Noi am uitat că bătaia doare. România nu e perfectă, dar e mai bună decât era
0Bătaia doare. Întotdeauna a durut. Dar nu mă refer acum la cea fizică. Vorbesc despre bătaia de joc pe care o resimțim, despre răni emoționale și despre cum poporul acesta a fost bătut, în toate sensurile, de istorie, de politică, de propriile slăbiciuni. Și, cel mai grav, despre cum pare că ne-am obișnuit să ne batem singuri, fără să ne întrebăm cât de tare ne doare de fapt.
Suntem la răscrucea dintre Europa Occidentală și Estul îndepărtat. Între viitor și trecut. Între o Românie care continuă să progreseze – imperfect, dar în mișcare – și o nostalgie de carton, poleită cu poezii din Eminescu și mituri despre Ștefan cel Mare. Ne plac poveștile, dar ele nu ne țin de foame. Trăim în 2024, nu mai luptăm cu sulițe, ci cu realitățile unui secol în care tehnologia, educația și libertățile personale fac diferența.
România – progrese și frustrări
Trebuie să spunem adevărul: România nu e perfectă. Dar e mai bună decât era. Legile dure, reformele necesare pentru a intra în Europa, poate că au fost grele. Poate că n-au reparat tot ce trebuia. Dar suntem liberi să muncim oriunde, să călătorim fără vize, să visăm. Judecătorii nu mai stau la grătare cu politicienii și interlopii, iar corupția nu mai este chiar un sport național – cel puțin nu la fel de vizibil. Am progresat. Poate nu suficient, dar suntem mai departe decât credem.
Diaspora știe asta cel mai bine. Oamenii plecați știu ce înseamnă să privești spre România cu dor, dar și cu recunoștința libertăților câștigate. Cei rămași în țară, da, sunt frustrați. Pe bună dreptate. Prea multe promisiuni încălcate. Prea multe așteptări spulberate. Dar frustrările nu se vindecă întorcând spatele viitorului.
Duminică nu este despre candidați. Este despre România.
Elena Lasconi nu este perfectă. Nu este idealul unui prezidențiabil. Dar nici nu trebuie să fie. Nu votăm un salvator. Votăm o direcție. Între un om care face apeluri goale la citate din Eminescu, Ștefan cel Mare sau Iisus, dar nu oferă soluții, și un om care a demonstrat, fie și la scară mică, că este capabil să schimbe ceva concret, alegerea este clară.
Nu mai este vorba de PSD, USR, PNL, UDMR sau alte etichete politice. Este despre România. Despre ce alegem să fim: o țară care continuă să lupte pentru viitorul său european sau o țară care se scufundă în mituri sterile și nostalgii fără sens.
Noi și vina colectivă
E ușor să arătăm cu degetul. Unii sunt manipulați, alții sunt frustrați. Dar, în adâncul sufletului, știm că toți purtăm o parte din vină. Toți, la un moment dat, am întins un „plic” sau am dat un „telefon” pentru a rezolva ceva în propriul interes. Problema nu este cine este mai corect sau mai moral. Problema este ce facem acum.
Duminică nu trebuie să fie despre ceartă sau despre cine a greșit mai mult. Este despre ce alegem pentru viitorul nostru. Nimeni nu garantează că partidele vor învăța lecția din aceste zile. Nimeni nu promite că de luni lucrurile vor arăta diferit. Dar între o cale spre Europa și o cale în care trăim cu eroi fictivi și fără soluții, alegerea este evidentă.
De ce contează acest vot?
Pentru că bătaia doare. Și nu mai vrem să fim bătuți. Nu mai vrem să fim ținuți pe loc de frici fabricate și de lideri care nu ne oferă nimic în afară de citate. Nu mai vrem să uităm de libertățile câștigate, de progresul făcut cu greu.
Duminică, votăm pentru noi. Pentru o Românie care, oricât de imperfectă ar fi, refuză să se întoarcă în trecut. Pentru o țară care știe să sufere, dar care, mai ales, știe să spere. Votăm nu pentru Elena Lasconi, ci pentru ceea ce poate reprezenta ea: o direcție clară, curajul de a privi înainte și șansa de a continua să luptăm. Bătaia doare, dar o putem opri prin vot.
Duminică, nu votăm doar un lider, ci o direcție. Alegem între frica de schimbare și curajul de a construi ceva mai bun. Între bătaia primită și lecția învățată. România nu e perfectă, dar e mai bună decât era, și duminică alegem să nu renunțăm la ea.
Se încarcă comentariile...
