Decenţa se poartă, nu se strigă

Undeva, într-un spital elveţian, de o neutralitate  proverbială, care nu ne va spune niciodată dacă, în afara orelor de vizită, pe acolo se intră cu bon de ordine sau cu şpagă la bodyguarzi,  Regina Ana îşi trăieşte cele mai dureroase şi triste zile  ale celui de-al 90-lea an de viaţă.

Drumul se îngustează implacabil, cu fiecare zi picurată din clepsidră, timpul dându-i o nouă încercare. Chiar şi aşa, Alteţa Sa îşi “veghează” supuşii în tăcere şi într-o  cuceritoare demnitate, oriunde s-ar afla ei.  În replică, viaţa a creat în contul lor un flux de simpatii, de admiraţie devenită instantaneu veneratie,  la limita cu ceva sacru.   Dar astăzi regalitatea nu mai are în ea decât ceva nostalgic:  românii au ratat ieşirea de pe autostradă şi acum nu e decât un sens unic prin mijlocul câmpului.  Aşa a sunat alegerea lor, aşa au considerat ei sau alţii pentru ei; şansa monarhiei a rămas o variantă “istorică” ... şi atât. Indiferent de verdictul lor, Regina şi-a purtat “coroana” cu o admirabilă discreţie, natural, fără fonfleuri şi farafastâcuri, înveşmântată într-o regală modestie, zâmbind şi învăţându-i pe cei care au stat să-i asculte  vorbele şi trăirea că viaţa este frumoasă indiferent de rang, că bunul simţ a fost  “inventat” în primul rând pentru oameni şi că decenţa este o stare  ce ne vorbeşte de un echilibru interior al oamenilor, al unei societăţi, în general.  Lecţie nescrisă, dată cu zâmbetul pe buze, mereu c-o vorbă bună şi radiind înţelepciune şi smerenie faţă de valorile autentice, povaţa Alteţei Sale a picurat linişte şi a colorat cu tonuri blânde un colţ de lume ireal de temperamentală. 

         ... O lume-n care, în plina căldură şi zumzăială estivală, la Bucureşti, într-un interviu “focus” acordat unei televiziuni, premierul Ponta se împăunează cu “normalizarea” relaţiilor instituţionale între Guvern şi Preşedinţie, făcându-ne să ne întrebăm dacă această normalizare este ... normală sau e doar o excepţie. El se arată  încântat de reuşita tentativei lui de conciliere cu Traian Băsescu, măcar de formă, în faţa “fotografului”, apreciind că joaca de-a şoarecele şi pisica, aidoma unor copii de grădiniţă, nu dă bine şi, în plus, este contraproductivă pentru ţară şi imaginea ei. “Faptul că cele două instituţii nu s-au mai sabotat, că nu a mai fost un război continuu, pentru România a fost un lucru bun”. Revelaţie ministerială de top, coabitarea celor doua săbii, prea lungi şi prea ascuţite uneori, neîncăpând în aceeaşi teacă, este o performanţă care ar putea fi consemnată în CV-ul domnului prim- ministru. Victor Ponta ne vorbeşte despre cum, atrăgându-şi chiar critici din partea unora, şi-a călcat pe inimă, pentru binele ţării, lăsând de la el, conciliant cum n-a mai fost vreodată, abandonându-şi orgoliul într-un colţ de birou doar cât să fie bine (cald oricum va fi la vară). Suntem asiguraţi că “2013 va fi un an mai liniştit şi nici 2014 nu va fi un an foarte agitat”. Veştile bune dau buzna peste noi, spunându-ne despre “dregătorii” statului care nu se mai şicanează reciproc şi au descoperit un zăcământ cu niscaiva urme de decenţă. Normalitatea pare a fi însă doar o stare indusă artificial, de convenienţă. Este o încercare de a fi altfel decât de obicei până acum.

... Alteţa Sa ne învaţă că bunătatea nu are anotimpuri şi ţine mult mai mult decât un mandat. O viaţă-ntreagă. Şi, de asemenea că, fiind bunuri de preţ în materie de moralitate, cu decenţa şi bunul-simţ nu te lauzi niciodată. Pentru că le priveşti ca pe ceva normal. E drept, doar atunci când fac parte din modul tău de a fi.