Cristian Ţopescu - In memoriam

0
0
Cristian Ţopescu FOTO Mediafax
Cristian Ţopescu FOTO Mediafax

A mai plecat dintre noi un Om adevărat, adică o personalitate exemplară. Prin comentariile dânsului, noi aflam mereu că şi sportul este o artă, respectiv aflam diferenţele dintre această artă şi formele ei mai mult sau mai puţin degradate, pseudo-artistice (ciorovăiala, ciondăneala, ruperea oaselor).

În prestaţia orală a cuiva, prima condiţie este timbrul vocii. Toate însuşirile vocii pot fi controlate de un vorbitor, exceptând timbrul acesteia, care este şi un semn al caracterului celui ce vorbeşte. Cristian Ţopescu avea o voce cursivă, armonioasă, i-am putea spune chiar auriferă, inclusiv atunci când intensitatea ei ajungea la un prag maxim, datorită entuziasmului (victoriei). Timbrul vocii este un dat natural, restul ţine de instrucţie şi de educaţie.

Avea o informaţie enciclopedică în toate sporturile pe care le comenta (fie ele de echipă sau individuale). Pe unele le-a prestat chiar dânsul, până să ajungă Comentator consacrat. În ultimul Interviu, publicat în „Adevărul“, ne vorbeşte de efortul făcut pentru a se informa înaintea oricărui meci, a oricărui spectacol sportiv. Aici apare şi ideea că spontaneitatea în comentarii nu este posibilă decât dacă ai o informaţie bogată, însă şi destulă claritate în gândire. Dar, spontaneitatea se bazează pe intuiţie, iar la baza acesteia stă sensibilitatea afectivă, afectivitatea. Comentariile lui Cristian Ţopescu sunt marcate de pathos, care este însoţit de un ethos, şi care se transmite spectatorilor instantaneu, cu o viteză care se apropie de viteza luminii. În acelaşi Interviu, mai apare şi ideea celor două comentarii, adică în caz de câştig sau în caz de pierdere a jocului sportiv. Caracterul enciclopedic al informaţiilor se referă nu doar la informaţia din sport-sporturi, ci şi la contextul desfăşurării jocurilor. Când acestea aveau loc în străinătate („afară“), prin comentariile lui Cristian Popescu noi aflam câte ceva, şi nu puţin, despre peisajele de acolo, despre complexele sportive (stadioane, săli, dotări tehnice), despre atmosfera generală şi reacţiile publicului, deci despre civilizaţia apuseană. La acest capitol, Cristian Ţopescu interfera cu Vocile de la „Europa Liberă“, dânsul fiind un autentic liberal.

Cu această experienţă de viaţă a lui Cristian Ţopescu, putem înţelege de ce intelectualii autentici nu mai intră în viaţa politică, plină de mediocrii şi analfabeţi, dar înţelegem totodată şi de ce majoritatea cetăţenilor acestei ţări nu se mai prezintă la vot.

Date fiind încercările prin care a trecut, mă aşteptam ca după 1989 să înfiinţeze o Şcoală de comentatori, care putea fi şi o Secţie specială a oricărei „Facultăţi de Jurnalism“. Dar, din păcate, n-a fost să fie aşa, biografia dânsului luând un alt destin. Noul regim, cu democraţia lui infantilă, a dus la o explozie a libertăţii care, în multe domenii, a ajuns să fie libertinism şi libertinaj. În aceste condiţii, oricine poate zice orice şi oricum, Regulile oricărei arte intrând în disoluţie. În aceste condiţii, putem compara comentariul lui Cristian Ţopescu cu marea majoritate a comentariilor confraţilor săi de azi. Unii vorbesc atât de mult şi de tare, încât pe primul loc, în auzul nostru, intră până la asurzire, nu spectacolul comentat, ci comentarea spectacolului. Alţii intră în tot felul de aprecieri privind calitatea prestaţiei sportivilor, încercând să influenţeze, până la limita manipulării, opiniile personale ale spectatorilor. Apoi, mai ales comentatorii ieşiţi la pensie, în loc să rămână acasă, în faţa televizoarelor, trec la prestaţia verbală publică şi ne împuie capul cu toate amintirile lor din „vremurile de altădată, când era bunica fată“. În sfârşit, dacă apar doi comentatori la acelaşi spectacol, lupta adversarilor din teren este înlocuită repede cu lupta dintre comentatori, fiecare dorind să fie cam cum era Bulă odinioară, adică „Primul la sport, primul la învăţătură“ (dar nu la cea de minte). Prestaţia calificată de comentator sportiv a lui Cristian Ţopescu este conservată în documente. Prin analiza lor temeinică, se poate ajunge la stabilirea unor Reguli adunate într-un posibil şi necesar Cod, care s-ar putea numi chiar „Deontologia comentariului sportiv“. Asupra acestei teme importante voi reveni.

După anul 1989, ca tot omul (intelectualul) supus încercărilor „de pe vremea comuniştilor“, a intrat şi Cristian Ţopescu în politică, la liberali, desigur. Nu după multă vreme, dezamăgirea a venit, întărindu-se progresiv. Într-un amplu şi dens interviu, dânsul ne explică, în forma cea mai simplă şi clară, motivele intrării şi mai ales ale retragerii din viaţa politică. Dânsul se referă la toţi oamenii politici (politicieni), nu doar la unii sau alţii. Aceştia - adică şi unii şi alţii - ziceau una, dar făceau alta, adică umblau cu promisiuni deşarte. Încet, încet, oamenii şi-au pierdut încrederea în toţi politicienii şi în toate partidele. Cu această experienţă de viaţă a lui Cristian Ţopescu, putem înţelege de ce intelectualii autentici nu mai intră în viaţa politică, plină de mediocrii şi analfabeţi, dar înţelegem totodată şi de ce majoritatea cetăţenilor acestei ţări nu se mai prezintă la vot.

P.S. În vremurile de demult apuse, Cronicarul zicea „Nasc şi în Moldova oameni“, la care eu am simţit nevoia să mai adaug „Pasă-mi-te în toată Ţara Românească“ (România). Cristian Ţopescu a fost unul dintre aceşti oameni, cu adevărat Oameni. Să sperăm că - deşi nu a înfiinţat o Şcoală, ca instituţie, fiind doar un Profesor al vieţii sportive concrete -, va avea cât mai mulţi urmaşi sau succesori, din „acelaşi aluat“ (eiusdem farinae)!

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite