A doua armată a României şi cea mai puternică

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata termitelor nu este apanajul unui singur partid politic, este pluripartită. Are şi apolitici atârnaţi la ciolan. E greu să te pui cu termitele. Rişti să te devoreze cu totul. De-a lungul celor 25 de ani de democraţie originală, mulţi care au încercat au sfârşit rău. Forţa acestora s-a mărit, are tehnologie şi strategii moderne. Atacă în permanenţă. Războiul Justiţiei cu termitele este tot mai greu. Cine ezită e mâncat inevitabil.

Muşuroaiele corupţiei sunt prezente-n tot şi în toate instituţiile societăţii româneşti. Unu la Prefectură, unşpe la Primărie, zece la Educaţie, şapte la Interne, opt la Justiţie, patru la TVR, şase în Aministraţie, cinşpe la Transporturi, patru la Sindicate, paişpe/cinşpe la Sănătate, fără număr în Parlament, nelimitate în politică şi la partide...

Muşuroaiele cu termite sunt omniprezente în România. Doamne fereşte, să calci din greşeală sau intenţionat peste ele că reacţionează violent, brusc, puternic, disperat, agresiv. Mai mult, cine se încumetă să se pună cu termitele româneşti, are vreun gând de deratizare, de curăţenie legală şi morală şi-a pus muşuroaiele în cap. Riscă să fie mâncat cu totul, să dispară din peisaj, uneori fără să-şi dea seama. E greu să te pui cu termitele dacă nu chiar imposibil şi trebuie să fii cel puţin inconştient dacă nu chiar nebun de legat să calci pe vreun muşuroi.

Armata muşuroaielor de termite umane este extrem de numeroasă şi înfometată. Am putea spune că este a doua armată a ţării. Şi cea mai puternică.

Cu cât sunt alocaţi mai mulţi bani într-un domeniu de activitate, cu atât se înmulţesc muşuroaiele şi numărul milioanelor de euroi devorate. Nu pot cetăţenii cinstiţi băga bani la punguţa statului, nu poate bugetul României pompa câţi bani pot devora termitele umane. Oastea în continuă înmulţire a acestei specii trebuie hrănită fără încetare. În ciuda legii, care nu reuşeşte să stopeze fenomenul, ci doar să-l deranjeze insignifiant,cu mari eforturi. Această armată terminatoare de bani este bugetofagă.

Acum, în vreme electorală, muşuroaiele de termite atacă tot mai puternic instituţiile statului bugetofage. Au nevoie de sânge proaspăt, pardon, de bani fără număr pentru a putea susţine candidaţii la parlamentare, unii dintre ei foşti, actuali sau viitori aleşi penali. Campania electorală costă enorm chiar dacă, la o primă vedere superficială, nu se vede acest lucru. Ea trebuie susţinută pentru formarea noilor muşuroaie de termite în noul Parlament, care, apoi, din poziţia de aleşi cu putere maximă să poată hrăni întreaga armată de interese termite.

Banii constituie liantul puternic şi aparent, indestructibil dintre muşuroaiele de termite. Puterea acestora este dată de prezenţa la butoane a reprezentanţilor proprii, de obţinerea puterii, de influenţa majoră în toate domeniile de interes, de controlul lucrurilor. Termitele dispun şi de mijloace moderne de dezvoltare şi expansiune, care depăşesc de cele mai multe ori capacitatea autorităţilor de a le stârpi şi diminua. Sunt mai mereu cu un pas în faţa Justiţiei, a legilor pe care tot muşuroaiele de termite ajung să le promulge şi să le folosească după interes. Nu se sperie, n-au frică şi n-au teamă, de nimic şi de nimeni!

Armata termitelor nu este apanajul unui singur partid politic, este pluripartită. Dar are şi apolitici, atârnaţi la ciolan.

E greu să te pui cu termitele. Rişti să te devoreze cu totul. De-a lungul celor 25 de ani de democraţie originală, mulţi care au încercat ceva împotriva acestora au sfârşit rău. Mai mult, în loc să se diminueze dezvoltarea termitelor umane, armata acestora s-a mărit, s-a dezvoltat, s-a dotat cu tehnologie şi strategii moderne şi atacă în permanenţă. Războiul legii cu termitele este tot mai dur, mai complicat. Cine dă înapoi e mâncat inevitabil.

Acum, războiul muşuroaielor se duce cu DNA-ul şi tehnocraţii, iar campania electorală îl face tot mai aprig pentru că bătălia se dă pentru acapararea puterii în forul legislativ. Cea mai înaltă treaptă a puterii.

Miniştrii tehnocraţi care au curajul să calce pe muşuroaiele de termite sunt atacaţi permanent, devin ţinte, sunt ameninţaţi, lucraţi din interiorul şi exteriorul instituţiilor ce le conduc, deopotrivă. Este şi cazul ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care a îndrăznit să deranjeze câteva muşuroaie de termite bugetofage din sistem. A devenit ţinta întregii armate corupte. La fel, Dragoş Tudorache, de la Interne, cum a deranjat nişte interese termiteşti, bine aşezate de ani de zile, cum a şi fost atacat şi a început să fie lucrat de sistem. La fel şi în alte instituţii ale statului.

Temerarii care au curaj să se ia la trântă cu termitele, să intre în conflict, trebuie ca atunci când ating din greşeală, răscolesc sau calcă pe un muşuroi, să calce bine, cu nădejde, hotărât, inteligent. În caz contrar, vor sfârşi devoraţi de acestea.

Să vedem cât îi vor ţine curelele pe aceşti tehnocraţi „inconştienţi” care au declarat război termitelor . E clar, războiul nu-l pot câştiga, nici nu au timp. Parlamentarele sunt aproape şi harta puterii se va schimba sigur. În bine sau în rău nu ştim încă. Cert este că termitele lucrează puternic să ajungă acolo sus, la butoane. Iar pentru a-şi atinge scopul îşi folosesc toate mijloacele şi alocă tot mai mulţi bani din bugetul de stat. Bani furaţi din buzunarele tuturor contributorilor la buget. Fără perdea şi fără număr.

Punem pariu că mulţi primari măreţi, aleşi astă vară într-un singur tur, care folosesc acum bugetele la discreţia armatei de termite, vor ajunge, în doar câteva luni după alegerile parlamentare, la Beciul domnesc?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite