Europa și Lumea. Cât de „bune” sunt statele?

0
0
Publicat:

Din perspectiva teoretică asumată în prima parte a analizei (vezi aici), Investițiile Străine Directe (ISD) sporesc – mai mult sau mai puțin – bunăstarea statelor Lumii și a cetățenilor lor.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Potrivit definiției-standard a OECD: „ISD promovează legăturile economice stabile și durabile dintre state… Într-un cadru politic adecvat, ISD contribuie în statele-gazdă la dezvoltarea întreprinderilor autohtone, promovează comerțul internațional prin accesul la piețe, transferul de tehnologii și de know-how. Pe lângă efectele lor directe, ISD dezvoltă piețele muncii și financiare, influențând și alte dimensiuni ale performanței economice prin efectele lor de revărsare (spillover effects)” (s.m.) Sursa: OECD, 2008, p. 20.

Liberalizarea economică și politică din ultimele trei decenii – în forme și grade variabile între diferitele state ale Lumii – dincolo de orice retorică politică pro sau contra – este atestată de magnitudinea fără niciun precendent istoric a circulației capitalului global.

Date despre Investițiile Directe (ID) referitoare la UE ca întreg sunt publicate de Eurostat (în moneda euro, pentru anul 2020). (Precum se vede, Eurostat, ca și FMI, nu le mai numesc „străine”, fără îndoială pentru a estompa tenta xenofobă indezirabilă). După acest indicator, statele Lumii se prezintă, în ordine descrescătoare, astfel: 

Tabelul nr. 1

1. UE27:

ID primite: 13,461 trilioane euro – ceea ce o face, de departe, cea mai mare destinatară  (beneficiară) de ID din Lume,

2. urmată de SUA (date publicate de FMI pentru anul 2021, în dolari americani):

ID primite: 4,977 trilioane, cei mai mari investitori după statul de proveniență („topul celor cinci state”) fiind: Japonia: 690,022 miliarde, Țările de Jos: 629,523 miliarde, Canada: 527,896 miliarde, UK: 512,431 miliarde, Germania: 403,646 miliarde.

ID trimise: 6,489 trilioane, „topul celor cinci state” destinatare fiind: UK: 1,005 trilioane, Țările de Jos: 885,305 miliarde, Luxemburg: 715,591miliarde, Irlanda: 556,599 miliarde, Canada: 406,356 miliarde. 

3. China:

ID primite: 3,577 trilioane, din Hong Kong: 1,945 trilioane, Insulele Virgine Britanice: 446,235 miliarde, Japonia: 211,808 miliarde, Singapore: 168,907 miliarde, Germania: 97,180 miliarde.

ID trimise: 2,785 trilioane, către Hong Kong: 1,549 trilioane, Insulele Virgine Britanice: 447,477 miliarde, Insulele Cayman: 229,525 miliarde, SUA: 77,172 miliarde, Singapore: 67,202 miliarde.

4. UK:

ID primite: 2,612 trilioane, din SUA: 827,063 miliarde, Jersey: 204,801 miliarde, Țările de Jos: 170,148 miliarde, Belgia: 166,539 miliarde, Luxemburg: 154,342 miliarde.

ID trimise: 2,159 trilioane, către SUA: 626,513 miliarde, Țările de Jos: 204,327 miliarde, Luxemburg: 134,911 miliarde, Spania: 122,166 miliarde, Franța: 115,823 miliarde.

5. India:

ID primite (în miliarde dolari SUA): 666,175, din Mauritius: 109,505, SUA: 108,607, Singapore: 102,852, UK: 80,406, Țările de Jos: 63,671.

ID trimise: 106,398, către Singapore: 24,963, SUA: 14,517, Țările de Jos: 13,224, Mauritius: 10,979, UK: 9,216.  

6. Rusia:

ID primite: 519,854, din Cipru: 173,295, Bermuda: 62,347 UK: 39,295, Țările de Jos: 34,838, Bahamas: 24,920.

ID trimise: 396,776, către Cipru: 215,823, Austria: 26,051, Țările de Jos: 23,570, Elveția: 21,165, Jersey: 20,401.  

7. Brazilia:

ID primite: 517,420, din SUA: 112,039, Țările de Jos: 111,304, Luxemburg: 52,358, Spania: 45,369, Franța: 28,539.

ID trimise: 295,905, către Insulele Virgine Britanice: 69,424, Bahamas: 60,898, Insulele Cayman: 59,387, Luxemburg: 19,356, SUA: 18,863.

8. Indonezia:

ID primite: 259,884, din Singapore: 71,061, SUA: 30,335, Japonia: 26,571, Țările de Jos: 23,889, Hong Kong: 15,897.

ID trimise: 95,678, către Singapore: 39,702, Franța: 21,912, China: 18,539, Insulele Cayman: 3,467, Insulele Virgine Britanice: 2,944.

9. Japonia:

ID primite: 237,794, din SUA: 67,618, Franța: 25,524, Singapore: 25,489, Hong Kong: 21,324, Țările de Jos: 18,211.

ID trimise: 1,886 trilioane, către (în mld.): SUA: 653,253, UK: 150,088, China: 143,045, Țările de Jos: 121,532, Singapore: 104,17.

10. Turcia:

ID primite: 74,344, din Macedonia de Nord: 11,647, Qatar: 10,527, Germania; 6,799, UK: 4,816, Azerbaidjan: 4,184.

ID trimise: 51,487, către Macedonia de Nord: 20,715, UK: 4,152, Germania: 2,859, SUA: 2,478, Austria: 2,112.

Sursele: Eurostat, EU direct investment positions by country...; IMF, Coordinated Direct Investment Survey - CDIS.

Date referitoare la statele membre ale UE sunt publicate de Eurostat (în moneda euro, pentru anul 2020):

Tabelul nr. 2

1. ID primite:

în trilioane euro: Țările de Jos: 3,677, Luxemburg: 2,969, Irlanda: 1,097.

2. în sute de miliarde euro: Germania: 920,789, Franța: 785,430, Spania: 705,493, Belgia: 503,013, Cipru: 388,815, Italia: 382,427, Suedia: 337,801, Ungaria: 280,543, Polonia: 206,314, Malta: 196,168, Austria: 166,458, Cehia: 153,847, Portugalia: 150,114, Danemarca: 130,474.

3. în zeci de miliarde euro: România: 90,793, Finlanda: 73,758, Slovacia (2018): 51,042, Bulgaria: 48,184, Grecia (2018): 30,439, Estonia: 28,122, Croația: 24,334, Lituania: 23,938, Letonia: 16,727, Slovenia: 16,566.

4. ID trimise:

în miliarde euro: Franța: 40,282, Spania: 30,661, Germania: 30,599, Suedia: 20,999, Belgia: 9,270, Danemarca: 7,773, Finlanda: 5,133, Cehia: 2,757, Lituania: 2,516, Portugalia: 2,154, Polonia: 1,163.

în milioane euro: Slovenia: 446,1, Grecia: 403,8 (date din 2018), Cipru: 224, Croația: 206,1, Estonia: 192,4, Bulgaria: 156,3, România: 46,5, Slovacia: 38,7 (date din 2019).

Sursele: Eurostat, EU direct investment positions by country..., 2020); și Eurostat EU direct investment flows, by country..., 2020.

Dar pentru a înlătura încă o formă de comparaison n’est pas raison – date fiind diferențele atât de mari între state în ceea ce privește populația și PIB-ul pe locuitor –, se cuvine să fie adăugată și examinată contribuția ID primite ca procent din PIB-ul anual al fiecăruit stat.

După datele publicate de OECD pentru anul 2021, contribuția ID primite la realizarea PIB-ului anual al statelor Lumii este următoarea:

Tabelul nr. 3

Față de media mondială de 48%, media statelor UE 27: 63%, media statelor OECD: 56% și media statelor G20: 38%,

există state ca beneficiază mai mult: UK: 82%, SUA: 59%, Brazilia: 37%,

și state care beneficiază mult mai puțin: Rusia: 28%, Indonezia: 22%, China: 21%, Turcia: 17%, India: 16%, 14%, Japonia: 5%.

Sursa: OECD, FDI inward position (% GDP.

