Eminescu, di Caprio şi iubirile de sub Eiffel. Tocăniţă de excepţii

De la chipul înclinat al Eminului iubitm, la micile păpuşi de ceară ale catwalk-ului românesc, de la mârâiala prezideţială mioritică, la mica grimasă de băiat ştrengar cu rârâieli extraconjugale a Preşedintelui Franţei, tocana asta te satură. E frumos să vezi ce înseamnă progres în involuţie. E epoca în care Eminescu e pe aceeaşi pagină de ziar cu un fotomodel. E unitate în diversitate - chiar dacă problema nu e chiar asta. Luaţi şi mâncaţi.

Pentru mine, săptămâna asta pare să dureze de-o viaţă. Am desluşit citind printre rânduri, mai mult slujindu-mă de memoria vizual, că răbdarea de a citi toate speculaţiile discursive cu putinţă a rămas înţepenită demult, că e luna Mihai Eminescu,  iar o ceată de luceferi căzuţi din înaltul lor iraţional contextualizează asta şi pentru a justifica înălţarea Catedralei Neamului, şi pentru a discuta despre sănătate, şi pentru a profeţi soarta monedei naţionale.

Că Ponta nu-i băiat de treabă, dar că Eminescu i-a luat puţin faţa în raiting-uri de luni şi până azi, că vorba „numai mamă să nu fi” e mai puţin sângeroasă decât „numai prima doamnă să nu fi”. Am aflat că există pentru acestea explicaţii din partea spiritului pătimaş al locuitorilor de sub Eiffel. Iar ca tabloul să fie complet, nişte unii care mă spamează constant nu mai divorţează, în timp ce peste graniţă, Leonardo di Caprio arată că e baiat consecvent şi că de la Titanic încoace nu-şi dezminte şarmul.

Repet, pe toate astea le ţin minte printr-o succesiune de imagini cu titluri de o şchioapă deasupra. Ştiţi ce gust schizoid îţi lasă mica galerie de portrete mediatizate între 10 şi 17 ianuarie? De la chipul înclinat al lui Eminescu la micile păpuşi de ceară ale catwalk-ului românesc, de la mârâiala prezidenţială mioritică la mica grimasă de băiat ştrengar cu rârâieli extraconjugale a Preşedintelui Franţei, tocana asta de neînţelegeri, lovituri de teatru absurd şi cusături pe dos te satură. Te satură pentru că viaţa ta e limitată şi nu mai apuci să vezi în Celălalt prea bine ideea de seamăn. În tot timpul ăsta, în care unul şi-a înşelat nevasta- treaba lui şi a propriilor izmene, nu a statului-, în care foamea celor care văd Sara pe deal de fiecare dată fără acoperiş deasupra capului, cu toată gargara somnambulilor politici, în care micile sancţiuni morale nu se mai scriu după marile virtuţi, ci după păcate, timpul tău îşi scutură eprubeta cum poate, până la golire. E frumos să vezi ce înseamnă progres în involuţie. E epoca în care Eminul iubit e pe aceeaşi pagină de ziar cu un fotomodel. E unitate în diversitate. Luaţi şi mâncaţi.

Ah, era să uit. Am mai văzut o ştire, dar mi-a fost frică să o deschid. Zice aşa: „Elena Udrea: Astăzi am trăit o premieră. Victor Ponta nu a mai tăiat panglici la proiectele mele“. Nu mă interesează. Ziceţi despre ce e proiectul. Din banii cui şi pe cine ajută. Obiective specifice şi relevanţa practică a problemei. Putea să taie panglica şi o furnică.

Eu am aflat de toate astea scoţând nasul dintr-un proiect pentru cinci minute. Mai bine rămân cu limbajul meu de lemn aci, între un maldăr de formulare, decât să văd ce mai scoate din tolba fermecată mica platformă europeană de personaje mondene. Rămân cu o ştire super-drăgălaşă: România ar putea fi prima ţară din UE care recunoaşte statutul de persoane non-umane al delfinilor. Ăştia măcar sunt simpatici.