Directorii serviciilor secrete şi România în războiul informaţional

Creierul uman a devenit principalul câmp de luptă în epoca reţelelor sociale şi a inteligenţei artificiale. Bombardamentele militare clasice, care ţin prima pagină prin caracterul lor atroce, sunt situaţiile excepţionale la care se ajunge în războiul contemporan.

FOTO Arhivă

 De la confruntarea frontală, avansul tehnologic a dus la războiul asimetric, cu forma sa cea mai avansată, războiul non-contact.

Ce e nou sub soare de când Sun Tzu scria, acum două milenii şi jumătate, că „întreaga artă a războiului se bazează pe înşelătorie”? Inedit e caracterul viral al dezinformării, care vizează pe toată lumea, în acelaşi moment. „Războiul informaţional este astăzi un război total, care implică toate dimensiunile societăţii şi existenţei noastre, fie că suntem sau nu conştienţi de asta”, sintetizează David Colon.

Gradul de conştientizare e reflectat de un studiu recent al Pew Research Center, efectuat în 35 de ţări de pe toate continentele (România nu a fost cuprinsă în cercetare): 8 din 10 adulţi consideră că dezinformarea este o problemă majoră în ţara lor, cu o medie de 59% care apreciază că e o problemă extrem de gravă. E interesantă diferenţa de percepţie: dacă 6 din 10 francezi şi germani văd dezinformarea ca pe o problemă majoră, numai 4 maghiari şi 2 polonezi din 10 au aceeaşi părere.

Explicaţia vine dintr-un alt plan al studiului: cei care consideră ca fiind foarte importante libertatea presei, de exprimare și a internetului sunt mai predispuși să califice știrile false drept o problemă foarte mare.

De altfel, una din îngrijorările principale ale vremii noastre ţine de vulnerabilităţile democraţiei în faţa propagării informaţiei false pe o scară şi cu o viteză mai mari ca oricând. Oboseala informaţională (spre exemplu, jumătate dintre francezi acuză stresul şi saturaţia provocate de hiperconectare şi consum mediatic excesiv), subminarea încrederii în autorităţi de orice fel (instituţionale, academice ori profesionale), apoi demoralizarea şi polarizarea emoţională – sunt câteva din instrumentele de bază ale războiului cognitiv, având ca scop final manipularea percepţiei şi, în lumea democratică, influenţarea votului.

Iată de ce, în Global Risk Reports 2025 al Forumului Economic Mondial, dezinformarea e ridicată la rang de principală ameninţare pe termen scurt (pe termen lung, pe primul loc în topul pericolelor figurează fenomenele meteo extreme). Elocvent pentru rolul jucat de tehnologie în planul tensiunilor geopolitice este faptul că, alături de dezinformare, între ameninţările pe termen scurt spionajul cibernetic și războiul se clasează pe locul 5.

În acest peisaj, România a devenit, în ultimul an, un caz-şcoală, prin anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale. Ce s-a schimbat între timp, ce trebuie făcut pentru a clarifica resorturile repetării scrutinului şi pentru a nu se mai repeta astfel de situaţii ce indică o democraţie fragilă? Acestea nu pot rămâne întrebări retorice, altfel se spulberă ultimul dram de încredere al cetăţenilor în autoritatea statală.

Iată de ce nominalizările pentru conducerea celor două mari servicii secrete trebuie să fie dincolo de ambiţii politice, interese de clan şi luptă pentru impunitate şi control.

Este testul esenţial al mandatului prezidenţial, într-un moment critic, în care serviciile de informaţii sunt obligate să fie eficiente şi să-şi recâştige încrederea în ochii românilor. Eficienţă şi încredere – acesta e imperativul momentului, căruia preşedintele Nicuşor Dan e chemat să-i găsească răspunsul potrivit pentru poziţiile-cheie de la SRI şi SIE.

Între timp, ofensiva informaţională rusă continuă. La fel şi perfecţionarea într-un ritm accelerat a strategiilor de influenţă şi a campaniilor de dezinformare. Moştenirea KGB se pliază primejdios pe noile tehnologii, având ca reper îndemnul lui Sun Tzu cu privire la duşman: „Nu-l slăbi nici o clipă, hărţuieşte-l. Atacă-l când şi acolo unde nu este pregătit; acţionează când el nu se aşteaptă la aşa ceva”.

Suntem pregătiţi să facem faţă ofensivei permanente? Dacă vrem să rămânem o ţară şi o democraţie, nu avem de ales.