Iar potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2017, situația statelor membre se prezintă astfel:

Tabelul nr. 4

state care beneficiază cel mai mult de contribuția ID primite (ca procent din PIB-ul anual: Luxemburg: 6.004%, Malta: 1.523% Cipru: 989% Țările de Jos: 566%, Irlanda: 253%, Ungaria: 165,9%, Belgia: 111%,

state care beneficiază mai puțin: Estonia: 84,4%, Bulgaria: 82,0%, Cehia: 65,1%, Suedia: 62,3%, Portugalia: 61,5%, Croația: 57,4%, Austria: 55,5%, Letonia: 54,0%, Slovacia: 54,9%,

și mult mai puțin: Spania: 45,3%, Danemarca: 43,8%, Polonia: 42,9%, România: 40,4%, Lituania: 35,1%, Finlanda: 32,8%, Franța: 31,8%, Slovenia: 31,8%, Germania: 24,2%, Italia: 20,3%, Grecia: 15,3%.

Sursa: Eurostat, Inward FDI stocks in % of GDP.

Concluzii

Orice producție (și, de aici, orice bunăstare) presupune în mod necesar întâlnirea factorilor săi principali: capitalul + forța de muncă. Acest raport elementar nu a fost bine înțeles de socialiști și de populiști nici până în prezent. Ei continuă să susțină în mod unilateral și demagogic ideea potrivit căreia „clasa muncitoare” sau „poporul” ar putea produce propria bunăstare fără capital, autohton și mai ales străin. Pentru a parafraza titlul unei cărți a marelui economist austriac Friedrich A. von Hayek, aceasta a fost – și a rămas – „vanitatea lor fatală” (The Fatal Conceit, 1988). 

Cu mult timp în urmă, Adam Smith a descris cu o deosebită acuratețe acest raport fundamental: „Industria generală a societății nu poate depăși niciodată capitalul de care dispune societatea”, argumenta el. „După cum numărul de lucrători care pot fi menținuți de orice persoană particulară este proporțional cu capitalul său, tot astfel numărul tuturor angajaților dintr-o societate trebuie să fie proporțional cu capitalul total al acelei societăți, neputând niciodată depăși această proporție” (Adam Smith, op. cit).

„Ideile au consecințe”, spunea Lordul John M. Keynes. Și ideile politice greșite au consecințe dăunătoare asupra societății ca întreg. Strigătul autarhist, național-comunist: „Noi nu ne vindem Țara!”, care a străbătut primul deceniu post-decembrist și reverberează puternic până în prezent, a făcut astfel încât România să se afle printre statele UE cu cele mai puține ID de capital. Pentru comparație, România „liberală” a atras, după cifrele aferente anului 2020, ID în valoare de 90,793 miliarde euro (reprezentând 40,4% din PIB-ul său anual); în timp ce Ungaria „naționalistă”, un stat cu o populație și o suprafață de aprox. ½ față de ale României, a atras ID în valoare de 280,543 miliarde de euro (reprezentând 165,9% din PIB-ul său anual), adică de peste 6 ori mai mult (V. Tabelele nr. 2 și 4). Această comparație aritmetică simplă arată cât de greșite pot fi unele idei; dar și cât de înșelătoare și de dăunătoare poate fi uneori retorica politică actuală. Spre ilustrare stau diferențele enorme între proporțiile actuale ale migrației forței de muncă (15-64 ani) în căutarea capitalului. Din România: 19,4% (2,280 milioane), de departe cea mai mare din UE; din Ungaria: 4,5% (300 de mii) (Sursa: Eurostat, aici și aici).

Datele despre ID (primite și trimise, măsurate în termeni absoluți și relativi) sunt deosebit de semnificative prin ele însele întrucât indică în mod direct natura regimurilor economice, determinate politic, din diferite state ale Lumii, caracterul lor „deschis” (sau liberal) sau, dimpotrivă, „închis” (sau autarhic), în grade variabile. După datele prezentate, UE și SUA, de exemplu, sunt statele cele mai liberale economic din Lume, urmate îndeaproape de China, care nu este și un regim politic liberal. Prin contrast, Rusia, un regim politic autocratic, are și un regim economic relativ autarhic, prin ID atât de reduse (în termeni absoluți) pe care este dispusă să le primească.

În general, datele statistice interpretate în mod corect dau un sens măsurabil, cu totul intuitiv, corelațiilor elementare uzuale în științele politice actuale: între democrație politică și liberalism economic vs. autocrație politică și autarhie economică – și bunăstarea generală a cetățenilor, standardul ultim de evaluare a „bunătății” statelor Lumii.

(Va urma)

Articol de Dr. Cristian-Ion Popa, secretar ştiinţific al ISPRI „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite