Dirijorul Tiberiu Soare: „Efortul de a înţelege ceea ce faci şi lumea în care trăieşti reprezintă, pentru mine, un deziderat al artistului din zilele noastre”

Dirijorul Tiberiu Soare

Anul centenar al Operei Naţionale din Bucureşti, 2021, a început sub semnul incertitudinii care guvernează întreaga viaţă artistică mondială şi naţională la acest moment. Spectacolele se ţin mai mult online, perioadele în care publicul are acces în sala de spectacol sunt scurte şi imprevizibile, planurile pe termen mediu şi lung sunt tot mai greu de făcut şi respectat.

Cu toate acestea, la 1 aprilie, momentul exact în care se împlineau 100 de ani de la semnarea actului de înfiinţare, pulsul acestei aniversări a început să îşi găsească ritmul constant, care va continua de-a lungul întregului an dar şi pe parcursul întregii stagiuni 2021-2022. Săptămână de săptămână, deocamdată în online, spectacolele cele mai cunoscute din repertoriu îşi vor găsi astfel concretizarea. Deocamdată în eter...

Privind cu 100 de ani în urmă, putem vedea cum drumul Operei bucureştene de la înfiinţare la primul spectacol se desfăşura de-a lungul anului 1921. Ca instituţie finanţată de la bugetul statului, înfiinţarea Operei Române din Bucureşti s-a realizat în anul 1921, la 1 aprilie, o contribuţie  importantă în acest sens avându-l ministrul artelor şi cultelor de atunci, poetul Octavian Goga, el însuşi soţul unei soprane celebre în epocă, Veturia Goga. În anul 1921, Societatea „Opera” a primit fondurile necesare pentru a deveni teatru muzical naţional, mai precis Opera Română. Subvenţia primită de Societatea Opera era de 3.100.000 lei, director al Operei de Stat fiind numit cronicarul muzical Scarlat Cocărăscu, în parallel absolvent al Academiei Comerciale, tot el fiind cel care concepea, se pare, în acelaşi an Legea de organizare şi funcţionare a Operelor de Stat.

La 8 decembrie 1921, avea loc spectacolul inaugural al Operei din Bucureşti, premiera operei Lohengrin de Richard Wagner, în montarea regizorului Adalbert Markowski, la pupitrul dirijoral aflându-se George Enescu însuşi. Solişti au fost atunci Romulus Vrăbiescu (Lohengrin), Gheorghe Folescu (Regele), Grigore Teodorescu (Telramund), Grigore Magiari (Heraldul), Elena Ivory (Elsa) şi Elena Roman (Ortrude).

Revenind în prezent, începem azi o serie a dialogurilor cu personalităţi ale Operei Naţionale din Bucureşti din perspectiva anului 2021, cu o discuţie cu dirijorul Tiberiu Soare, la acest moment director artistic al instituţiei, urmărind două axe, cea a istoriei văzută prin filtrul fiecăruia dintre interlocutori şi cea a personalităţii artistice a protagonistului în relaţionare cu viaţa ultimelor decenii ale scenei lirice bucureştene.

Tiberiu Soare este unul dintre cei mai importanţi dirijori români ai momentului, Născut în 1977, în prezent conferenţiar universitar doctor al Universitătii Naţionale de Muzică Bucureşti, este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti din 2004 şi iniţiator al Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul acesteia. In perioada 2012-2015 a fost dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, din 2004 este şi dirijor al Ansamblului de Muzică Nouă „Profil” din Bucureşti şi colaborează frecvent cu principalele orchestre simfonice şi teatre de operă din România.

Pe plan internaţional activitatea lui Tiberiu Soare constă în colaborări cu numeroase ansambluri de prestigiu, precum London Philharmonic Orchestra, Kammer Ensemble N (Stockholm), Musica Vitae Chamber Orchestra (Suedia), Osaka Chamber Symphony Orchestra (Japonia), Bad-Reichenhaller Orchester (Germania), Orchestra Filarmonicii din Atena, „Bedrich Smetana” Philharmonic Orchestra (Zlin, Cehia), Orchestra Radio Praga, Orchestra Filarmonicii din Sofia, Orchestra de Camera din Chişinău, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu (Chişinău), Camerata Salzburg, Orchestra Simfonică din Beirut (Liban), Orchestra Simfonică de Stat din Izmir (Turcia). Este semnatarul volumelor „Pentru ce mergem la Operă?” (Premiul Galei Societăţii Civile 2014) si „Nouă povestiri muzicale” (2016), iar în Mai 2018 Casa Regală a României i-a acordat distincţia „Ordinul Coroana României în Grad de Ofiţer”.

FOTO Virgil Oprina

„Lipsa impusă a întâlnirilor cu publicul a fost compensată pe deplin de studiu, lecturi şi împliniri în viaţa personală.”

Oltea Şerban-Pârâu: Tiberiu Soare, vom porni acest dialog dinspre prezent, când marcăm nu doar 100 de ani de la înfiinţarea Operei, dar şi, iată, peste un an de la momentul în care toată lumea artistică – nu doar din România, ci de pe întreg mapamondul – a intrat într-o perioadă de incertitudine, de stagnare, de depresie în unele cazuri, în urma suspendării tuturor evenimentelor artistice cu public ca efect al pandemiei. Cum vedeţi, la nivel personal, această perioadă a ultimului an, din perspectivă generală, nu a Operei?

Tiberiu Soare : Nu a fost un an chiar atât de rău, aş putea spune. Lipsa impusă a întâlnirilor cu publicul a fost compensată pe deplin de studiu, lecturi şi împliniri în viaţa personală. Un dirijor este suma partiturilor pe care le-a studiat. Atenţie, nu neapărat a celor pe care le-a dirijat! În acest interval de timp s-au consumat întâlniri pline de sens cu muzica lăsată de mari compozitori, cum ar fi Richard Wagner, Dmitri Şostacovici, Ruggiero Leoncavallo, George Enescu şi mulţi alţii. În cazul unora dintre lucrările analizate pot spune că acestea reprezentau proiecte de suflet îndelung amânate sub presiunea obligaţiilor artistice de dinainte de pandemie. Acum, în sfârşit, am găsit timp pentru ele. Acest lucru este valabil şi pentru lecturi: am găsit răgazul pentru a aborda fără grabă scrierile unui Michel Onfray, Jacques LeGoff, Slavoj Žižek, Boris Groys şi lista continuă.

O.Ş.P. Ce impact a avut asupra carierei profesionale a lui Tiberiu Soare această anulare sau amânare a tuturor proiectelor în curs, pentru a ne referi deocamdată la proiectele independente, nu la operă...

T.S.: Nu au fost chiar toate amânate. Cu excepţia unei perioade relativ scurte din primăvara anului trecut, activitatea concertistică a avut o permanenţă, e drept, firavă, în România. Am răspuns cu bucurie invitaţiilor pentru diferite concerte, iar la începutul toamnei, înainte de a doua perioadă de carantinare – din punct de vedere al vieţii de spectacole – la nivel naţional, am avut norocul de a putea dirija şi câteva concerte de deschidere a diferitelor stagiuni. Câteodată, chiar şi cu public. În pofida întreruperilor forţate a existat totuşi un ritm relativ constant de apariţie pe podiumul dirijoral. Să nu uităm că perioadele de interdicţie a accesului publicului în sălile de concerte au favorizat şi diverse proiecte discografice, o activitate pentru care, de asemenea, nu găsisem foarte mult timp în ultimii ani. E de admirat faptul că, în condiţiile date, majoritatea instituţiilor de cultură muzicală au găsit destul de repede soluţii de adaptare.

O.Ş.P.: În primăvara anului 2020, Opera Naţională Bucureşti pregătea premiera spectacolului de balet Coppelia, urmând ca până în septembrie să scoată în faţa publicului spectacolele de operă Simon Boccanegra şi Povestirile lui Hoffmann. Programarea artistică rula anual un număr de aproximativ 43 de spectacole. Pandemia a afectat realizarea premierelor, dar, în timp, ea putea pune în pericol bogatul tezaur artistic reprezentat de repertoriul curent al Operei. În ceea ce priveşte opera bucureşteană, o adevărată uzină de spectacole, ce proiecte noi au fost afectate?

T.S.: Opera bucureşteană are două mari tipuri de activităţi: prezentarea în flux cvasi-permanent a titlurilor pe care le avem deja în repertoriu şi pregătirea şi prezentarea premierelor. Ambele aspecte au fost afectate profund de restricţiile impuse. Asta nu înseamnă că aceste proiecte au fost abandonate: premiera spectacolului de balet Coppelia de Leo Delibes va avea loc imediat ce măsurile legale o vor permite, aceasta fiind gata de întâlnirea cu publicul într-o foarte mare măsură. Odată cu regăsirea ritmului firesc, toate aceste activităţi vor fi reluate, sper eu, la un nivel artistic cât mai ridicat.

„Sper ca această perioadă de întrerupere să se dovedească a fi un respiro pentru un nou început”

O.Ş.P. Practic, ce s-a putut face cu adevărat legat de misiunea instituţiei în aceste ultime 12 luni?

T.S.: Misiunea Operei Naţionale din Bucureşti constă în aducerea în faţa publicului a capodoperelor artei lirice româneşti şi universale din toate timpurile. Difuzarea în mediul online a unor spectacole din arhiva instituţiei a constituit un bun prilej de reafirmare a acestei misiuni. În paralel, activităţile de pregătire, studiu şi – atunci când se putea – repetiţii s-au desfăşurat relativ constant. Ne dorim ca în momentul reîntâlnirii cu publicul nostru să fim în formă maximă. Sper ca această perioadă de întrerupere să se dovedească a fi un respiro pentru un nou început.

O.Ş.P. La acest moment, Opera bucureşteană are o nouă conducere, din echipa căreia faceţi parte ca director artistic. Cum vor fi abordate următoarele luni din punctul de vedere al programului pe de o parte şi al relaţiei cu publicul pe de altă parte…

T.S.: Prioritatea noastră o reprezintă continuitatea activităţii artistice. Rafinarea şi valorificarea titlurilor existente în stagiunile ultimilor ani va fi obţinută, cel puţin în următoarea perioadă, prin sesiuni de înregistrare în regim de live urmate de difuzarea acestora într-un ritm săptămânal. Dorim să venim în faţa publicului nostru cu cele mai recente versiuni posibile ale partiturilor abordate. Sper că în acest fel vom putea lăsa şi o mărturie în privinţa felului în care generaţia noastră înţelege să ducă mai departe tradiţia Operei Naţionale din Bucureşti. Toate astea se întâmplă în paralel cu pregătirea premierelor de care am discutat înainte.

„Stagiunea următoare, 2021-2022, este dedicată sărbătoririi a 100 de ani de existenţă a instituţiei noastre.”

O.Ş.P. Raportându-ne la anul care a trecut, credeţi că sezonul 2021-2022 va fi unul mai consistent? În ce manieră?

T.S.: Stagiunea următoare, 2021-2022, este dedicată sărbătoririi a 100 de ani de existenţă a instituţiei noastre. Cu sprijinul Ministerului Culturii, sperăm ca acest lucru să se reflecte atât în frecvenţa, cât şi în calitatea evenimentelor artistice.

O.Ş.P. Ce responsabilităţi pe axa istoriei consideraţi că au actualii artişti ai Operei bucureştene dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra evoluţiei de un secol a acesteia?

T.S.: Suntem conştienţi de anvergura unor mari personalităţi care aparţin trecutului acestei instituţii şi încercăm prin tot ceea ce facem să ne ridicăm la înălţimea acestora. Ca oameni dedicaţi scenei, ne supunem cu fiecare apariţie în faţa publicului judecăţii contemporanilor noştri. Mai importantă decât aceasta, însă, este judecata generaţiilor ce vor veni şi întâlnirea, de neevitat, cu cei ce au fost.

O.Ş.P. Care credeţi că a fost perioada sau perioadele cele mai faste din istoria scenei bucureştene?

T.S.: Fiecare generaţie a avut farmecul său: spiritul de pionierat al perioadei interbelice a fost urmat de o ascensiune continuă înregistrată între anii `50-`80 ai secolului trecut. Anii `90, cu greutăţile lor legate de perioada de tranziţie către o democraţie consolidată, au reprezentat o perioadă de grea încercare pentru teatrele de operă din toată ţara. În ultimii 20 de ani s-a înregistrat o creştere constantă a interesului publicului pentru genul de operă şi balet. Toate aceste etape, cu particularităţile lor, au însemnat câte o etapă importantă din istoria noastră.

O.Ş.P. În această perioadă circulaţia valorilor este cu totul alta decât era acum un secol – deşi constrângerile pandemiei şi dificultăţile în a circula la nivel internaţional din ultimul an parcă au anihilat tot ceea ce se câştigase din acest punct de vedere. Dar, păstrând proporţiile, care credeţi că sunt atu-urile scenei bucureştene la acest moment şi ce credeţi că ar trebui făcut în anul ce urmează.

T.S.: Includerea într-un context internaţional a activităţii Operei din Bucureşti s-a realizat treptat şi firesc pe toată durata existenţei sale. Chiar şi în perioada comunismului naţionalist al anilor `70-`80 artiştii români erau invitaţi la instituţii de prestigiu din Vest şi numeroase personalităţi muzicale pe plan internaţional erau invitate pe scena operei. Circulaţia valorilor este un proces natural în lumea artelor. Această tendinţă va fi continuată în măsura în care situaţia globală o permite şi pe parcursul Stagiunii „Opera 100”.

O.Ş.P. Ce modele am putea importa, în condiţiile economice din România pentru susţinerea artei şi culturii într-o astfel de perioadă?

T.S.: Niciun model nu funcţionează prin preluare automată. Orice idee bună trebuie analizată şi adaptată la realităţile vieţii artistice de la noi. Într-un final, ceea ce primează este competenţa şi excelenţa profesională, calităţi care nu cunosc graniţe şi care se impun de la sine.

„Transmisiile online reprezintă un remediu de parcurs: locul artiştilor este pe scenă, iar al spectacorilor în sala de spectacole”

O.Ş.P. Cât de important va fi, în opinia lui Tiberiu Soare, impactul acestei perioade predominant online a istoriei recente a artelor spectacolului în România? Se va trece majoritar în online, sau va exista un reviriment complet atunci când va fi posibil?

T.S.: Nicio transmisie online, efectuată cu mijloace tehnice oricât de sofisticate, nu va putea să suplinească experienţa sălii de spectacole. Transmisiile online reprezintă un remediu de parcurs: locul artiştilor este pe scenă, iar al spectacorilor în sala de spectacole. Sunt foarte rezervat în privinţa eficacităţii transmisiilor prin mijloace audio-video raportate la experienţa reală a spectacolelor. Ne e dor de spectatorii noştri şi dorim să îi revedem cât mai repede în condiţii reale.

O.Ş.P. Cum crede Tiberiu Soare că ar trebui să ne raportăm la ceea ce ne înconjoară, ca personalităţi artistice, în aceste vremuri?

T.S.: Suntem într-o epocă în care se vorbeşte mai mult decât se ascultă, se scrie mai mult decât se citeşte… În aceste vremuri, în care fiecare are o părere despre orice şi ţine cu tot dinadinsul să o clameze în public, practicarea tăcerii reprezintă o formă de bun simţ. Efortul de a înţelege ceea ce faci şi lumea în care trăieşti reprezintă, pentru mine, un deziderat al artistului din zilele noastre. Evadarea dintr-o societate aflată sub ameninţarea diferitelor forme de conformism nu poate avea loc decât prin reflexie şi un respect imens faţă de meserie. Toate acestea dublate de curaj, mult curaj.