Elena Udrea: „Astăzi am trăit o premieră. Victor Ponta nu a mai tăiat panglici la proiectele mele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezentă joi la Târgovişte, la invitaţia autorităţilor locale de a asista la semnarea contractului care dă startul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii oraşului, deputatul PDL Elena Udrea a afirmat că niciun leu nu a fost trimis în Dâmboviţa de la preluarea guvernării de către USL, punctând că, măcar acum, premierul Ponta nu a mai tăiat panglici la proiectele sale.

"Astăzi am trăit o premieră. Victor Ponta nu a mai tăiat panglici la proiectele mele, aşa cum o face de obicei. Şi aceasta pentru că primarul de Târgovişte, Gabi Boriga, m-a invitat să particip la semnarea unui proiect de execuţie a unor lucrări de reabilitare a infrastructurii municipiului, finanţat prin europene în mandatul meu de ministru al Dezvoltării, în valoare totală de 75 de milioane de lei. Asta duce totalul investiţiilor derulate în Dâmboviţa în mandatul meu de ministru la 210 milioane de euro (!!!), din care 184 de milioane au venit prin europene. În timp ce de la preluarea guvernării de către USL, nici măcar un leu nu a mai fost trimis în judeţul Dâmboviţa! Aşa se face că din ce în ce mai mulţi români încep să vadă incompetenţa guvernării USL şi să regrete vremurile în care Prim Ministru era Emil Boc. Măcar în al doisprezecelea ceas!", a spus deputatul PDL Elena Udrea. 

image image
image

PIDU A

La Primăria Târgovişte s-a semnat, joi, contractul de execuţie al proiectului PIDU (Planul Integrat de Dezvoltare Urbană) în zona "A", care prevede pomparea a 75,8 milioane de lei pentru dezvoltarea microraionului 6 al Municipiului. La eveniment au participat şi Elena Udrea şi Florin Popescu, în mandatul cărora s-a primit finanţarea, în anul 2010.

CITEŞTE ŞI:

Primăria Târgovişte pompează 75 de milioane de lei pentru dezvoltarea Microraionului 6. În alte patru cartiere se lucrează deja, acolo unde s-au alocat 70 de milioane de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite