Brexit sau despre referendumul unor „troglodiţi“

0
0

Reacţia la rezultatul referendumului Brexit ridică câteva semne de întrebare cu privire la felul de a gândi a unora dintre concetăţenii noştri. Aici îi am în vedere pe cei care, prin pregătire şi meserie, au o oarecare vizibilitate în societate şi, în consecinţă, sunt preţuiţi civic de cei care din comoditate preferă să le ia de bune ideile.

Aceste persoane, mai mult sau mai puţin publice şi cu pretenţii docte, au emis o serie de păreri care suferă de un reducţionism periculos. Cea mai deranjantă dintre aceste păreri, în special pentru cetăţeanul de rând, este cea conform căreia balanţa referendumului a fost înclinată de persoanele de peste 50 de ani şi puţin instruite. Poate că aşa a fost, dar dacă se chestionează credibilitatea votului universal, atunci se pune sub semnul întrebării constituţionalismul modern. Iar în lipsa constituţionalismului, nu ştiu ce alternative avem.

Unii plusează afirmând că mulţi britanici nu au ştiut pentru ce anume votează. Se sugerează deci că britanicii şi-au exprimat opţiunea fiind învăluiţi de ignoranţă. Dar faptul că în anul 2014, în Marea Britanie s-au publicat cele mai multe cărţi pe cap de locuitor din tot continentul european, deci nu doar din UE, nu înseamnă nimic? Şi nu oricum, în total s-au publicat aproape de două ori mai multe cărţi decât a doua ţară din clasament, Germania, şi de peste douăsprezece ori mai multe decât în România. Numărul de cărţi publicate spune ceva despre nivelul general de cultură al unei societăţi. Să se fi dat peste cap balanţa de la statistica pentru 2014? Mă cam îndoiesc.

Unii au sugerat sau i-au acuzat mai discret pe bătrânii din Marea Britanie că au votat iresponsabil, căci nu au luat în considerare faptul că anii lor de viaţă sunt mai reduşi la număr decât cei ai tinerilor care urmează să trăiască mai mult sub umbrela Brexit-ului. Cu alte cuvinte, bătrânii nu mai au mult de trăit, astfel că nu prea i-a interesat dacă au făcut alegerea cea mai bună.

Cei care au făcut aceste sugestii s-au gândit că poate britanicii de vârsta a doua sau a treia au prins şi alte vremuri, când Marea Britanie de-abia aderase la proiectul european? Poate că cetăţenii britanici de atunci, mulţi dintre bătrânii de astăzi, nu se aşteptau la atâta centralizare instituţională, la atâta birocraţie şi la atâtea taxe. Tinerii britanici de astăzi nu pot face vreo comparaţie cu o Mare Britanie afară din UE, pe când bătrânii da. Eu ştiam că experienţa este cel mai bun sfătuitor politic, dar poate opinologii români au descoperit ceva nou.

Dacă rezultatul referendumului ar fi fost diferit, aceşti opinologi probabil ar fi concluzionat că nivelul de civilizaţie şi-a spus cuvântul. Rezultatul fiind pro-Brexit, au concluzionat că păşunismul „perfidului Albion” a vorbit. Cine să-i mai înţeleagă pe domnii aceştia, care jonglând cu dubla măsură, jignesc pe unii dintre britanici, acuzându-i voalat de trogloditism.

În ritmul acesta, oricare cetăţean european care şi-ar permite o critică la adresa principiilor de funcţionare ale UE şi care ar cere reformarea UE, ar trebui să se aştepte la acuzaţia de trogloditism? Tendinţa asta pare a fi…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite