Declinul Occidentului? Un exercițiu de „aritmetică politică”

Acest articol își propune o scurtă evaluare cantitativă a performanțelor economice, dar și societale generale actuale ale Uniunii Europene (UE) ca întreg și, ipso facto, ale statelor sale membre, inclusiv ale statului român, comparativ cu acelea ale altor 9 state mari ale Lumii, utilizând indicatorii cei mai relevanți oferiți de instituțiile mondiale specializate. Analiza se va concentra însă mai ales asupra evaluării comparative a marilor state (și uniuni de state) occidentale – SUA și UE, guvernate de democrații liberale – și China și Rusia, două mari state orientale care anunță de un secol „declinul Occidentului” și clamează totodată regimuri politice alternative – socialiste și/sau naționaliste, în forme și dozaje variabile de-a lungul timpului –, mai bune („superioare”) regimurilor liberale sau „capitaliste” occidentale.

Expresia „aritmetică politică” este împrumutată de la marele istoric britanic al economiei mondiale Angus Maddison (2006), dar abordarea pe care o conține are o tradiție ilustră care coboară până la Adam Smith, cu a sa faimoasă An Inquiry Into the Nature and Causes of the Wealth of Nations (1776), și, expressis verbis, până la William Petty, cu a sa Political Arithmetick (1690), care încerca să demonstreze cum „o țară mică, cu oameni puțini, prin situația, comerțul și politica sa, poate fi echivalentă în bogăție și putere cu o țară cu o populație și un teritoriu mult mai mari”.

Pentru lectorul obișnuit de lucrări teoretice de științe politice, „cavalcada” de date care urmează poate deveni obositoare, astfel încât el se poate rezuma la evaluările calitative enunțate în explicațiile sumare și în concluzii. Tezele, ipotezele și concluziile generale extrase nu pot fi însă susținute fără evaluări cantitative (date). 

Întreprinderea este necesară având în vedere creșterea valului antieuropean autohton actual – după toate aparențele, un amalgam de național-comunism postbelic și de național-ortodoxism interbelic, reminiscențe ale istoriei politice dramatice a secolului trecut –, îndreptat împotriva valorilor fundamentale pe care le cultivă Occidentul în general, și UE în special.

Conform unui Sondaj de opinie realizat în ianuarie 2022, 40% dintre cetățenii români consideră că aderarea României la UE le-a adus „mai degrabă dezavantaje”; iar 25% dintre ei ar vota pentru RO-Exit (INSCOP Research, Ianuarie 2022). Iar potrivit ultimelor Barometre de Securitate a României realizate în cadrul Institutului nostru (2021, 2022), încrederea cetățenilor români în UE a scăzut în mod dramatic: de la 40% încredere vs. 60% neîncredere în 2021, raportul s-a inversat în 2022: 60% neîncredere vs. 40% încredere. Mai mult, un procent enorm al românilor (aprox. 80%) crede că „UE și unele dintre țările membre profită economic de România”; iar aprox. 70% consideră că „Multe dintre politicile UE nu sunt potrivite pentru România” (s.m.) (Barometrul de Securitate a României, Octombrie 2022).           

Puși în fața opțiunilor alternative sub forma întrebării: „Este mai bine în UE decât în afara ei?”, deși 75% dintre ei cred că este mai bine înăuntru, 25% consideră că este (ar fi) mai bine în afara ei (Sursa: Idem). Desigur, politologic, sunt mai „interesanți” cei din urmă.

Schimbarea de atitudine este confirmată și de un Eurobarometru publicat în decembrie 2022, care măsoară percepția cetățenilor europeni asupra UE.

Față de media UE de 63%, care consideră că apartenența statului lor la UE este un „lucru bun” (good thing) – vs. 10% care o consideră un „lucru rău” (bad thing) –, există o gamă largă de variație între cetățenii statelor membre:

Tabelul nr. 1

Sursa: Eurobarometer, December 2022.

