De ce să plece din ţară? Să stea aici să se chinuie!

Atitudinea conform căreia trebuie să moară şi capra vecinului dacă a mea nu se simte bine e din ce în ce mai prezentă în societatea noastră.

Mă enervează groaznic cum se pune problema când vorbim despre cei care pleacă din ţară. Fie că pleacă să muncească sau pleacă să studieze, îi arătăm cu degetul şi-i învinuim pentru problemele noastre.

Vorbim despre „brain drain”, declarăm că universităţile internaţionale vin să-i recruteze pentru că nu există oprelişti şi per total avem impresia că nu progresăm ca ţară şi societate pentru că nu stau domne oamenii ăia în ţară.

Dar de ce nu ne gândim şi care sunt motivele lor? Să încercăm să gândim obiectiv şi să facem o listă de argumente pro şi contra. Sunt de acord să le dăm şi ponderi, că unele argumente cântăresc mai mult decât altele, însă tot nu cred că pentru mulţi oameni lista argumentelor pro o depăşeşte pe cea a argumentelor contra. E important să stau în locul unde m-am născut, dar e mai important să am bani să mă întreţin.

Cred că avem o atitudine foarte greşită când în loc să văd care sunt motivele oamenilor acestora să plece şi să încerc să le ofer ce caută ei în străinatate aici, încerc să-i opresc. Am văzut zilele trecute un reportaj la TV în care se vorbea despre exodul profesorilor şi prezentau cazul specific al unei profesoare de limbi străine care pleca să caute de muncă într-un hotel de-afară. Se spunea despre ea că din salariul de 7 milioane nu-şi mai putea întreţine copilul. Pe mine mă miră că şi l-a putut întreţine până acum.

Cum poţi să te gândeşti să împiedici femeia asta să plece din ţară şi să-i ofere copilului atât mai multe oportunităţi-provenite din banii câştigaţi, cât şi un mediu familial mai bun, având în vedere că mama nu va mai fi mereu supărată şi preocupată de ce îi pune mâine pe masă?

Şi e aceeaşi problemă când vorbesc despre studenţii care pleacă să studieze în străinătate. De ce să nu aibă acces la alt tip de resurse? De ce nu i-am susţine să cunoască o nouă cultură? Şi, de cele mai multe ori, cunosc mai multe culturi pentru că studenţii internaţionali provin din zeci de ţări. Eu am fost plecată la studii în străinătate şi deşi mi-a fost foarte greu să fiu departe de familie, aş face-o din nou oricând datorită experienţei academice pe care am avut-o, despre care o să vorbim într-o altă postare.

Uneori se şi încearcă susţinerea celor care pleacă la studii. Îmi aduc aminte de Bursa Guvernul României. O iniţiativă foarte bună, prin intermediul cărora se dorea să ofere

“tinerilor români de elită posibilitatea: de a se perfecţiona la facultăţi de prestigiu din lume, urmând cursuri universitare, de masterat sau doctorat la universităţile alese chiar de ei şi beneficiind de susţinere financiară din partea statului; de a-şi construi o carieră de manager public în România. Programul urmăreşte să susţină procesul de modernizare a administraţiei publice, prin formarea unui corp profesionist şi performant de funcţionari publici, cel al managerilor publici, investind în instruirea tinerilor români, oferindu-le posturi de conducere în administraţia publică la revenirea în ţară după finalizarea cursurilor. Bursa Specială "Guvernul României" oferă, în acelaşi timp, o alternativă viabilă "exodului creierelor" prin investiţia în dezvoltarea capitalului intelectual şi crearea oportunităţilor pentru tinerii români de a-şi construi o carieră în ţară, în condiţii motivante care să stimuleze competitivitatea şi profesionalismul.”Sursa.

Prin intermediul acestei oportunităţi au plecat la studii 150 de persoane conform Adevărul. Din aceştia s-au angajat în posture publice…..0! Deci creăm un proiect foarte bun degeaba, pregătim oamenii ca la întoarcere să nu le oferim joburi şi să nu le dăm posibilitatea să aplice aici ce-au învăţat acolo. Atunci de ce ne mai miră că pleacă?

Am asistat anul trecut la o discuţie cu unul dintre iniţiatorii proiectului, care povestea că toate detaliile erau puse la punct (cine le oferă bani să plece, cum se realizează decontarea), mai puţin cine-i angajează la întoarcerea în ţară. Aşadar, nefiind responsabilitatea nimănui, au rămas fără job şi fără posibilitatea de a se angaja. Nu am mai găsit informaţii despre program, deci cred că în loc să lucreze la a remedia defectele din program, l-au oprit.

Mi-ar plăcea să începem să ne schimbăm atitudinea. Vreau ca de azi, dacă nu, cel târziu de mâine, să nu ne mai gândim cum să-i oprim pe oamenii aceştia să plece, ci cum să le oferim oportunităţi să rămână.

Să investim mai mult în educaţie, să facem cursurile/orele interactive şi centrate pe dezvoltarea personală a elevului, să putem susţine economic salarii competitive pentru profesori şi medici, să atragem la noi în ţară studenţi internaţionali pentru a le oferi celor care rămân în ţară contactul cu alte culturi, să îi ajutăm pe cei care au plecat la studii să se întoarcă şi să le oferim posibilitatea să realizeze schimbările de care avem toţi nevoie. 

Şi nu-s idealistă, o să vedeţi că treptat o să se întâmple.