Angela Merkel, Secretar General al ONU: este posibil?

Deocamdată, este un zvon care circulă acum cu oarecare insistenţă, rezultat al unor discuţii preliminare purtate, sub formă de tatonări, în zonele unde se conturează marile decizii geopolitice.

Dar, dacă s-a ajuns în etapa aceasta, înseamnă că există deja cel puţin o asamblare de interese majore convergente, scopul fiind de a găsi nu un personaj decorativ posibil a fi desemnat conform regulii de aur a diplomaţiei “alegerea persoanei cu cele mai puţine caracteristici conflictuale”, “cataplasmă general aplicabilă dar inofensivă”. Dacă am înţeles bine mesajul, dorinţa marilor jucători este de a identifica un candidat de tipul luptător cu state de serviciu recunoscute şi apreciate pe scena internaţională, care, totdată, să poată aduce ordine într-un sistem din ce în ce mai sfâşiat de blocuri contradictorii. Dar care şi să imprime o viziune realmente de forţă pentru revitalizarea ONU ca element-cheie în prevenirea şi rezolvarea conflictelor.

Este însă şi posibil?

Ar fi, spun cei care iau foarte în serios această perspectivă, deoarece este vorba despre cineva din Europa, este o femeie, îndeplineşte criteriul de  a fi fost şef de stat, a participat în mod decisiv la negocieri politice de cel mai înalt rang, are caracteristica unică de a avea “rădăcini est-europene” şi de a fi condus ţara occidentală care reprezintă motorul european. Şi, cel puţin la fel de important, ar întruni fără mari probleme voturile membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate datorită relaţiilor sale excelente cu toţi liderii SUA, Marii Britanii, Franţei dar şi cu cei ai Rusiei şi Chinei...generând imediat o perspectivă de susţinere majoritară la nivelul Adunării Generale. Situaţie uşor previzibilă, context în care o candidatură oficială a Angelei Merkel ar “mătura” literalmente oricare dintre variantele enunţate până în acest moment.

Cei pe care i-am auzit susţinând această posibilitate spuneau că ar fi vorba despre una dintre puţinele variante realiste de a avea în fruntea ONU un jucător real de mare anvergură care să dorească să implice organizaţie în susţinerea, conform statutului, a unor misiuni majore de pace (de la negocieri până la operaţiuni ale căştilor albastre). Nu există nicio îndoială că Angela Merkel nu ar ezita să intre în asemnea situaţii-limită ca un jucător de forţă. Aşa cum există puţine dubii că ar repune pe roţi marile agenţii specializate ale ONU, intrate în ultimii ani într-un nemeritat con de umbră.

Marea întrebare este dacă Angela Merkel va dori să accepte o asemenea perspectivă şi dacă va abandona astfel scena politică naţională şi rolul său absolut real de prim-decident în jocurile europene. Părăsind Europa în momentul în care proiectul construcţiei europene se află într-o fază critică şi, în consecinţă, ar trebui să evolueze rapid către o formulă politic credibilă şi sustenabilă, posibil cea a Europei cu mai multe viteze şi responsabilităţi aferente.

Este, repet, doar un zvon care circulă pe culoarele puteriii de la Bruxelles. Dar, dacă este foarte greu de a anticipa decizia doamnei Merkel, absolut imposibil este de bănuit care ar fi personalitatea în jurul căreia să se consolideze noul joc european.

Acestea sunt mizele complicate, într-un sens sau altul. Să vedem ce urmează să ne rezerve viitorul imediat.