Utopia. Pseudonimul pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost odată ca niciodată/este/va fi o ţară Utopia. România, situată în Europa de Est, parte din fostul bloc comunist. În profunzimile ei abisale este încă parte a blocului comunist. În acest text îi vom spune doar Utopia, cu accentul pe a, pentru simplificare, dar şi pentru a respecta adevărul. Desigur, materia din care e făcut adevărul e fluidă, fragilă, ca şi cum îţi curge mereu printre degete.

În Utopia, lucrurile au fost şi vor fi mereu întoarse cu susul în jos. Ce e negru devine alb, ce este frumos devine urât, marginalizat, ascuns în beci. Ce este incompetent devine competent. Ce este fals devine adevăr. Ce este corect devine incorect, ce este ilegal devine legal, ce este penal devine oficial.

Demult, în istoria lor, utopienii au cunoscut nu doar dictatura comunistă, istoria lor e presărată cu nenumărate invazii, întotdeauna la răscrucea marilor imperii. Istoria asta a lor i-a învăţat că mai multă diplomaţie e întotdeauna mai bună decât curajul nebun. Plasa de siguranţa a devenit obsesie. Unii îi spun jocul la două capete. Însă, un fapt este cert: răul cel mai mare a fost făcut de dictatura comunistă. Marele Utopian, Ceauşescu, din pâcla gândurilor lui întortocheate, şi-a modelat poporul după asemănarea lui. Atâta a meşterit la asta, încât atunci când utopienii s-au răsculat împotriva lui şi l-au ciuruit cu gloanţe la zidul de la Târgovişte, Marele Utopian a trăit şi trăieşte în toţi utopienii, iţindu-se mai mult în acţiunilor unora decât în ale altora.

Dar ce folos e în asta? Că în unii e mai puţin şi în alţii mai mult?! Din nefericire, niciunul. E ca mersul unui om beat. Incoerent, nesigur, neasumat. Această permanentă şi istovitoare luptă între nesiguranţă şi asumare, între a face şi a lăsa baltă, între a alege drumul greu sau cel uşor alegându-l întotdeauna pe ultimul, între a folosi orice mijloace pentru a-ţi atinge scopul chiar dacă anulezi şi calci în picioare lista de principii pe care o ţin utopienii pe frigider, dar o încalcă în fiecare zi, toate astea şi multe altele îi fac pe utopieni ceea ce sunt ei astăzi. Încălecaţi, cu cizma pe grumaz, de către cei mai utopieni dintre utopieni. Oh, şi ce durere! Cei mai utopieni dintre utopieni nu sunt cum am fi tentaţi să credem că e în firea lucrurilor drept cei mai bravi. Nu! În Utopia, cei mai dintre cei mai sunt utopienIi din gura cărora se iţeşte abisul Istoriei. Centrifuga Istoriei, aia care mărunţeşte şi aruncă la coş nevertebraţii Istoriei, paraziţii ei, vampiri ei.

În Utopia unde care lucrurile păreau că se aşează, deşi nimeni nu făcea mai nimic pentru asta – adică utopienii au continuat în tot acest timp să tragă mâţa de coadă, să dea mica şi marea şpagă, să renunţe când e greu spunându-şi cu năduf: Las` că merge şi aşa!, să făcă altu`, de ce eu?!, să nu meargă la vot, să strâmbe din nas că nu au pe cine vota, să voteze penali doar pentru că „e mai şmecheri decât noi prostimea!”, las` că Europa nu ştie ce ştim noi aici, las` că facem juma din ce trebe şi tot în UE suntem, şi tot aşa şi tot aşa până într-o zi când iar, of!, au venit alegerile.

De o vreme utopienii sunt în cel mai negru vis al lor vreodată. Doar că visul ăsta e adevărat, e palpabil, e dimensiunea utopiană a realităţi lor, singura pe care o cunosc. Negrul devine alb. Ilegalul devine legal. Penalul devine, nu o să credeţi!, dar devine refugiat politic! Rozul bonbon înzorzonat cu cristale Swarowski primeşte etichetă de „A nu se atinge! Hăituit politic!”. Criminalii din Decembrie 89 au belferit bine merci, şi astăzi, aşa, ironic, Ilici  va fi urmărit penal. Toţi utopienii au ştiut despre fiecare adevărul: cine a ucis în Decembrie, în Mineriade, cine a devalizat Utopia, cine sunt cei din instituţii care se pun slujba utopienilor penali deveniţi legali. Totul s-a cunoscut şi se cunoaşte. Pe frontispiciul instituţiilor statului Utopia ar trebui scris: În slujba Utopiei! Indiferent ce înseamnă asta şi indiferent de consecinţe! Aşadar, nu sunt astea acte de comportament pur utopian?! Cei care i-au votat pe conducătorii zilei, PSD, urlă în stradă că au fost furaţi. Statul îşi fură cetăţenii, îi minte, îi umileşte, îi batjocoreşte, şi ei, utopienii îi votează. Nu suntem, aşadar, în plină Utopia?! Televizoarele, câte milioane or fi în Patria Utopia, seară de seară, în toate casele, din ecranele pixelate şi din gurile lor, din subsolurilor lagărelor media, nu urlă cu toatele cele mai utopiene enunţuri, afirmaţii, demonstraţii?! Cine, dacă nu utopienii?!, şi-ar vota călăii? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite