 2000 de răniți și peste 150 de răpiți ostatici, israelieni și străini. Israelul va sugruma cu certitudine Hamas-ul și va întârzia revenirea organizației palestiniene în prim plan, cu capacitate operațională, pentru probabil o generație, aici nu sunt dubii.
Totuși există cinci teme majore în actuala explozie de violență anunțată: cum pot fi evitate victimele colaterale în Gaza, respectiv civilii necombatanți; de ce a fost evaluat doar Nordul Fâșiei Gaza și dacă nu cumva aceasta e o garanție a supraviețuirii Hamas și a grupărilor extremiste; dacă războiul va escalada sau va rămâne la nivelul Gaza, eventual cu mici răbufniri în Cisiordania și Sudul Libanului; dacă premierul Netanyahu va supraviețui actualei confruntări, dacă va plăti pentru lipsa de pregătire și anticipare sau, din contra, se va hrăni politic din război și, eventual, dintr-o victorie rapidă și ușoară în Gaza; dar și dacă războiul din Gaza va avea un efect de antrenare și va duce la o relansare a acțiunilor teroriste la nivel european și global.
1. „Civilii” - necombatanți. Pot fi evitate victimele colaterale?
Acțiunea israeliană anunțată deja în Gaza ridică multiple semne de întrebare în privința legilor războiului și a evitării lovirii civililor necombatanți. Asta pentru că, de fapt, cu toții sunt civili, Hamasul, Jihadul Islamic și alte grupări radicale cu acțiuni anti-israeliene sunt alcătuite din locuitori civili ai Fâșiei Gaza și e foarte dificil de separat civilii necombatanți de grupările teroriste. Desigur, există din start o listă de ținte, multe dintre ele vizate și de tirurile de artilerie din perioada de pregătire a invaziei. În alte cazuri, cei în cauză se ascund în tuneluri, în subterane, în spații unde nu sunt nici lesne de găsit, de identificat, și nici de atins. De aceea e necesară invazia pe scară largă.
Apoi există cei care vor lupta cu arma în mână împotriva trupelor israeliene. Cei care vor fi direct combatanți, racolați în unitățile sau formațiunile diverse din Gaza. Unii dintre ei, înarmați, vor fi aduși formal să-și apere cauza și teritoriul, chiar fără legătură cu Hamas-ul sau operațiunile criminale de pe teritoriul israelian. Oricine a purtat la un moment dat al operațiunii o armă sau a tras rămâne un combatant, deci o țintă legitimă a forțelor israeliene.
Desigur, linia fină care delimitează aceste categorii, fără uniformă, și cele care își apără pur și simplu casele sau familiile este foarte fină. E greu de distins între oamenii înarmați care luptă pentru Hamas sau trag împotriva armatei israeliene, ținte legitime, și cei care dețin arme – cam toată lumea în Gaza – și își protejează doar familia, fără să inițieze tiruri sau lupte contra israelienilor. Aici sunt zonele de confuzie și ambiguitate cele mai prezente și ține de pregătirea armatei israeliene și de reacțiile concrete ale fiecărui deținător de armă în parte dacă va transmite conjunctura situației unui atac sau a apărării.
Și desigur, mai există victimele colaterale, civilii necombatanți, fără arme, femei și copii, bătrâni neînarmați care întâmpină intrarea soldaților cu mâinile ridicate. Aici avem de a face cu civili necombatanți iar ultimatumul privind evacuarea la sud de râul Gaza în 24 de ore, apoi alte 6 ore, apoi câteva zile până începe atacul nu scutește soldații israelieni de responsabilitatea de a evita uciderea civililor. Dar deja suntem în război, în zonă urbană, cu cuceriri casă cu casă, cu tiruri sporadice și întâmplătoare mai de peste tot, de unde se așteaptă un număr mare de victime colaterale.
Tema victimelor civile necombatante are două resorturi: mai întâi un palier juridic, al responsabilității pentru victime directe sau colaterale, al doilea al imaginii și reacției comunității internaționale, al susținerii sau, din contra, reacției de presiune pentru stoparea operațiunilor odată ce vor fi expuse cazuri repetate și inexplicabile de victime civile nevinovate. Deja la această oră avem două teme pe masă, tirurile asupra femeilor și copiilor, zice-se, pe coridorul indicat pentru a trece din zona de nord spre sudul Gaza, care se impută deja Israelului pe cele mai importante canale media și tirul asupra unui grup de ziariști și uciderea unui cameraman Reuters în Sudul Libanului. Acumularea acestor cazuri va constitui o altă presiune majoră asupra Israelului. Și aici nu am discutat, desigur, războiul în tuneluri și ostaticii luați de Hamas, care amplifică gradul de complexitate al operațiunii.
2. De ce doar Nordul Gaza
Un alt subiect de dezbatere este de ce evacuarea s-a lansat asupra Nordului Fâșiei Gaza? Asta înseamnă că, dacă trupele Hamas sau conducătorii politici se refugiază în sud vor fi iertați sau ratați de către trupele israeliene? Desigur că nu. Am început cu zona de Nord pentru că avem un Egipt reticent să creeze un coridor umanitar prin punctul de trecere Rafah, deja bombardat, pe partea palestiniană, de Israel de trei ori în 24 de ore. Pe acest fond, în care Egiptul nu dorește să importe în Sinai terorismul sau tabere de refugiați palestinieni, Israelul a trebuit să facă loc civililor în Sud și să curețe zona de Nord.
Nordul Gaza este cea mai periculoasă și mai plină de capabilități ale Hamas și ale structurilor islamiste radicale precum Jihadul Islamic. Asta clar pentru că lansatoarele de rachete trebuie să aibă adâncime și se află majoritar, alături de muniție, în această parte, aproape de frontieră, nu a fost timp pentru deplasarea lor și, de altfel, orice mișcare majoră de tehnică militară ar fi fost identificată de dronele, sateliții, avioanele și radarele israeliene și ar fi fost lovite. Desigur, multe se află în subterane, la fel și în tunelurile construite de Hamas. De altfel, organizația este specialistă în lupta de tuneluri și va fi foarte dificil de acționat, probabil cu multe victime și din partea armatei israeliene. Dar aceste capabilități trebuie sterilizate.
Și ostaticii, sau parte a lor, ar trebui să fie, în cea mai mare parte, tot în nordul Fâșiei Gaza. Fie că sunt folosiți ca monedă de schimb, fie ca scuturi umane, utilitatea ostaticilor este mult mai mare în acea zonă. Nu întâmplător Hamas a încercat să deturneze evacuarea israeliană lansată pentru palestinienii din Nordul Gaza, anunțând populația să rămână pe loc, pentru a complica intervenția și a crește numărul de victime civile, dar și confuzia civili combatanți și necombatanți. Desigur, așteptarea este ca, după ocuparea regiunii și curățirea tunelurilor – cel puțin a celor cunoscute și descoperite – armata israeliană să facă un filtru și să recheme populația civilă sub administrație israeliană, în Nordul Fâșiei Gaza, pentru a extinde căutările mai în sud. Filtrul va rămâne pe loc iar trupele se vor muta, cel mai probabil, în sud.
Există, desigur, și alte speculații privind zona de sud. Se prezumă faptul că zonele unde vor fi identificați luptători Hamas vor fi lovite cu artilerie, avioane și rachete, și în Sud. Totuși dacă armata israeliană nu extinde căutările și ocupația temporară și în sud înseamnă că riscă să rateze un număr de ținte Hamas. Speculația este că Netanyahu și extrema dreaptă au în continuare nevoie de Hamas, nu pentru a mai administra vreodată Gaza, lucrul acesta nu mai e posibil, ci pentru a exista un dușman constant de care să se apere și o motivație de reacție perpetuă în Cisiordania, respectiv pentru a respinge o soluție statală pentru palestinieni. Desigur, aici e vorba despre speculații, și le lăsăm în acest stadiu al prezentării lor.
3. Escaladarea regională a conflictului
O altă temă majoră este dacă se va extinde conflictul dincolo de Gaza? Teama de escaladare este legitimă, mai ales prin prisma experiențelor anterioare. Iar dimensiunea escaladării merge pas cu pas de la extinderea în interiorul Israelului, prin acțiuni ale arabilor cetățeni israelieni prin intermediul unei suite de atacuri teroriste; extinderea în Cisiordania, pe baza forței de antrenare a acțiunilor Hamas și a nevoii de legitimitate crescută a Al Fatah față de palestinieni, respectiv ca reacție anti-israeliană; extinderea în Nordul Israelului, Fermele Shebaa, și Sudul Libanului, respectiv la Hezbollah; extinderea confruntării cu Siria, prin tiruri și acțiuni în zona Înălțimilor Golan; acțiune directă și implicare a altor state arabe respectiv a Iranului.
Până la această oră, nu s-a pus problema ca să avem o escaladare pe scară largă, dar nici nu o putem exclude de plano. Desigur, arabii din Israel nu au avut reacții vii, nici partidele arabe de opoziție, de altfel, preferând să rămână în liniște și în cadrul interesului național al statului Israel, Nici acțiuni individuale teroriste nu am înregistrat, pentru cele mai sofisticate fiind nevoie de pregătire și planificare mai îndelungată. În Cisiordania gradul de agitație a fost unul în limite obișnuite, din nou din lipsa timpului de pregătire. Acțiunile de protest din Estul Ierusalimului și Cisiordania au fost vineri după slujbă, ca de obicei, iar amploarea una mai degrabă restrânsă.
Dacă este să vorbim despre Hezbollah-ul libanez pro-iranian, aceasta este o organizație mult mai puternică decât Hamasul și mai dotată, dar și dependentă ca acțiuni de o decizie iraniană. E mai preocupată să liniștească mișcările extremiste sunnite palestiniene din taberele de refugiați și am avut câteva tiruri și o încercare sporadică de infiltrare eliminată de către Israel. Nu par a exista interese directe de escaladare dar, chiar și în acest caz, Israelul are mijloace să se descurce cu aceste fronturi. În privința Siriei, din nou e vorba mai degrabă despre grupări sunnite și de un număr restrâns de tiruri cărora li s-a răspuns punctual. Armata lui Bashar al Assad nu are resursele necesare astăzi pentru o operațiune majoră.
Statele arabe sunt mai degrabă reticente și împărțite, de la condamnarea fermă a acțiunii Hamas din partea Egiptului și Iordaniei la apelurile de reținere și încetare a operațiunilor militare venite de la Arabia Saudită și statele semnatare ale acordurilor Abraham. Reuniunea de urgență a Organizației Conferinței statelor Islamice va avea loc abia miercuri, dar lucrurile par departe de o izbucnire directă de război contra Israelului. Doar Qatarul, susținător tradițional al Hamas, a reacționat condamnând Israelul, alături de Iran. Totuși, și Iranul pare să fi fost luat pe nepregătite, și dacă are în vedere valorificarea unei oportunități, cunoaște forța Israelului, două port-avioane americane sunt deja în Estul Mediteranei ca formule de descurajare credibilă iar decizia ar fi foarte dificil de luat.
Desigur nu putem ignora ce misiune are Secretarul de stat Antony Blinken în Orientul Mijlociu. Din datele publice, a venit să sprijine Israelul, dar a îndemnat și la reținere. Confruntat cu suspendarea negocierilor cu Arabia Saudită, încearcă să nu piardă momentumul din Acordurile Abraham și din perspectiva acordului de recunoaștere și refacerea legăturilor israeliano-saudite, de unde nevoia de a identifica pași importanți în sensul unor elemente de garanții pentru cauza palestiniană și sistemul celor două state, în principiu spre o soluție care să permită statelor arabe să încheie pace în Orientul Mijlociu. Dacă a reușit sau nu Iranul și Hamasul să arunce în aer aceste acorduri, dacă discuțiile cu Qatarul sunt cu rezultate pe tema eliberării ostaticilor sau în orice altă direcție vizând perspectiva păcii, vom vedea acest lucru în perioada următoare.
4. Va supraviețui premierul Netanyahu operațiunilor Hamas în Israel?
În ceea ce privește viitorul premierului Benjamin Netanyahu, pozițiile sunt împărțite. În mod normal, după hecatomba de civili nevinovați întâmplată în noaptea de 7 octombrie, în orice stat serios, democratic, premierul trebuia să plece. Nu imediat, nu în plină criză, dar nu mai avea nici un viitor politic. Criza a fost mult prea puternică, contextul complicat de tensiunile în cadrul societății israeliene, alterarea democrației și justiției, ciocnirile și criticile venite din partea sistemului de securitate și apărare al statului Israel mult prea vizibile pentru ca, odată ce lucrul despre care avertizau toți s-a întâmplat, autorul care a generat acest context să nu plece.
Pe de altă parte, Netanyahu s-a dovedit o specie deosebită de politician, un supraviețuitor, un manipulator și negociator versat, capabil să evite crizele și să supraviețuiască și punerii sub acuzare în multiple dosare, și trimiterii sale în judecată, și multiplelor formule de guverne inclusiv de opoziție. Astăzi o parte dintre analiști consideră că va reuși să se descurce mizând pe abilitățile sale probate la nivelul clasei politice și a publicului. Că se va hrăni din război și va ști să reacționeze.