Schimbarea majoră a stării de spirit a majorității cetățenilor români nu face obiectul de studiu al expunerii de față, a cărei explicație este de găsit în analiza socio-demografică aprofundată, precum și în rezultatele proceselor economice și politice din România ultimelor trei decenii. Totuși, în termenii elementari, puțin derogatorii dar sugestivi ai publicisticii politice actuale, se poate spune că tranziția postcomunistă ezitantă, anevoioasă și haotică dinaintea aderării statului român la UE (2007) a repolarizat profund societatea românească, producând in extremis, alături de o clasă mijlocie puțin numeroasă, deopotrivă: winners și loosers, parvenus și déclassés, o clasă minoritară de new riches și alta destul de numeroasă a precariat-ului (the new dangerous class) etc. Antropologic, cei din urmă – sau „lăsați în urmă” (left-behinders) – manifestă în mod predilect nostalgia după vechiul regim național-comunist ca după o „vârstă” sau „epocă de aur”.

Vestul și lumea

Toate instituțiile naționale, continentale (europene) și mondiale specializate evaluează în mod sistematic „avuția națiunilor” tuturor statelor Lumii după mărimea (care nu se confundă cu puterea) Produsului Intern Brut (PIB-ul) (valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse într-un interval de timp, de regulă un an). Fondul Monetar Internațional (FMI), de exemplu, înregistrează PIB-ul anual al tuturor statelor Lumii începând cu anul 1980 după nu mai puțin de 7 indicatori relevanți, și anume: 1) Creșterea procentuală a PIB-ului real; 2) PIB-ul la prețuri curente în dolari SUA; 3) PIB-ul pe locuitor la prețuri curente în dolari SUA; 4) PIB-ul la prețuri curente la Paritatea puterii de cumpărare (Purchasing power parity / PPP) în dolari internaționali ($ Int.); 5) PIB-ul pe locuitor la prețuri curente la PPP în $ Int.; 6) PIB-ul la PPP al fiecărui stat ca procent din PIB-ul mondial; și 7) Rata de conversie a PPP a monedelor naționale în $ Int.

(Dolarul internaţional ($ Int.) este o monedă ipotetică având aceeaşi PPP a bunurilor şi serviciilor cu dolarul SUA. În 2022, ratele de conversie ale $ Int. în monedele naționale au fost, față de SUA: 1, UK: 0,67, Brazilia: 2,56, China: 4,1, Turcia: 4,23, India: 23,43, Rusia: 32,11, Indonezia; 4,72 mii; România: 1,92 etc.

Sursa: IMF, Implied PPP conversion rate. National currency per international dollar.

Pentru a evita judecățile științifice naive și/sau ideologic înșelătoare (tendențioase), care manipulează prea adesea datele statistice pentru a „îmbunătăți” sau a „înrăutăți” situația reală a unui stat sau a altuia, expunerea utilizează mai ales indicatorii 4), 5) și 6), care țin seama de PPP, exprimată în $ Int.

Potrivit FMI, PIB-ul mondial real (în prețuri curente, la PPP, în $ Int.) în anul 2022 este estimat la 161,45 trilioane. După dimensiunea PIB-ului anual, statele (și uniunile de state) actuale cu cele mai mari 10 economii ale Lumii sunt, în ordine descrescătoare, următoarele:

Tabelul nr. 2

Sursa: IMF, World Economic Outlook, October 2022.

În termeni procentuali din PIB-ul mondial, la PPP, aceste 10 economii mari se prezintă în mod previzibil astfel:

Tabelul nr. 3

Sursa: IMF, WEO, 2022.

Dacă sunt considerate însă după Indicatorul 2) PIB-ul la prețuri curente în dolari SUA, fără a ține seama de PPP din fiecare stat, ierarhia celor 10 se prezintă în mod diferit. La un PIB mondial în 2022 de 101,56 trilioane:

Tabelul nr. 4

Sursa: IMF, WEO, 2022.

