Bolojan Claude Van Damme: taxe rapide, lovituri grele, reacții lente
0Titlul filmului: Guvernul Bolojan. Gen: dramă economică cu accente de comedie neagră.
În rolul principal, premierul Ilie Bolojan. Un om hotărât, disciplinat, eficient, dar care, din dorința de a face ordine, a început să dea lovituri mai repede decât apucăm să înțelegem de unde vin. De la TVA, accize, dividende, pensii, locuințe, toate au intrat în scenariu. Un film cu buget mare, dar cu scenariu grăbit.
Intrarea în scenă: lovitura de taxă
Să recapitulăm. În mai puțin de două luni, Guvernul a anunțat:
• creșterea TVA la 21%,
• accize mai mari la carburant, alcool și tutun,
• impozit pe dividende ridicat la 16%,
• contribuție de sănătate pentru pensiile peste 3.000 lei,
• impozite locale mai mari,
• plafonarea sporurilor pentru condiții vătămătoare,
• și revizuirea veniturilor din companiile de stat.
Dacă ar fi un film, ar fi acea secvență în care protagonistul lovește în toate direcțiile, cu intenția de a câștiga, dar fără să se asigure că spectatorii rămân în siguranță.
Pentru prima dată după mulți ani, România are un guvern care arată că vrea să facă. Dar problema e cum face. Reformă cu forța nu e același lucru cu reforma cu sens.
Bătălia de la TVA și ce simt oamenii
Creșterea TVA pare o decizie rece, de contabil. Dar pentru omul obișnuit, e o poveste despre cafeaua care s-a scumpit din nou, despre chiria care urcă, despre ratele care nu mai ajung, despre costul vieții care crește fără explicații clare.
Pentru antreprenori, e un deja-vu fiscal: tot mai mult efort, pentru tot mai puțină predictibilitate. Pentru stat, e o soluție rapidă, dar cu efecte lente și grele în buzunarul populației.
E genul de lovitură „bine intenționată” care poate aduce încasări rapide, dar și reacții sociale negative în lanț. Românii nu contestă nevoia de reformă. Contestă nedreptatea din modul în care e aplicată.
Antreprenorul, figurantul care plătește nota
În tot acest film, antreprenorul român e personajul secundar care ține greutatea scenei. El nu are sindicat, nu are fond de rezervă, nu are protecție. Când crește TVA, antreprenorul nu doar că plătește, ci și cară tot efortul din spate: administrează, calculează, colectează, corectează. Și de multe ori, o face pe propria cheltuială.
Chiar și așa, antreprenorii români nu sunt neapărat împotriva reformelor. Doar cer reguli clare și timp să se adapteze. Predictibilitatea este oxigenul lor. Iar fără predicitibiltate, se sufocă.
Bolojan, omul care chiar vrea să facă ordine
Să fim onești, Ilie Bolojan e printre puținii politicieni care au demonstrat că pot face ordine. La Oradea a fost disciplină, eficiență, rezultate. Dar guvernarea unei țări e alt film. Nu poți aplica același regim de „executare imediată” într-un sistem ce reprezintă 19 milioane de oameni, fără un plan clar de protecție socială și comunicare coerentă. Căci reforma fără empatie e tot o formă de abuz.
Și da, România are nevoie de un lider care să spună „ajunge”, care să reducă risipa, să taie din consiliile fantomă, să restructureze companiile de stat. Dar are nevoie și de un guvern care să explice, să asculte, să tempereze ritmul. Altfel, chiar și cea mai bună intenție se transformă într-o avalanșă fiscală.
Unde lovește corect și unde doare
Corect: reforma companiilor de stat. Era timpul ca cineva să pună reflectorul pe sinecuri, pe CA-uri și pe salariile din agenții inutile. Dacă merge până la capăt, aici ar putea fi prima victorie reală a guvernului Bolojan.
Unde doare: graba cu care s-au aplicat taxele fără protecții clare pentru mediul privat și fără etapizare. Pentru o economie deja fragilă, fiecare procent în plus e un test de supraviețuire. Nu contează doar cât tai, ci și de unde și cum.
Riscurile din partea a doua a filmului
Dacă reformele nu sunt calibrate și comunicate coerent, România riscă:
• o scădere accentuată a consumului,
• investiții amânate,
• exod de firme mici,
• creșterea șomajului mascat,
• și, cel mai grav, o criză economică în creștere și adâncirea crizei de încredere.
Când oamenii nu mai cred în bunele intenții ale guvernului, nici măsurile bune nu mai au efect. Economia nu funcționează doar cu cifre — funcționează cu încredere. Iar încrederea e, uneori, cel mai valoros capital.
Finalul, poate cel mai important act
Poate că nu avem nevoie de un guvern care să dea lovituri spectaculoase. Avem nevoie de unul care să construiască ritmic, clar, asumat. Da, deficitul este uriaș. Da, reformele sunt obligatorii. Dar nu poți salva un pacient doar prin tăiere. Ai nevoie și de o terapie de încredere. De dialog. De umanitate. De un guvern care să nu pară doar „disciplinat”, ci și conectat la oameni.
Și dacă premierul Bolojan chiar vrea să reușească, poate că următoarea sa scenă nu trebuie să fie una de acțiune, ci de reflecție. Uneori, cea mai mare forță nu e să lovești mai tare, ci să faci o pauză. Să privești sala, să vezi ce reacție ai stârnit, să asculți murmurele și liniștea din public. Pentru că abia atunci înțelegi dacă filmul tău a stârnit emoție sau doar a obosit spectatorii.
Poate că România nu are nevoie de un guvern care să facă șpagatul perfect între reforme și economie. Are nevoie de un guvern care să-și găsească centrul de greutate. Căci în dansul acesta complicat, nu câștigă cine e mai flexibil, ci cine rămâne în picioare.
Va urma!
Se încarcă comentariile...
