Dragă electoratule, nu mai ai nicio scuză

Ne anunţi în sondaje că 50% participi la alegeri, 40% stai acasă şi nu ştii dacă te prezinţi: 9,47%. Ne anunţi că vei vota Cartelul politic în proporţie de peste 70% dintre cei care se vor prezenta la vot. Ne anunţi că doar 23,56% sunt procentele cu care vei vota partidele mici care ar putea reseta jocul politic. La 26 de ani ai discernământul format. În aceste condiţii, eşti complicele Cartelului politic.

Cârdăşia ta cu Cartelul politic e cea care ne mănâncă viaţa şi nervii. Nu mai poţi invoca nimic. Nu mai e nimic de justificat. Astea sunt cifrele din ultimul sondaj CIADO. PSD + UNPR 36,42%, iar PNL (PNL + PDL), 35,45%. Oricum, alte sondaje care se vor mai face nu cred că vor diferi prea mult. Ai îmbrăţişat şi ultimul experiment de laborator – ALDE, noul partid-balama, cel care va lua locul UNPR, destructurat încetul cu încetul. Protocolul pe care generalul Oprea l-a semnat cu PSD nu e de colaborare, e de asimilare. New entry ALDE are, conform ultimului sondaj, 4,57%. E timp să mai crească, Sistemul ştie cum să o facă.

Nu ştiu cum reuşeşti să fii atât de cronic disonant cognitiv. De eşti întrebat dacă eşti mulţumit de clasa politică tu spui că NU şi că trebuie schimbată. Dacă ieşi în stradă strigi că „PNL şi PSD, aceeaşi mizerie“. Şi cu toate astea, complicitatea ta e devoalată de sondaje şi apoi de rezultatele alegerilor. Întotdeauna pe cei pe care îi înjuri pe ei îi votezi, curată captivitate perversă. Nu cred că pot ei să îţi dea atâta zahăr, ulei şi şoşoni cât ai putea tu câştiga dacă le-ai face figura şi nu i-ai mai vota pe ei, ci pe ăia mici. Dacă ai face asta, ar intra frica în toată clasa politică. Abia atunci ţi-ar ştii de frică. Aşa, ei îţi cunosc bioritmul.

Ei ştiu că te enervezi foarte greu şi nu te ţine mult. O săptămână, două, hai trei. Apoi devii cumva de plastilină. Uşor de modelat. Uşor de păcălit. Un soi de proces de hipnoză se petrece cu tine. Captiv al televiziunilor care promovează discursul urii pentru că eşti un voyeur perfect.

Dar nu eşti doar un voyeur perfect. Eşti bovaric, blazat, uneori isteric, dar nedefinit, amnezic, căldicel. Nu te duci spre partidele noi, mici, pentru că îi consideri nişte fraieri, iar tu nu te încurci cu loserii. Eşti orb atunci când ieşi din casa ta şi adopţi acelaşi comportament pe care îl condamni plin de patos atunci când discuţi politică în grupul tău de prieteni, în mediile în care circuli. Mica ta corupţie, comportamentul tău disonant, complicitatea ta împânzeşte toată ţara asta. Pentru că dai din umeri şi spui că toţi fac aşa, pentru că nu mai ai o etică a existenţei. Pentru că vrei doar să te ajustezi, să te potriveşti mersului lucrurilor aşa cum sunt ele la locul tău de muncă, în şcoală, în spitale, în secţiile de poliţie, în instituţii, în faţa ghişeului unde te apleci umil pentru că aşa vrea Sistemul. Când te opreşte agentul ai prefera mai degrabă să te înţelegi cu el decât să semnezi procesul verbal, şi apoi, chiar dacă ştii că eşti de vină, preferi să sufoci instanţele cu procese în care să conteşti amenda, mai degrabă supărat că ai fost lovit în orgoliu şi agentul nu a vrut să se înţeleagă cu tine. Pentru că vrei, dacă porţi uniforma, ca toţi să stea în faţa ta drepţi. Pentru că vrei să fi înţeles că ai un salariu mizerabil şi fraierul care îţi calcă pragul să vină cu plicul, chiar dacă îl vezi că e un amărât care nu are nici după ce bea apă. Pentru că te înhăitezi cu cei care îţi fură pădurile şi când vin viiturile şi îţi iau casa te trezeşti mai sărac decât ai fost, fără un acoperiş deasupra capului, dar tu ştiai că furi împreună cu alţii, dar te gândeai că nu o să ţi se întâmple chiar ţie.  

Dar tu ai întotdeauna pregătită scuza: nu are rost, nu se schimbă nimic. Şi intri în cabina de vot, priveşti buletinul, hârtia aia ordinară care poate schimba totul e în mâna ta, iei ştampila şi o pui pe locul unde poate ţi-a spus şeful să o pui că te gândeşti că poate îţi iese şi ţie ceva. Dar ţie nu îţi iese niciodată nimic. Dar speri de fiecare dată să te lipeşti de ei. Să ai acces în reţea. Pentru că îţi spui tu că toţi fac aşa şi doar nu faci o crimă de om. Nu dai nimănui în cap şi nu bagi mâna în buzunarul cuiva. Dar tu de fapt îţi furi ţie căciula. Te furi pe tine, îţi furi ţie dreptul şi posibilitatea de a schimba în mod real lucrurile. Dar tu  eşti un comod, visezi şi tu la ce ai văzut la alţii care ştii tu sigur că au acces la Reţeaua tuturor făgăduinţelor.

Nu mai ai nicio scuză. Ai văzut de atâtea ori că te-ai păcălit. Au trecut atâtea cicluri electorale peste tine. Te-ai îmbrăcat frumos în atâtea duminici şi te-ai dus să votezi.

Te simţi plin de importanţă până ajungi acolo, dar când eşti în cabină intri într-un soi de transă. Ţi se şterge parcă totul din memorie, toate motivele pe care le ai să nu mai votezi Cartelul politic brusc dispar. Mintea ta se goleşte. Sub imperiul alegerii, e acolo parcă mesajul subliminal, sub nivelul tău conştient, e acolo plantat de reflexele tale de comportament pe care ţi le-ai cultivat, e plantat acolo de toate valurile de manipulări cărora nu te sustragi pentru că natura ta voyeuristică e puternică şi ai devenit dependent de excitaţia căruia i te laşi pradă. Ei ştiu să te excite, să îţi trezească toate pulsiunile, fantasmele, fricile, angoasele. Îţi pun pe tavă abjecţia, trivialul, mizeria în toate formele ei, îţi arată chiar şi cât sunt ei de corupţi, dar tu îi preferi. Pentru că nu ştii şi nu vrei să trăieşti altfel. Altfel, pe cine ai putea da vina?!

Tu nu eşti în mod conştient angajat într-un proces social de schimbare, acţionezi diferit în planuri diferite, una spui şi alta faci, şi atunci e cu atât e mai greu să îţi schimbi paradigma de gândire/acţiune. Spiritul tău inconştient nu are capacitatea de analiză a informaţiei pentru că nu şi-a educat-o, e leneş social, şi atunci, acolo, singur, în mica cabină de vot, acţionezi în funcţie de datele pe care le-ai primit ca şi cum ele ar fi adevărate. E zona ta de confort. Ştampila ta nu valorează nimic. Tu doar conservi Cartelul politic.

Eşti plimbat dintr-o parte în alta, dus cu autobuzul, te simţi important când eşti chemat de acasă de primar, de prieteni, de şefi care fie te condiţionează, caz în care tu cedezi pentru că te gândeşti că pică ceva, trebuie!, fie te bagă în seamă înainte de alegeri şi tu te simţi important. Te laşi folosit, minţit, păcălit cu o nonşalanţă cutremurătoare. Te zgâieşti la ei cum îşi împart toată ţara asta, te zgâieşti la ei ca la o vitrină luminată. Priveşti hipnotizat. Te lamentezi şi spui că oricum aşa o să murim sufocaţi de corupţie şi de o clasă politică care nu poate fi urnită sub nicio formă. Dar tu îi trimiţi acolo la butoane. La fiecare 4 ani îi votezi pe aceiaşi. Singurul gest de frondă pe care ţi-l permiţi şi pe care îl consideri cool e să NU votezi! Paradoxul prostiei electorale. Între aceste două extreme te mişti de 26 ani: fie îi votezi pe aceiaşi, fie nu votezi. În cercul acesta vicios te mişti. Ei nu sunt de vină. Tu eşti de vină. Tu eşti complicele Cartelului politic.