Căutarea disperată de soluții pentru a face față schimbărilor climatice dramatice

0
0
Publicat:

Avem două mari posibilități.

Prima este de a spune că schimbările climatice sunt doar o propagandă falsă și agresivă propagandă de interesele obscure ale celor care vor să distragă atenția de la adevăratele probleme și, în consecință, să convingă pe liderii planetei să mai investească altceva decât de în lista nesfârșită de cumpărături, acum că s-au deschis toate arsenalele vechi și prăfuite care trebuie reorientate către țările mici, cu atât mai ascultătoare cu cât sunt mai dependente și fără identitate națională reală.

Picture1 png

A doua, uitându-ne geam, este să încercăm să dăm credit celor care, în disperare de cauză, deschid o dezbatere – la care România politică nu are nici timp, nici dorință de a a participa – despre cum resursele tehnologiilor de vârf pot să fie folosite pentru a îndigui procesele de distrugătoare care afectează dramatic diferite regiuni ale globului, începând, firește, cu acest val de căldură extremă care va dura cel puțin până la finele anului în emisfera nordică, poate chiar și mai mult așa cum anunță Organizația Meteorologică Mondială în raportul lor de luna trecută pe care nu știu dacă vreodată guvernanții noștri își vor găsi timpul să-l lectureze. Poate vă interesează pe dvs, aveți aici principalele date și, mai ales, concluzia la care au ajuns specialiștii: analizând datele din 2022, se confirmă faptul că Europa se încălzește într-un rit mai mare decât dublul mediei înregistrate din 1980 încoace, cu condiții climatice extreme care au produs decese și probleme economice.

Capture JPG

Indicii de alertă extremă în Europa (vedeți aici analizele și proiecțiile schimbărilor actualizate combinând diferite surse justifică - și măcar acesta este semnul foarte bun că omenirea mai are resurse de reacție – un început foarte serios de reunire a forțelor organizațiilor internaționale în găsirea unor soluții de folosire a resurselor colosale oferite de posibila folosire a Inteligenței Artificiale (IA) în lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice asupra resurselor de hrană și apă.;

În acest sens, a fost lansat un concurs destinat micilor companii care se lansează acum în domeniu, resursele considerabile fiind asigurate de Agenția Internațională pentru Energie, Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor ITU, UNESCO și Banca Mondială cu ocazia Summit-ului Global pentru Inteligență artificială organizat la Geneva pe 7 iulie, parte a activităților care se desfășoară pe platforma AI FOR GOOD lansată de ITU în parteneriat cu alte 40 de organizații din sistemul ONU , o platformă digitală care urmărește identificarea și dezvoltarea aplicațiilor practice pentru IA, urmând ca cei care vor fi premiați în competiție să aibă la dispoziție întreaga rețea pentru promovarea companiei și soluției sale comerciale.

Picture3 png

Poate că ai noștri responsabili în domeniu ar fi trebuit să promoveze datele acestui concurs (le găsiți aici). Poate, dacă i-ar fi interesat dacă, da sau nou, există răspunsuri românești în domeniu care, eventual, să poată fi promovate la scară globală, deoarece sunt 5 întrebări, cinci teme puse în fața candidaților care se pot transforma foarte ușor în priorități de acțiune pe scară națională. Le găsiți aici  și imaginați-vă doar ce ar putea să însemne ca ministerele noastre de resort să lanseze, spre exemplu, propriul concurs pentru identificarea rezultatelor naționale în urma aplicării analizei IA folosind Earth Map pentru monitorizarea complexă a suprafețelor agricole pentru un raport real asupra situației în teren și în studierea comparativă a efectelor secetei și deșertificării.

Poate vom face și noi ceva, dar nu înainte de alegeri, căci până atunci mai sunt atâtea picioare de rupt și scandaluri de înfundat dușmanii politici căci chiar, omenește, nu mai e timp de prostii din astea cu sau fără Inteligență artificială pe care să le lăsăm altora, cu banii lor cu tot.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite