Alina Mungiu-Pippidi: Ajunge o pandemie să omoare egoismul românesc?

Niciun partid nu are ce căuta la guvernare în acest interval, decît prin specialişti care să administreze urgenţa şi să organizeze alegeri

Ludovic Orban şi Florin Cîţu şi-au arătat prima oară talentul cînd au decis, la finele anului trecut, în plină criză bugetară, să restituie banii fraţilor Micula, după o decizia unei prime instanţe, cînd nu există român sau firmă din România care să plătească după o decizie nedefinitivă a unei instanţe, astfel contribuind direct la deficitul pe care de doi ani îl demascau.

Klaus Iohannis a arătat cine e, persistînd, în condiţii de dramatică subfinanţare a cheltuielilor publice, să forţeze doar măsuri electorale, care ar fi împins la anticipate, a alegerilor în două tururi la primari dar într-un tur la preşedinţia consiliului judeţean, liber la traseism electoral şi la vot pe zile întregi în diaspora, după care a numit toţi procurorii dinainte selectaţi de noul regim, fără aviz CSM, dar cu binecuvîntarea SRI, plagiatori sau nu. Cine crede că acestea erau măsuri în interesul poporului să bage de seamă că Daniel Morar de la CCR, care l-a băgat pe Adrian Năstase în închisoare când era la DNA, eu, care am pregătit situaţia în care acest lucru a fost posibil şi Ursula van der Leyen, care a fost consultată oficial, am spus clar că aceste măsuri nu erau în interesul democraţiei, ci un caz tipic în care cine e la guvernare îşi aranjează alagerile.

Dar, peste toate, şefii liberali s-au discreditat punîndu-l pe Florin Cîţu să transfere banii de sănătate, mai puţini ca niciodată, la CNAS, ca de acolo să poată ajunge la amici din sectorul privat, ale căror datorii îi preocupau mai mult pe liderii noştri decît datoria publică şi care nu puteau fi acoperite, ce să vezi, decît de la buget.

Astăzi se vede, mai clar ca niciodată, de ce se înşelau şi Arafat avea dreptate.

La un sistem dramatic subfinanţat nu poţi să îţi permiţi să faci egalitate în spitalul public şi cel privat. Nu poţi duce spitalele la faliment treptat, ca pe firme, prin metode de piaţă, iar dacă un spital e subperformant, decide să îl închizi, plănuieşte o alternativă, şi gata. Asta se cheamă planificare. Într-o ţară care are bani destui de sănătate (deşi care o fi aceea?) îţi poţi permite să planifici banii de asigurare publică pentru furnizori publici şi privaţi. Dar într-un sistem care de abia poate acoperi necesarul şi unde planificarea e la pământ, trebuie să ai un sistem centralizat care să poată răspunde unor urgenţe precum cea de azi. În Germania se discută în acest moment eliminarea asigurărilor private şi căutarea unor formule cît mai egalitare.

Două dintre mizeriile PDL-PNL-Iohannis din ultimii ani se întorc contra lor înfiorător: încercarea de a face parte sectorului privat din banii asigurării publice de sănătate, tentativă din 2012, şi lumpendiaspora, marea masă de oameni cu slabă calificare şi educaţie, fără asigurări de sănătate şi fără acte de rezidenţă în ţarile unde lucrează ocazional, care dă năvală acasă din zone contaminate, încalcă frecvent regulile de carantină şi vor ajuta la răspîndirea infecţiei. Nu mai sunt doar o masă de trolli pe internet sau de votanţi în orb la alegeri, ci o masă de pacienţi zero care revin să îi bîntuie pe cei care i-au folosit cu cinism, fără a le îndrepta cu nimic situaţia.

Dar nu doar pe ei, nu? Toată lumea plăteşte decontul sau îl va plăti în curînd.

Ce ar fi raţional de făcut?

Un guvern integral tehnocratic, făcut din oameni ca Arafat, Cepoi, Dăianu, Dumitru, Chiriţoiu, oameni care să organizeze pe cît se poate nenorocirea care urmează, să amîne măririle de pensii şi alocaţii pentru timpuri normale, sperînd că asemenea timpuri vor veni vreodată, iar Parlamentul să amîne localele până la legislative şi nu invers. Dar niciun partid nu are ce căuta la guvernare în acest interval, decît prin specialişti care să administreze urgenţa şi să organizeze alegeri, altfel ar da mereu vina pe alţii şi şi-ar întinde capcane. Nu ne trebuie reforme, de nimeni aprobate, fără studii de impact, făcute pe genunchi şi nu ne trebuie oameni care să facă ce a făcut Cioloş, adică să guverneze temporar ca să facă după aceea un partid. Cine conduce în acest moment nu trebuie să aibă campanii electorale şi consideraţii electorale în situaţii de forţă majoră. Şi aşa e greu să faci guverne tehnocratice într-o ţară în care poziţiile publice sunt aşa de politizate ca la noi, că omoară rezerva de cadre birocratice, iar tehnocraţii, cînd ridică un pic capul, sunt forţaţi, cum a făcut Dragnea cu Teodorovici, Voinea şi Pricopie, să se înscrie în partid.

Dacă domnii Iohannis şi Ciolacu s-au înţeles o dată, se pot înţelege şi de data asta. Asta trebuie să producă, nu un guvern de uniune naţională în care fiecare partid va încerca să iasă în faţă şi să dea vina pe alţii, şi nu un guvern minoritar, liberal sau de orice fel.

Dar, la cît egoism iresponsabil am văzut în ultimii ani, o să ne numărăm morţii pînă să ne numărăm tehnocraţii capabili şi liderii altruişti care pot să îi numească.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată