Concursul de grafici pentru suvenirurile sălăjene şi-a desemnat câştigătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrarea câştigătoare este semnată de o elevă a Colegiului Naţional Silvania FOTO facebook.com/coltul romanesc

61 de lucrări au fost înscrise în competiţia organizată de către Colţul Românesc, pentru identificarea unor grafici speciale ce vor fi cuprise într-un kit inedit cu suveniruri din Sălaj.

Juriul de specialitate al concursului de creaţie “Suvenir de Sălaj” a desemnat câştigătorul competiţiei organizate de către Colţul Românesc în vederea punerii în evidenţă a personajelor şi locurilor de poveste ale judeţului.

Este vorba despre lucrarea semnată de către Diana Ille, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Silvania Zalău, şi care prezintă unul dintre elementele de reper ale Sălajului: Poarta Praetoria-Porolissum, văzută prin deschizătura unei veste tradiţionale româneşti. Lucrarea se va regăsi în diverse forme în kitul de suveniruri pregătit de către Colţul Românesc şi va fi premiată cu 500 de lei. “În colecţia noastră de Suveniruri de Sălaj, vom avea grafici cu vestuţe tradiţionale, deschise spre pieptul mândru ce va purta diverse imagini reprezentative pentru zonă”, au precizat organizatorii.

Potrivit acestora, în competiţie au fost înscrise 61 de lucrări, care au reprezentat mai multe elemente cu specific sălăjean: biserici de lemn, pasărea de pe ceramica de Zalău, personaje din Grădina Zmeilor, monumente specific, motive legate de pălincă, arhitectură sau port popular. Majoritatea concurenţilor au fost copii şi tineri din comunităţile sălăjene. “În proiectul Suvenir de Sălaj vom folosi ca puncte de reper şi câteva elemente din graficile prezentate în mai multe lucrări din acest concurs”, au mai spus reprezentanţii echipei Colţul Românesc.

Cele trei premii suplimentare vor fi acordate în baza votului publicului. În acest sens, juriul a selectat 25 de lucrări, pe care le-a inclus într-un concurs online şi care pot fi votate aici. Premierea va avea loc după 1 iunie, când se stabileşte şi votul publicului.

Colţul Romanesc – Suvenir de Sălaj este un proiect al Fundaţiei Agapis, finanţat de Centrul de Cultură şi Arta al Judeţului Sălaj. Parteneri: Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arta Zalău, Muzeul de Pânze şi Poveşti, coltulromanesc.ro, Mândra Chic – atelier şezătoare.

Vă mai recomandăm:

Se caută graficieni pentru suvenirurile care să „vorbească“ lumii despre Sălaj

Bădăcinul, locul de unde au pornit decizii importate privind România. Cum şi-au câştigat româncele dreptul de a vota

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi