Dacă se va întâmpla asta și din nou se declanșează urgia, este oare România pregătită cu un răspuns de supraviețuire?

Suntem în momentul în care se redistribuie cărțile din pachetul de cărți care a fost constituit și alimentat de națiunile planetei după și în condițiile specifice în care s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial.

Foto: EPA EFE

Principiul fundamental al noului joc imaginat în acea perioadă de învingători a fost, oarecum optimist și cu certă speranță că cineva va putea să uite cândva ororile petrecute, că națiunile numii se vor trezi a doua zi dimineață sub auspiciile Noii Ordini Internaționale care, la bază, fiindcă invoca marile principii ale democrației, consacra în fapt un sistem dual: în cadrul ONU, organizația-simbol a acestei noi ordini, avea să funcționeze Consiliul de Securitate conducător absolut alcătuit din învingătorii momentului și apoi tot restul de națiuni, îmbiate cu speranța că promisiunea „un Stat, un vot” avea să funcționeze perfect. Știți rezultatele și,  mai ales, vedeți cum, de fapt, situația începe să se degradeze rapid și puternic, anticipând poate un sfârșit la fel de tragic ca cel al Societății Națiunilor.

Niciodată jocurile nu se pot repeta la modul identic, inclusiv acestea destructive, atât de spectaculoase și d pline de învățăminte.

Dar, pe fond, despre ce ar putea fi vorba?

În opinia mea, cea mai mare schimbare care loc acum și pentru care nu știu dacă Europa și România sunt pregătite, este abandonarea, sub presiunea enormă a crizelor suprapuse din acest moment, a sistemului tradițional de relații internaționale (cu toată arhitectura sa de convenții, tratate și instituții care să le garanteze aplicarea în practică) în favoarea a ceea ce se numește „diplomația tranzacțională”.

Este vorba despre reîntoarcerea brutală a principalilor actori de pe scena lumii spe un sistem care tratează acordurile dintre țări doar ca niște tranzacții comerciale (de tpul do ut des), privilegiind interesele naționale și câștigurile pe termen scurt, prioritare față de vechile alianțe ideologice sau generate de credințe comune în valori universale. 

Nu este vorba doar despre o schimbare majoră de poziționare diplomatică, ci de revenirea la principiile unor școli de forță vechi de când lumea, cele care au redactat secole și milenii niște zeci și sute de mii de tratate care erau strict punctuale, precum și alianțele și garanțiile de securitate ale acelor timpuri. Principiul, atunci și care începe să fie revigorat acum, este că s-a terminat cu toate acestea dacă sunt (cum este cazul acul) redactate în termeni generali și fără perspectivă de expirare. Dimpotrivă, noua școală de gândire spune că toate experiențele de acum arată că tratatele, oricât de solemne, încep să fie reevaluate în funcție de raportul costuri/beneficii sau de posibilitatea imediată de a realiza studiul de impact asupra eficienței acestora în cadrul unui conflict.

Context în care, firesc, sistemul de alianțe global sau cele largi-regionale au început să fie considerate extrem de costisitoare (de unde și cealaltă dezbatere care revine în forță, cea despre costurile uluitor de ridicate ale impunerii păcii).

Greu să placă situația unor țări mici și total dependente, dificil de acceptat situație chiar pentru puterile de dimensiune medie, dar în condițiile în care am văzut că jucătorii de talia Trump, Putin, Xi, Modi, cad de acord asupra unor linii de joc și vorbesc în liniște despre nevoia de a coopera pentru elaborarea unei noi ordini globale, nu este deloc de mirare că mișcarea următoare este preferința acordată acordurilor directe la acest nivel stratosferic de putere. 

Restul?

Păi, dacă luăm Europa noastră de toate zilele, ați auzit cum o poziționează Trump, aliatul nostru cel mai de seamă, pe locul patru, doar pe locul patru în ordinea priorităților sale. 

Sigur că urmează mișcări de repoziționare și în interiorul UE, începând, poate, cu renunțarea la respectarea sacrosantului vot în unanimitate. Poate va fi și asta dar, după părerea mea, este târziu și instituțiile comunitare sunt mult prea lente și înaintează în ordine diferită, tocmai fiindcă interesul accesului la o porție cât d cât majoră din tortul energetic care se profilează la orizont, va face să existe discuții majore, odată cu estimarea consecințelor concesiilor majore care se vor face în continuare, România rămânând în primul rând al acestor angajamente.

Dar, între timp și peste tot în jurul Europei, se tot aude de jocuri paralele țesute pe baza înțelegerilor (reale sau presupuse, vom vedea) între participanții la partida de pocher cu participare ultra-restrânsă la care miza o reprezintă noua hartă de putere a lumii.

Oricum, e de meditat la semnalul pe care l-a dat acum UE: propunerea de a se institui o perioadă de probă de nu mai puțin de 15 ani, jumătate de generație, în care vechii membri să poată observa și la nevoie penaliza noii primiți dacă vor încălca regulile. Să fie o recunoaștere că ceva n-a mers deloc cum era prevăzut și un pas înapoi față de Tratele la care am aderat la organizație? Evident  că da, întrebarea este dacă aceste toate se vor transforma în reguli care să fie adoptate de Statele Membre, după cât timp și cine va mai rămâne s-o și aplice...

Întreb asta tocmai pentru că mersul jocului a fost deliberat accelerat și vor rămâne în, fie și în camerele mai mic de negocieri secundare, doar statele care au venit deja cu oferte. Ceilalți, tot deliberat, ridică plafonul mizelor, așa cum a făcut-o luni Rusia cu anunțul privind posibilitatea de a exporta doar către SUA o cantitate de 3-3,5 milioane de tone lunar de motorină, nivel cu mult superior celui evocat de Trump și care, oricum scuturase foarte tare piețele diplomatice și comerciale.

Un joc, o schimbare structurală care sigur că va produce efecte, inclusiv în spațiul european, oricum influențând piețele în imediat. Avem  oare o gândită o replică proprie? Cine o va susține și cu ce preț?.

Nu, atunci sigur ne vom limita să oftăm neputincioși anunțuri ca cel de la ENGIE privitor la inexorabila scumpire a gazelor în proximele facturi, poate încălzindu-ne cu speranța că, în vreun fel, ne va ajuta UE, cum ar fi zi cineva.

.