De ce m-am întors în România

În România, e mult loc de făcut mai bine, în comparaţie cu ce poţi face în altă ţară       FOTO: Shutterstock

Am plecat să studiez în afara ţării, însă cum am avut ocazia, m-am întors. De ce? Pentru oportunităţile pe care le am aici.

Mă chinui de ceva vreme să scriu pe blog, însă am reuşit să găsesc tot felul de scuze. Scuza numărul 1 este RIUFul, a.k.a. cea mai aglomerată perioadă din an în meseria de PR EDUCATIVA. Am scris zeci de texte, adaptate la tot atâtea audienţe, am monitorizat, am evaluat şi aştept în câteva zile să culeg roadele a ceea ce sper eu, va fi o toamnă bogată în studenţi cu chef de plecat la studii afară.

Dar postul acesta nu e despre RIUF şi nici despre plecat, ci despre întors. Vă povesteam aici că mă enervează atitudinea conform căreia îi judecăm pe oamenii care pleacă şi nu îi încurajăm. Nu pot să-i judec nici pe cei care aleg să nu se mai întoarcă, ştiu că majoritatea au abandonat lupta împotriva sistemului din ţară. Însă pot să aduc argumente pentru care ai vrea să te întorci. Şi despre asta vreau acum să scriu, de ce m-am întors în ţară.

În primul rând, nu am plecat cu gândul că nu mă mai întorc aici. Am plecat la studii aş vrea să spun cu mintea deschisă la orice posibilitate, însă cred că mereu am vrut să mă întorc - probabil d-asta am şi început un master aici, pe lângă cel pe care urma să-l studiez în UK.

Poate cel mai puternic motiv a fost familia. Şi aici îmi includ şi prietenii, deoarece în cei 3 ani de facultate din ţară am ajuns să petrec mai mult timp cu ei decât petreceam cu ai mei şi îmi sunt toţi atât de dragi ca şi cum am fi rude. 

Pe urmă, nu mă vedeam lucrând acolo. În domeniul meu, nici nu cred că sunt joburile pe toate gardurile în străinătate, cu atât mai mult cu cât ar trebui să faci eforturi suplimentare să înţelegi piaţa şi consumatorul în comparaţie cu ce ar trebui să facă un rezident, care a trăit cu media de acolo şi le cunoaşte specificul. Nu mă plâng, doar că nu am avut vreun interes să mă dezvolt în direcţia asta.

Nu m-am gândit la criza economică şi cât de greu îmi va fi să îmi găsesc un job aici (deşi prietenii mei treceau prin asta). Cumva, am fost mereu încrezătoare că voi găsi ceva de muncă şi până să ma întorc definitiv în ţară, aveam 3 oferte de muncă. Fără ca eu să încep să caut ceva.

Acum sunt convinsă că din cele 3 am ales-o pe cea mai bună, de departe. Îmi place caracterul social al jobului meu şi nu ştiu dacă aş fi avut aceeaşi satisfacţie lucrând în domeniul educaţiei în afara ţării. Fără să am vreun sentiment de patriotism ieşit din comun, dacă reuşesc să schimb şi o fărâmă din educaţia de aici-fie că oferi tinerilor o variantă la facultăţile în care se predă după cărţi vechi de câţiva zeci de ani, fie că încerci să schimbi din interior, sunt mult mai fericită decât dacă aş modifica sistemul educaţional din Franţa, să zicem. 

Pentru că aici ai de parcurs un drum mai lung al schimbării şi satisfacţiile sunt mai mari. În plus, cred că e mult mai uşor să fii antreprenor aici, pentru că încă resimţim efectele comunismului şi sunt zone insuficient dezvoltate.

După cum ziceam, nu-i judec pe cei care aleg să nu se mai întoarcă, pe cei care nu mai cred că se poate schimba ceva aici, dar vă spun, în România e mult loc de făcut mai bine şi satisfacţia pe care poţi să o ai peste ani, când vei povesti că ai fost parte la schimbare valorează mai mult decât orice salariu cu multe zerouri într-o monedă străină.