Dar compararea statelor după PIB-ul anual real, fără a ține seama de populația lor, este o formă înșelătoare de comparaison n’est pas raison. La o populație mondială de 8 miliarde de locuitori în 2022, statele cele mai populate dintre cele 10 selectate sunt:

Tabelul nr. 5

Sursa: ONU, World Population Dashboard, 2022.

Este ușor de constatat că populațiile Chinei și ale Indiei sunt de peste 3 ori mai mari decât a UE, de aproape 5 ori mai mari decât a SUA și de aproape 10 ori mai mari decât a Rusiei. Date fiind diferențele demografice atât de mari, este evident că indicatorul cel mai relevant pentru a evalua comparativ performanța economică a diferitelor state este PIB-ul anual real pe locuitor (în prețuri curente, la PPP, în mii de $ Int., 2022):

Tabelul nr. 6

Sursa: IMF, WEO, 2022.

Precum se vede, performanța economică a Rusiei, de exemplu, este în prezent de 2,35 ori mai mică, iar a Chinei de 3,53 ori mai mică decât a SUA; și de 1,68 ori mai mică a Rusiei și, respectiv, de 2,53 ori mai mică a Chinei decât a mediei UE (Sursa: Calcule proprii). 

Există încă decalaje mari în UE între statele Europei Occidentale, care se află de departe pe primele locuri în Lume, și majoritatea fostelor state comuniste din Europa Centrală și de Est (ECE), care au eșuat economic și politic la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut. Acestea le „trag în jos” pe cele dintâi (în mii de $ Int. pe locuitor, în 2022):

Tabelul nr. 7

Sursa: IMF, WEO, 2022.

Nu este lipsită de interes științific (și ideologic) nici comparația cu statele est-europene candidate la UE, ale căror rezultate economice sunt incomparabil mai mici, de unde se poate vedea că „nu este mai bine în afara UE”.

Tabelul nr. 8

Sursa: IMF, WEO, 2022.  

Cât privește „declinul” României (i.e. „Dezastrul Țării din ultimele trei decenii”), din cauză că „S-a furat mult”, chiar Private property is theft etc., acestea sunt în mare măsură „narațiuni înșelătoare” (fake narratives) pe cât de răspândite pe atât de ușor de demontat cu ajutorul logicii simple și al „aritmeticii politice” elementare (V. Tabelul nr. 9). Cum demonstra un mare economist american, furtul per se nu scade bunăstarea generală a unei societăți, ci o transferă între membrii săi individuali (Gordon Tullock, 1967, p. 231).

Potrivit datelor oficiale actualizate ale FMI, între anii 1989 și 2022, deși populația României a scăzut în mod dramatic, economia sa, evaluată după indicatorii relevanți, a crescut în mod substanțial. 

Tabelul nr. 9

Sursa: IMF, aici, aici, aici, aici și aici.

Concluzii

Dezbaterea publică și politică actuală despre statul cu „cea mai mare economie a Lumii” este astfel tranșată simplu: în dolari americani este SUA, dar în dolari internaționali, ținând seama în mod corect de PPP, este (începând cu anul 2017) China, urmate îndeaproape, după ambii indicatori, de UE.

Performanța economică a statelor liberale din Vest în general, și din UE în special, evaluată în mod corect prin PIB-ul real pe locuitor, este incomparabil mai mare decât a statelor (foste) comuniste din Est în general, și a Chinei și Rusiei, în special.

Având în vedere de unde a pornit înaintea aderării, România nu se află în prezent pe ultimul loc în UE, situându-se în orice caz mult mai bine decât statele candidate și decât China și Rusia.

Confruntat cu datele implacabile ale realității, verdictul „declinului Occidentului” a fost pronunțat prea devreme

(Va urma)

Articol de Dr. Cristian-Ion Popa, secretar ştiinţific al ISPRI „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române