Apoi alții susțin că miza pe evoluțiile din Gaza sunt la fel de importante și că o bună reacție în război, un război fără excesiv de multe victime colaterale și încheiat rapid cu o victorie îl pot transforma pe premierul Netanyahu în erou, or nu poți concedia un erou nici dacă e cel care ar fi generat sau provocat acțiunea originară a Hamasului. Desigur, în această variantă, miza ar fi jucată la risc maxim și, din contra, un rezultat neconcludent în Gaza, un Liban 2006 sau o formulă cu multe victime civile și un strigăt general la nivel internațional ar genera o presiune și mai mare și l-ar expune pe actualul premier oprobiului general și trimiterii la pensie, dacă nu chiar la închisoare.
Personal consider că Israelul este o democrație sofisticată, cu multiple elemente specifice dată de situația unică a Israelului în Orientul Mijlociu, dar cu o reacție vie – și vizibilă – atunci când temele democratice vor fi atinse. După mine nu se va juca discuția despre Netanyahu la un vot, ci anterior, pe presiune publică, internă și externă, inclusiv din partea structurilor de forță, odată evaluată situația care a generat eșecul apărării israeliene și succesul excesiv al operațiunii Hamas. Iar atunci Netanyahu va trebui să plece.
5. Capacitatea de antrenare a Gaza în escaladarea terorismului global. Amenințarea Europei?
O ultimă temă de dezbatere la ora actuală vizând viitoarea incursiune israeliană în Gaza este măsura în care vom avea un nou episod de escaladare a acțiunilor și atacurilor teroriste în Europa și la nivel global. Dacă acțiunile Hamas au redeschis apetitul pentru aceste acțiuni sau dacă intrarea armatei israeliene în Fâșia Gaza va determina organizațiile teroriste să irumpă la nivel global. Am avut deja câteva semnale în atacuri individuale în Franța – cu sau fără legătură cu acțiunile din Orientul Mijlociu, acest lucru este de văzut – dar și o suită de amenințări cu bombă la Varșovia – fără nici o legătură însă cu subiectul – și la Paris – Luvrul și Versailles-ul fiind evacuate, în acțiuni mai degrabă de presiune psihologică.
Manifestațiile publice de pe străzile marilor orașe europene sunt, de asemenea, semnale importante, desigur, majoritatea lor a vizat cauza palestiniană în mai mare măsură decât orice fel de susținere a Hamas, însă reacțiile din Germania a unor extremiști de a pune steaua lui David pe casele prezumaților evrei este o reacție profund condamnabilă și care reclamă o acțiune viguroasă a poliției federale. Manifestațiile de protest, de orice fel, manifestațiile de sprijin pentru Israel sau orice altă formă de demonstrație publică este indisolubilă față de comportamentul democratic. Căderea în violență sau alte gesturi reprobabile sunt, însă, condamnabile.
Un alt efect de urmărit la nivel european și global sunt exploziile de anti-semitism și creșterea extremei drepte. Deja existau probleme într-un număr de state cu extrema dreaptă, care se hrănește din acțiunile din Orientul Mijlociu și din manifestările publice și politicile statului Israel. Dacă intrarea în Gaza va reanima și relansa creșterea mișcărilor antisemite și de extremă dreaptă, desigur că democrația europeană nu are decât de pierdut, cu un an înaintea alegerilor euro-parlamentare. Iar eventualele acțiuni teroriste combinate cu renașterea extremei drepte în forță în Europa și cu consolidarea mișcărilor anti-imigrație nu poate face decât să repună în prim-plan euroscepticismul și mișcările anti-democratice.
Desigur că mizele acțiunilor din Orientul Mijlociu sunt mult mai extinse și importante și în perspectiva alegerilor prezidențiale americane de anul viitor, și a impactului asupra războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina – unele posturi de casă acuză Israelul susținând că i s-a întâmplat atacul pentru că susține Ucraina și a uitat de parteneriatul său cu Rusia. Multe elemente de război informațional vor fi utilizate și amplificate în beneficiul acestor actori interesați fie de deturnarea atenției de la propriile acțiuni, fie de avantaje punctuale pe care le-ar putea obține din acoperirea prim-planului confruntărilor din Ucraina, fie prin divizarea resurselor de sprijin, fie prin acoperirea războiului de agresiune cu ultima operațiune din Orientul Mijlociu, războiul cel nou, care-l poate oculta cât mai mult pe cel vechi în atenția publică.
Se încarcă comentariile...
